Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
Figuri ale Paștelui

Petru și Ioan

Diferiți, dar complementari

de Simone Caleffi

Isus s-a arătat pentru prima dată discipolilor imediat după înviere și le-a dat puterea de a ierta păcatele. În a doua apariție a întărit credința în Toma și în toți ceilalți. În a treia, pe malul lacului, le conferă discipolilor încrederea necesară pentru a desfășura misiunea lor. Fără Isus, munca este trudă irosită, pescuirea este un efort în gol, chiar dacă toți cooperează sub conducerea lui Petru. Cu Isus și prin Isus, pescuirea devine în mod miraculos abundentă, așa încât năvodul se demonstrează prea mic și slab pentru a conține cantitatea de pești; barca fragilă cu greu poate fi trasă la mal.

La fel i se întâmplă Bisericii, a cărei conducere a fost încredințată de Isus discipolilor săi. Biserica îndură mereu noi valuri de descurajare, de aparent faliment. Dar dacă discipolii își fac munca lor cu credință în Isus și ascultând de cuvântul său, pescuirea va fi întotdeauna miraculoasă, depășind toate posibilitățile umane. Biserica, deși condusă de oameni, este în întregime lucrare a lui Isus; și prin urmare, este împărăție a lui Dumnezeu pe pământ. Iată pentru ce obține rezultate care depășesc orice previziune umană. În Biserică, discipolii sunt uniți cu Domnul de o legătură asemănătoare cu aceea care îi unea pe el cu oamenii din barcă pe lacul Genezaret. Este o intimitate încrezătoare, o apropiere iubitoare și, în același timp, o distanță reverențioasă, o tăcere conștientă, un respect profund în fața maiestății divine.

Petru și Ioan sunt două caractere diferite. Petru este impulsiv, înclinat spre deciziile rapide și spre inițiativele prăpăstioase, dar la fel de ușor la schimbare și la transformare. În schimb, Ioan este un foc ascuns, mai reflexiv, mai liniștit, mai contemplativ, mai iluminant. Probabil că pentru asta cei doi discipoli au fost mereu uniți de o prietenie profundă. Petru, chemat să-l urmeze pe Isus, care i-a anunțat în mod misterios destinul său, ar vrea să știe ceva despre viitorul lui Ioan. Isus dă de înțeles că nu este necesar ca Petru să cunoască soarta lui Ioan. Creștinii au interpretat cuvintele lui Isus în sensul că Ioan nu va muri până la întoarcerea Domnului. La sfârșitul Evangheliei sale, Ioan rectifică această opinie falsă: Isus nu a spus asta, ci numai că Ioan trebuia să rămână. Cu acele cuvinte Isus intenționa să afirme că Ioan nu va muri de moarte violentă, ci va aștepta până când va veni Isus ca să-l ia pentru a-l duce în casa Tatălui.

Destinele celor doi discipoli sunt divergente. Petru merge la Roma și moare pe cruce pentru Domnul; Ioan rămâne în Orient, îndură marea persecuție, scrie Evanghelia și Apocalipsul și moare de moarte naturală. Omul trebuie să fie gata mereu să spună "da" voinței lui Dumnezeu, oricare ar fi ea. Diversitatea sorții între Petru și Ioan arată o deosebită frumusețe a sa: inițiativă și ponderație, autoritate și spirit, trudă apostolică și rugăciune iubitoare, acțiune și contemplație, martiriu al sângelui și martiriu al inimii se contopesc și se completează reciproc.

Atunci când Ioan, de acum bătrân, scrie Evanghelia gândindu-se la Petru, mort deja de mult timp, revede în minte orele petrecute cu el și cu Domnul înviat și glorificat, pe malul lacului. Ioan adaugă în adaos la Evanghelie o mică încheiere. Pune, s-ar putea spune, propria semnătură autografă în subsolul Evangheliei. El era discipolul pe care îl iubea Isus, care a înțeles în mod deosebit spiritul său, care i-a fost aproape în timpul discursului de adio când Isus le-a dezvăluit discipolilor săi secretele cele mai intime. Era discipolul rămas îndelung în Biserică, până la epoca cea mai târzie; martorul ocular al tuturor evenimentelor pe care le relata. Mărturia sa era deci incontestabilă. Împotriva tuturor falsificărilor, împotriva tuturor erorilor care începeau să se strecoare, Ioan a subliniat adevărul, exactitatea și infailibilitatea mărturiei sale. Ceea ce a scris în Evanghelie nu era o construcție a inteligenței sau fanteziei sale, nici rezultatul unei speculații, ci pur și simplă cea mai pură mărturie, o documentație precisă. Ioan simte însă limitele și spune asta. Tot ceea ce a scris nu este decât o bâlbâială. Este vorba de cuvântul lui Dumnezeu și prin urmare mărturia cuvântului uman este nepotrivită și insuficientă. Cristos a realizat lucruri atât de mari, încât întreaga lume n-ar reuși să conțină cărțile pe care ar trebui să le scrie despre Isus.

Evanghelia după Sfântul Ioan este una dintre lucrările cele mai mari și cele mai frumoase ale literaturii mondiale. În spatele acelor puține cuvinte vorbește și plutește un Altul care cu limbaj uman se exprimă în mod divin. Este simțit mișcându-se și acționând, pagină cu pagină. Discipolul preaiubit înregistrează cuvintele sale strălucitoare, prezintă razele sale de lumină, de adevăr și de viață. Mândria sa maximă este de a fi un martor și un mesager al lui Isus.

(După L'Osservatore Romano, 8 mai 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat