Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Vizită pastorală a PS Iosif Păuleț în Parohia Adjud

În perioada 2-4 august 2024, credincioșii Parohiei "Schimbarea la Față a lui Isus" din Adjud au avut privilegiul de a se bucura de prezența în mijlocul lor a PS Iosif Păuleț, episcopul Diecezei de Iași. Vizita pastorală a culminat cu celebrarea hramului și a jubileului de 25 de ani de la consacrarea altarului și sfințirea bisericii.

Programul vizitei pastorale s-a deschis vineri, 2 august, cu Sfânta Liturghie de la ora 18.00, la începutul căreia părintele paroh Marius Adam, în numele credincioșilor comunității, a exprimat salutul de bun venit și bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe păstorul diecezei. În cadrul predicii, Preasfințitul Iosif a vorbit despre sărbătoarea Porțiunculei, despre indulgențe și importanța cultului la Inima Preasfântă a lui Isus. După Sfânta Liturghie, credincioșii au rămas în biserică pentru a împărtăși câteva gânduri cu Preasfințitul.

A doua zi, dimineață, Excelența Sa a vizitat biserica filială din Mărășești, celebrând Sfânta Liturghie la ora 9.00, predica fiind ținută de pr. Claudiu Bulai, însoțitorul episcopului la această vizită pastorală. După Sfânta Liturghie, Preasfințitul a vorbit cu credincioșii prezenți, apoi a mers în vizită la doi bolnavi pe care i-a încurajat și întărit în credință.

La întoarcerea în Adjud, PS Iosif a făcut o vizită în cimitirul municipal rugându-se pentru răposați, apoi a vizitat doi bolnavi din Adjud.

După-amiază s-a întâlnit cu grupul de copii și tineri din parohie, vorbindu-le despre importanța rugăciunii, a Sfintei Liturghii, despre importanța de a descoperi planul lui Dumnezeu pentru fiecare și de a se strădui să fie altruiști. A urmat apoi programul de audiențe particulare. Înainte de Sfânta Liturghie a fost o jumătate de oră de adorație, timp în care episcopul a fost disponibil pentru spovezi. La ora 18.00, Preasfințitul Iosif a prezidat Sfânta Liturghie. La cuvântul de învățătură, Excelența Sa ne-a vorbit despre importanța devoțiunii către Inima Neprihănită a Mariei, fiind și sâmbăta întâi din lună.

După Liturghie, s-a întâlnit cu cele două consilii ale parohiei, Consiliul Economic și Consiliul Pastoral, vorbindu-le despre rolul și aportul lor în bunul mers al activităților comunității.

Duminică, 4 august, la ora 11.00, PS Iosif, alături de preoții din Decanatul de Vrancea și în prezența credincioșilor din Adjud și din vecinătate, a celebrat Liturghia pontificală de încheiere a vizitei pastorale, totodată sărbătorindu-se hramul și jubileul de 25 de ani de la consacrarea altarului și sfințirea bisericii. În cadrul predicii, Preasfințitul, pornind de la frumusețea Muntelui Tabor și strălucirea divină cu care s-a manifestat Isus, ne-a înălțat mintea și inima spre frumusețile paradisului.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh a mulțumit PS Iosif pentru zilele de har trăite împreună ca o adevărată familie, în spiritul evangheliei. De asemenea, părintele a mulțumit tuturor celor prezenți, dar și celor care în decursul anilor, de la înființarea parohiei, au contribuit la construirea bisericii și edificarea comunității din Adjud, amintindu-i pe pr. Francisc Lenghen, primul paroh al comunității și ctitorul bisericii, pr. Petru Pătrașcu și pr. Valeriu Mărtișcă. Înainte de încheierea mulțumirilor, părintele paroh l-a felicitat pe PS Iosif pentru cei cinci ani de slujire ca păstor al diecezei noastre, pe care îi va aniversa în sărbătoarea Schimbarea la Față a lui Isus, sărbătoare în care cu 25 de ani urmă a fost sfințită și biserica noastră. Ca semn de aducere aminte a acestor evenimente comunitatea i-a oferit un cadou special, realizat cu măiestrie de una dintre enoriașele parohiei.

Preasfințitul Iosif a felicitat comunitatea din Adjud pentru că este vie, frumoasă și unită în jurul păstorului ei.

Credincioșii Parohiei "Schimbarea la Față a lui Isus" din Adjud, împreună cu părintele paroh Marius Adam, îi sunt pe deplin recunoscători PS Iosif pentru zilele de har petrecute împreună și îl asigură de prețuirea și susținerea în rugăciune.

Antonia Lenart

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 2-4 august: Vizită pastorală a PS Iosif Păuleț în Parohia Adjud

* * *

Din arhiva ercis.ro:

Secțiunea "Anul pastoral 2023-2024. "Biserica, familia lui Dumnezeu"

Programul vizitelor pastorale ale PS Iosif Păuleț în Dieceza de Iași (începând din octombrie 2022)

Secțiunea "Vizite pastorale"




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat