Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
Papa Francisc: Audiența generală de miercuri, 15 mai 2024

Cateheze. Viciile și virtuțile. 20. Iubirea

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Astăzi vom vorbi despre a treia virtute teologală, iubirea. Celelalte două, amintim, erau credința și speranța: astăzi vom vorbi despre a treia, iubirea. Ea este culmea întregului itinerar pe care l-am făcut cu catehezele despre virtuți. A ne gândi la iubire lărgește imediat inima, lărgește mintea, aleargă la cuvintele inspirate ale Sfântului Paul în Prima Scrisoare către Corinteni. Încheind acel imn minunat, Sfântul Paul citează triada virtuților teologale și exclamă: "Iar acum rămân acestea trei: credința speranța și iubirea. Dar cea mai mare dintre toate acestea este iubirea" (1Cor 13,13).

Paul adresează aceste cuvinte unei comunități care nu este deloc perfectă în iubirea fraternă: creștinii din Corint erau mai degrabă certăreți, existau diviziuni interne, există cel care pretinde că are dreptate mereu și nu-i ascultă pe ceilalți, făcându-i inferiori. Acestora Paul le amintește că știința umflă, în timp ce iubirea edifică (cf. 1Cor 8,1). Apoi apostolul înregistrează un scandal care atinge chiar și momentul de unire maximă a unei comunități creștine, adică "cina Domnului", celebrarea euharistică: și acolo sunt diviziuni, și există cel care profită pentru a mânca și a bea excluzând pe cel care nu are nimic (cf. 1Cor 11,18-22). În fața acestui fapt, Paul dă o judecată clară: "Când vă adunați la un loc, n-o faceți ca să mâncați Cina Domnului" (v. 20), aveți un alt ritual, care este păgân, nu este cina Domnului.

Cine știe, probabil că în comunitatea din Corint nimeni nu se gândea că a comis păcat și acele cuvinte așa de dure ale apostolului sunau un pic incomprehensibile pentru ei. Probabil că toți erau convinși că sunt persoane bune și dacă ar fi fost interogați cu privire la iubire, ar fi răspuns că desigur iubirea era pentru ei o valoare foarte importantă, precum și prietenia și familia. Și în zilele noastre iubirea este pe buzele tuturor, este pe buzele atâtor "influencer" și în refrenele atâtor cântece. Se vorbește mult despre iubire, dar ce este iubirea?

"Dar cealaltă iubire?", pare să-i întrebe Paul pe creștinii săi din Corint. Nu iubirea care urcă, ci aceea care coboară; nu aceea care ia, ci aceea care dăruiește; nu aceea care apare, ci aceea care se ascunde. Paul este preocupat că la Corint - ca și între noi astăzi - se face confuzie și că în realitate nu există nicio urmă a virtuții teologale a iubirii, aceea care vine numai de la Dumnezeu. Și dacă și în cuvinte toți asigură că sunt persoane bune, că își iubesc propria familie și proprii prieteni, în realitate știu foarte puțin despre iubirea lui Dumnezeu.

Creștinii din antichitate aveau la dispoziție diferite cuvinte grecești pentru a defini iubirea. La sfârșit, a reieșit termenul "agape", pe care în mod normal îl traducem cu "iubire". Pentru că într-adevăr creștinii sunt capabili de toate iubirile din lume: și ei se îndrăgostesc, mai mult sau mai puțin cum li se întâmplă tuturor. Și ei experimentează bunăvoința care se simte în prietenie. Și ei trăiesc iubirea de patrie și iubirea universală față de întreaga omenire. Dar există o iubire mai mare, o iubire care provine de la Dumnezeu și se îndreaptă către Dumnezeu, care ne abilitează să-l iubim pe Dumnezeu, să devenim prietenii săi, ne abilitează să-l iubim pe aproapele așa cum îl iubește Dumnezeu, cu dorința de a împărtăși prietenia cu Dumnezeu. Această iubire, din cauza lui Cristos, ne împinge acolo unde omenește nu am merge: este iubirea față de cel sărac, față de ceea ce nu este vrednic de iubit, față de cel care nu ne iubește și nu este recunoscător. Este iubirea față de ceea ce nimeni nu ar iubi; și față de dușman. Și față de dușman. Aceasta este "teologală", aceasta vine de la Dumnezeu, este lucrare a Duhului Sfânt în noi.

Predică Isus, în cuvântarea de pe munte: "Dacă îi iubiți pe cei care vă iubesc, ce răsplată aveți? Căci și păcătoșii îi iubesc pe cei care îi iubesc pe ei. Și dacă faceți bine celor care vă fac bine, ce răsplată aveți? Și păcătoșii fac la fel" (Lc 6,32-33). Și conclude: "Voi însă iubiți-i pe dușmanii voștri, faceți bine și dați cu împrumut fără ca să așteptați nimic, iar răsplata voastră va fi mare și veți fi fiii Celui Preaînalt, pentru că el este bun față de cei nerecunoscători și răi!" (v. 35). Să ne amintim asta: "Voi însă iubiți-i pe dușmanii voștri, faceți bine și dați cu împrumut fără ca să așteptați nimic". Să nu uităm asta!

În aceste cuvinte iubirea se revelează ca virtute teologală și asumă numele de caritate. Iubirea este caritate. Ne dăm seama imediat că este o iubire dificilă, ba chiar imposibil de practicat dacă nu trăim în Dumnezeu. Natura noastră umană ne face să iubim spontan ceea ce este bun și frumos. În numele unui ideal sau al unui mare afect putem chiar să fim generoși și să facem acte eroice. Dar iubirea lui Dumnezeu merge dincolo de aceste criterii. Iubirea creștină îmbrățișează ceea ce nu este vrednic de iubire, oferă iertarea - cât de dificil este a ierta! câtă iubire este necesară pentru a ierta! -, iubirea creștină îi binecuvântează pe cei care blestemă, în timp ce noi suntem obișnuiți, în fața unei insultări sau a unui blestem, să răspundem cu o altă insultare, cu un alt blestem. Este o iubire așa de grea încât pare aproape imposibilă, și totuși este singurul lucru care va rămâne din noi. Iubirea este "poarta strâmtă" prin care trebuie să trecem pentru a intra în Împărăția lui Dumnezeu. Pentru că în seara vieții nu vom fi judecați despre iubirea generică, vom fi judecați tocmai despre caritate, despre iubirea pe care noi am avut-o în concret. Și Isus ne spune asta, atât de frumos: "Adevăr vă spun: tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi ați făcut" (Mt 25,40). Acesta este lucrul frumos, lucrul mare al iubirii. Înainte și curaj!

________

APEL

Îndrept gândul meu spre populațiile iubite din Afganistan, lovite dur de inundațiile tragice care au provocat numeroase pierderi de vieți umane, între care copii, și continuă să provoace distrugerea multor case. Mă rog pentru victime, îndeosebi pentru copii și pentru familiile lor și fac apel la comunitatea internațională pentru ca să furnizeze imediat ajutoarele și sprijinul necesare să-i protejeze pe cei mai vulnerabili.

Și să ne rugăm pentru pace: să nu uităm martirizata Ucraina; să nu uităm Palestina, Israelul, Myanmarul. Să ne rugăm pentru pace, să ne rugăm pentru toate popoarele care îndură războiul. Toți împreună, cu inima mare, să ne rugăm pentru ca să fie pacea definitivă, și fără războaie, fără războaie. Pentru că războiul este mereu o înfrângere: mereu!

Pentru toți, binecuvântarea mea!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat