Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Vizita pastorală a Sfântului Părinte Francisc la Trieste (duminică, 7 iulie 2024)

Angelus

© Vatican Media
Am voit să-i mulțumesc arhiepiscopului pentru atâtea lucruri, dar mai ales pentru unul: că nu a "vorbit" despre bolnavi… I-a nominalizat! Îi cunoaște pe nume! Și acesta este un exemplu, deoarece caritatea este concretă, iubirea este concretă. Mulțumesc mult arhiepiscopului, pentru că are acest obicei. Fiecare persoană, sănătoasă sau bolnavă, mare sau mică, fiecare persoană are o demnitate. Demnitatea se arată cu numele și el cunoaște numele. Foarte frumos. Acum îmi doresc să meargă înainte în această cunoaștere, pentru că odată am întâlnit un paroh de la munte – era paroh pentru trei sate – și i-am spus: "Dar spune-mi, tu ești capabil să-i cunoști pe oameni pe nume?", și el mi-a răspuns: "Eu cunosc și numele câinilor familiilor!". Acum îmi doresc ca el să meargă înainte și să cunoască numele câinilor.

Iubiți frați și surori,

Înainte de binecuvântarea finală, doresc să vă salut pe voi toți, adunați în această piață atât de sugestivă. Mulțumesc episcopului pentru cuvintele sale și mai ales pentru pregătirea vizitei, și cu el celor mulți care au colaborat, în special pentru liturgie – sunt buni aceștia de la liturgie; aplauze maestrului și tuturor – și pentru multele servicii; precum și atâtor persoane care au participat cu rugăciunea. Asigur apropierea mea de cei bolnavi – am salutat mulți dintre ei –, de cei închiși, care au voit să fie prezenți, de migranți – Trieste este o poartă deschisă pentru migranți – și de toți cei cărora le este mai greu.

Trieste este unul dintre acele orașe care au vocația de a face să se întâlnească popoare diferite: înainte de toate pentru că este un port, este un port important, și apoi pentru că se află la răscrucea între Italia, Europa centrală și Balcani. În aceste situații, provocarea pentru comunitatea eclezială și pentru cea civilă este de a ști să unească deschiderea și stabilitatea, primirea și identitatea. Și atunci îmi vine să spun: aveți "documentele în ordine". Mulțumesc! Aveți "documentele în ordine" pentru a înfrunta această provocare! Fiind creștini, aveți evanghelia, care dă sens și speranță vieții noastre; și fiind cetățeni, aveți Constituția, "busolă" credibilă pentru drumul democrației.

Și atunci, înainte! Înainte! Fără frică, deschiși și trainici în valorile umane și creștine, primitori, dar fără compromisuri cu privire la demnitatea umană. Cu privire la asta nu este de joacă.

Din acest oraș să reînnoim angajarea noastră de a ne ruga și a lucra pentru pace: pentru martirizata Ucraina, pentru Palestina și Israel, pentru Sudan, Myanmar și fiecare popor care suferă din cauza războiului. Să invocăm mijlocirea Fecioarei Maria, venerată pe Muntele Grisa ca Mamă și Regină.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat