© Vatican Media

Papa Francisc: Discurs adresat membrilor Sinodului Bisericii Patriarhale Armene de Cilicia (28 februarie 2024)

Preafericite,

Iubiţi fraţi episcopi,

Bine aţi venit! Este o bucurie să vă primesc la Roma, la mormântul apostolilor Petru şi Paul, chiar după comemorarea sărbătorească a Sfântului Grigore de Narek, învăţător al Bisericii.

Ca episcopi, succesori ai apostolilor, avem responsabilitatea de a însoţi sfântul popor al lui Dumnezeu spre Isus, Domn şi prieten al oamenilor, Bunul nostru Păstor. Pentru aceasta în ziua hirotonirii episcopale ne-am angajat să păzim credinţa, să întărim speranţa şi să răspândim caritatea lui Cristos.

Iubiţi fraţi, una dintre marile responsabilităţi ale Sinodului este tocmai aceea de a da Bisericii voastre episcopii de mâine. Vă rog să-i alegeţi cu grijă, ca să fie dedicaţi turmei, fideli faţă de îngrijirea pastorală, niciodată arivişti. Nu trebuie aleşi pe baza propriilor simpatii sau tendinţe, şi trebuie să fiţi foarte atenţi la oamenii care au "flerul afacerilor" sau la cei care "au mereu valiza în mână", lăsând poporul orfan. Un episcop care vede eparhia sa ca loc de trecere spre alta mai "prestigioasă" uită că este căsătorit cu Biserica şi riscă - permiteţi-mi expresia - să comită un "adulter pastoral". Acelaşi lucru se întâmplă atunci când se pierde timp pentru a contracta noi destinaţii sau promovări: episcopii nu se cumpără la piaţă, Cristos este cel care îi alege ca succesori ai apostolilor săi şi păstori ai turmei sale.

Într-o lume plină de singurătăţi şi distanţe, cei care ne sunt încredinţaţi trebuie să simtă de la noi căldura Bunului Păstor, atenţia noastră paternă, frumuseţea fraternităţii, milostivirea lui Dumnezeu. Fiii iubitului vostru popor au nevoie de apropierea episcopilor lor. Ştiu că în număr foarte mare sunt răspândiţi în lume şi uneori în teritorii foarte vaste, unde este greu să fie vizitaţi. Dar Biserica este Mamă iubitoare şi nu poate decât să caute toate mijloacele posibile pentru a ajunge la ei, ca să primească iubirea lui Dumnezeu în propria lor tradiţie eclezială. Şi nu este atât problemă de structuri, care sunt numai mijloace care ajută răspândirea evangheliei; este mai ales problemă de caritate pastorală, de a căuta şi a promova binele cu privire şi deschidere evanghelice: mă gândesc şi la esenţialitatea unei colaborări şi mai strânse cu Biserica armeană apostolică.

Preaiubiţilor, în acest timp sfânt al Postului Mare suntem chemaţi să privim Crucea şi să construim pe Cristos, care vindecă rănile cu iertarea şi cu iubirea. Suntem ţinuţi să mijlocim pentru toţi, cu măreţie de suflet şi de spirit. Ca Sfântul Grigore de Narek, care se ruga astfel: Doamne, "aminteşte-ţi [...] de aceia care în neamul omenesc sunt duşmanii noştri, dar pentru binele lor: împlineşte în ei iertare şi milostivire". De asemenea, cu o actualitate profetică impresionantă, scria: "Nu extermina pe cei care mă muşcă: transformă-i! Extirpă conduita pământească vicioasă şi înrădăcinează pe cea bună în mine şi în ei" (Cartea Lamentaţiunilor, LXXXIII).

Voi, fraţilor, împreună cu preoţii, diaconii, consacratele şi consacraţii, şi toţi credincioşii din Biserica voastră, aveţi o mare responsabilitate. Sfântul Grigore Luminătorul a dus lumina lui Cristos la poporul armean şi el a fost primul, ca atare, care a primit-o în istorie. Aşadar, voi sunteţi martori şi, pentru a spune aşa, "primii născuţi" ai acestei lumini, sunteţi zori chemaţi să iradiaţi profeţia creştină într-o lume care adesea preferă întunericul urii, al dezbinării, al violenţei, al răzbunării. Desigur - aţi putea să-mi spuneţi -, Biserica noastră nu este mare numeric. Dar să ne amintim că lui Dumnezeu îi place să facă minuni cu cel care este mic. Şi în acest sens, vă rog, să nu se neglijeze îngrijirea faţă de cei mici şi de cei săraci, arătându-le exemplul unei vieţi evanghelice, departe de fastul bogăţiilor şi de aroganţa puterii; primind pe refugiaţi, susţinând pe cei care sunt în diaspora ca fraţi şi surori, fii şi fiice.

Încă un gând aş vrea să vă destăinui şi să vă încredinţez cu privire la pastoraţia vocaţională. Într-o lume secularizată, seminariştii şi cei care se formează în viaţa călugărească au nevoie, astăzi mai mult ca oricând, să fie bine înrădăcinaţi într-o viaţă creştină autentică, departe de orice "psihologie princiară". Tot aşa şi preoţii, în special tineri, au nevoie de apropierea păstorilor, care să favorizeze comuniunea fraternă între ei, ca să nu se descurajeze în faţa trudelor şi zi după zi să fie tot mai docili faţă de creativitatea Duhului Sfânt, pentru a sluji poporul lui Dumnezeu cu bucuria carităţii, nu cu rigiditatea şi repetitivitatea sterilă a birocraţilor. În toate, speranţă: chiar dacă secerişul este mare şi lucrătorii mereu puţini, să ne bazăm pe Domnul, care face minuni în cei care se încred în el.

Preafericite, fraţi preaiubiţi, cum să nu evoc în sfârşit, cu cuvintele, dar mai ales cu rugăciunea, Armenia, îndeosebi pe toţi cei care fug din Nagorno-Karabah, numeroasele familii evacuate care caută refugiu! Atâtea războaie, atâtea suferinţe! Primul Război Mondial trebuia să fie ultimul şi statele s-au constituit în Societatea Naţiunilor, "prim rod" al Naţiunilor Unite, crezând că acest lucru ar fi suficient pentru a ocroti darul păcii. Şi totuşi, de atunci câte conflicte şi masacre, mereu tragice şi mereu inutile. De atâtea ori am implorat: "Ajunge!". Să fim toţi ecou al strigătului păcii, ca să atingă inimile, chiar şi pe cele insensibile faţă de suferinţa săracilor şi a celor umili. Şi mai ales să ne rugăm. Fac asta pentru voi şi pentru Armenia; şi voi, vă rog, amintiţi-vă de mine!

Eu vă mulţumesc pentru prezenţa voastră şi pentru slujirea voastră. Înainte de a vă da binecuvântarea, aş vrea să recit o rugăciune, la care vă invit să vă uniţi, a Sfântului Nerses Graţiosul, aşteptând să-l putem celebra, când va vrea Dumnezeu, cu fraţii din Biserica armeană apostolică: "Doamne milostiv, ai milă de toţi cei care cred în tine, de ai mei şi de cei străini, de cei cunoscuţi şi de cei necunoscuţi, de cei vii şi de cei morţi: dă şi duşmanilor şi potrivnicilor mei iertarea pentru greşelile pe care mi le-au făcut şi converteşte-i de la nedreptatea pe care o arată faţă de mine, ca să fie şi ei vrednici de milostivirea ta. Şi ai milă de creaturile tale şi de mine păcătosul foarte mare" (În credinţă mărturisesc, cele 24 de rugăciuni, XXIII). Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu