Ecouri după Congresul Euharistic Naţional din SUA
Printre cei care au urmărit online Congresul Euharistic Naţional care s-a desfăşurat în Statele Unite ale Americii între 17 şi 21 iulie 2024 a fost şi prof. Emilia Baciu, din Frumoasa (BC), care "a rămas profund impresionată de discursurile invitaţilor" şi a scris "din inimă ceea ce a trăit în aceste zile de congres".
Congresul Euharistic Naţional din SUA s-a încheiat, însă ecoul acestui mare eveniment va răsuna mult timp de acum înainte, nu doar în Statele Unite, iar internetul ne ajută în acest sens, deoarece abundă în înregistrări video, imagini, mărturii, cateheze, discursuri ţinute la congres. Trebuie doar să ne oprim puţin din rutina vieţii şi să ne îndreptăm atenţia către ceea ce contează cu adevărat în această călătorie pământească. Dacă ar fi să adunăm la un loc şi să punem pe cântar toate concertele din lume, toate meciurile de fotbal, toate dezbaterile politice, emisiunile de divertisment, filmele etc., greutatea acestora ar fi infimă, comparativ cu măreţia, importanţa, frumuseţea şi necesitatea unui astfel de eveniment care a avut ca temă centrală: Euharistia.
Congresul a durat cinci zile, între 17 şi 21 iulie 2024, şi au participat peste 50.000 de persoane, dintre care aproximativ 1.000 de preoţi, episcopi şi cardinali din SUA. Acesta a fost primul Congres Euharistic organizat în Statele Unite de la al Doilea Război Mondial, iar scopul iniţiativei pastorale a fost de a inspira oamenii şi de a trezi în ei dorinţa reală să se întâlnească cu Isus în Sfânta Euharistie. Carlo Acutis obişnuia să spună: "Euharistia este autostrada mea spre cer", iar noi, în drumul nostru către cer, avem zilnic posibilitatea de a ne întâlni cu Isus prezent în Sfânta Euharistie.
"Congresul a fost ca o călătorie de vindecare, de pocăinţă, o reînnoire a credinţei prin încurajarea unei relaţii vii cu Isus Cristos în Preasfânta Euharistie". Uitându-mă la imensa mulţime de oameni din sală, mi-a venit în minte pasajul evanghelic: "Dar când va veni Fiul omului, va găsi el credinţă pe pământ?" (Luca 18,8). Îndrăznesc să afirm: da, va găsi credinţă pe pământ. Pe feţele participanţilor se putea citi pacea, bucuria, credinţa. Cei care ţineau discursuri (cardinali, episcopi, preoţi, persoane consacrate şi laici) radiau de lumină şi fericire când vorbeau despre Sfânta Euharistie. Fiecare discurs rostit avea o imensă încărcătură spirituală. Invitaţii vorbeau liber, cu entuziasm până la lacrimi, unii, iar prezenţa Duhului Sfânt era evidentă.
Jonathan Roumie, actorul care interpretează rolul lui Isus în serialul "The Chosen", a fost aplaudat frenetic, minute în şir, când a apărut pe scenă. Ropote de aplauze au stârnit şi cuvintele lui: "Primirea zilnică a Sfintei Împărtăşanii mi-a schimbat viaţa. Pentru mine Euharistia este pace. Este vindecare. Este inima lui Isus în mine." Actorul povestea cum s-a confruntat cu anxietatea când urma să filmeze anumite scene din viaţa lui Isus, o misiune prea nobilă, prea mare pentru a putea fi dusă cu bine la îndeplinire.
Sora Olga a împărtăşit în discursul său, într-un mod cu totul emoţionant, patru minuni euharistice la care a fost prezentă, două vindecări fizice şi două vindecări spirituale.
Pr. Mike Schmitz, creatorul podcastului "Biblia într-un an", într-un discurs plin de entuziasm, a spus: "Cunoaşterea te poate face măreţ, dar numai iubirea te poate face sfânt."
"În cer vom şti câţi oameni au ajuns sfinţi datorită modului în care ne-am trăit noi credinţa", a spus un alt preot.
O fostă jucătoare de tenis, mamă a cinci copii, imobilizată la pat din cauza unei boli neurologice, a vorbit despre vindecarea ei şi a îndemnat auditoriul să repete: "Aleargă la Isus!" Să alergăm la Isus în toate situaţiile dificile. Să alergăm la Isus să îi mulţumim, aşa cum a făcut băieţelul ei când mama lui a putut să meargă din nou.
Pr. Boniface Hicks a purtat ostensoriul cu Euharistia în mijlocul mulţimii adunate pe Lucas Oil Stadium şi, îngenunchiat în faţa Euharistiei, a vorbit despre iubirea imensă şi eliberatoare a lui Isus pentru fiecare dintre noi. "El vă iubeşte. El v-a făcut. El v-a dorit. El v-a ales. V-a ţesut cu iubire, cu propriile sale mâini, în pântecele mamelor voastre. Sunteţi o capodoperă a creativităţii sale iubitoare. El vă vede. El vă priveşte acum cu iubire. Se bucură de voi. El vede, în întreaga viaţă, un fir de aur al bunătăţii. El v-a făcut după chipul său şi nu aţi pierdut niciodată aceasta. Acel fir de aur al bunătăţii a continuat chiar şi prin cele mai adânci suferinţe, prin cele mai întunecate momente. Chiar şi în momentele de slăbiciune, în momentele de păcate şi eşecuri, în momentele în care aţi fost răniţi şi în momentele în care i-aţi rănit pe alţii, el vrea să aducă vindecare. Vindecare pentru rănile voastre, vindecare pentru eşecurile voastre. Aşa că vă invit să vă deschideţi inimile faţă de iubirea sa vindecătoare."
Episcopul Robert Barron a rostit, vizibil emoţionat: "Sunt preot de 38 de ani şi aceste zile constituie unul dintre cele mai măreţe momente ale preoţiei mele. Să vezi procesiunea de astăzi, entuziasmul şi apoi acest devotament profund al tuturor, să vezi această adunare... Cum ai putea nega că Duhul Sfânt este aici, printre noi? Energia din această sală ar putea schimba ţara noastră. Ce s-ar întâmpla dacă cei 70 de milioane de catolici din America, începând din această seară, ar începe să îşi trăiască credinţa în mod radical şi dramatic, devenind trup oferit, sânge vărsat? Am schimba lumea! De la Conciliul Vatican II s-a vorbit mult despre drepturile şi privilegiile laicilor, şi pe bună dreptate, dar aş adăuga, ca o provocare, că nu au fost subliniate obligaţiile laicilor." Aşadar, noi, laicii, avem şi obligaţii, nu doar drepturi. Avem obligaţia de a da mărturie cu viaţa noastră despre Isus prezent în Sfânta Euharistie.
Antonia Salzano, mama Fericitului Carlo Acutis, într-un interviu acordat lui John Emmanuel, vorbea despre această implicare a laicilor în viaţa Bisericii şi importanţa Euharistiei: "Îi criticăm pe semenii noştri, pe preoţi, dar vă întreb: Ce este Biserica? Biserica suntem noi toţi, uniţi, împreună. Ce fac eu acum pentru Biserică? Răspândesc eu evanghelia în lume, aşa cum ne-a îndemnat Isus? Sunt eu sarea pământului? Sunt eu lumina lumii? Ce fac eu pentru împărăţia lui Dumnezeu? Şi eu trebuie să fac ceva." Nu mai mergem la biserică, nu ne mai spovedim, nu ne mai împărtăşim şi aceasta este capcana diavolului care vrea să ne pierdem credinţa şi să nu beneficiem de harurile primite prin sfintele sacramente."
Cum ar fi dacă, în fiecare ţară, s-ar organiza un astfel de congres euharistic? Parafrazând întrebarea episcopului Barron, ce s-ar întâmpla dacă cei peste 1,27 miliarde de catolici din lume ar începe să îşi trăiască credinţa în mod radical, autentic? Am schimba lumea, iar când va veni Fiul omului pe pământ, va găsi credinţă.
Prof. Emilia Baciu
*
Surse:
https://www.eucharisticcongress.org/
https://www.cristofori.ro/miracolele-euharistice-sunt-reale/
https://www.cristofori.ro/spiritualitatea-laicilor/
https://www.facebook.com/reel/468924532752407
https://www.facebook.com/cristinel.gal/videos/794235492795457