© Vatican Media

"Fiducia supplicans", binecuvântări non-liturgice şi acea distincţie a lui Ratzinger

De Andrea Tornielli

Declaraţia Fiducia supplicans, publicată de Dicasterul pentru Doctrina Credinţei în decembrie 2023, după cum se ştie şi după cum a fost foarte subliniat de mulţi, nu schimbă doctrina tradiţională despre căsătorie care prevede binecuvântarea nupţială numai pentru bărbatul şi femeia care se căsătoresc. Ceea ce este aprofundat de document, care admite posibilitatea de simple binecuvântări spontane şi pentru cupluri iregulare sau compuse din persoane de acelaşi sex fără ca asta să însemne a binecuvânta unirea lor şi nici a aproba conduita lor de viaţă, este, în schimb, natura binecuvântărilor. De fapt, Fiducia supplicans distinge între cele liturgice sau rituale şi cele spontane sau pastorale. În privinţa celor dintâi, binecuvântările liturgice, există două moduri de a le înţelege. Există un sens larg, care consideră fiecare rugăciune făcută de un slujitor hirotonit ca "liturgică" şi în cazul în care este dată fără o formă rituală şi fără a se respecta un text oficial. Şi există un sens mai strict, conform căruia o rugăciune sau o invocaţie asupra persoanelor este "liturgică" numai atunci când este făcută "în mod ritual", şi mai precis atunci când se bazează pe un text aprobat de autoritatea ecleziastică.

Unii dintre criticii care au pus în discuţie recenta declaraţie, de fapt, consideră permis numai sensul larg şi prin urmare nu consideră acceptabilă distincţia între rugăciuni sau binecuvântări "rituale" şi "liturgice" şi rugăciuni sau binecuvântări "pastorale" şi "spontane". Între aceştia, există, de exemplu, cei care obiectează că şi liturgia are o relevanţă pastorală. Dar în această privinţă este oportun de observat că Fiducia supplicans atribuie cuvântului "pastoraţie" un sens special: adică sensul de o îngrijire îndreptată îndeosebi însoţirii celor cărora le este oferită binecuvântarea; după imaginea "bunului păstor" care nu-şi găseşte pacea până când nu găseşte pe fiecare dintre cei care s-au rătăcit. Alţii susţin că toate rugăciunile ar fi "liturgice" şi prin urmare toate ar fi supuse la ceea ce este cerut pentru liturgia Bisericii. La această obiecţie a răspuns însuşi Papa Francisc, în discursul adresat participanţilor la Adunarea Plenară a Dicasterului pentru Doctrina Credinţei de la 26 ianuarie, insistând asupra existenţei de binecuvântări pastorale sau spontane care, "în afara oricărui context şi formă cu caracter liturgic - a explicat el -, nu cer o perfecţiune morală pentru a fi primite". Cuvintele pontifului confirmă, aşadar, orientarea de a lua în considerare sensul mai strict pentru binecuvântările liturgice.

Un precedent important, în privinţa distincţiei între ceea ce este liturgic şi ceea ce nu este liturgic, se găseşte într-o instrucţiune din anul 2000, publicată de fosta Congregaţie pentru Doctrina Credinţei, semnată de cardinalul Joseph Ratzinger şi aprobată de Ioan Paul al II-lea.

Obiectul acelei instrucţiuni sunt rugăciunile pentru a obţine de la Dumnezeu vindecarea. La punctul numărul 2 din prima parte a documentului se aminteşte că "în De benedictionibus din Rituale Romanum, există un Ordo benedictionis infirmorum, în care există diferite texte eucologice care imploră vindecarea". În partea finală a instrucţiunii, dedicată dispoziţiilor disciplinare, există apoi un articol (2) care afirmă: "Rugăciunile de vindecare se califică drept liturgice, dacă sunt inserate în cărţile liturgice aprobate de autoritatea competentă a Bisericii; altminteri sunt non-liturgice". Aşadar, se stabileşte că există rugăciuni de vindecări liturgice sau rituale şi altele care nu sunt aşa, dar care sunt totuşi admise în mod legitim. În articolul următor se aminteşte că acelea "liturgice se celebrează conform ritului prescris şi cu veşmintele sacre indicate în Ordo benedictionis infirmorum din Rituale Romanum". Din aceste citate ale textului semnat de Ratzinger şi aprobat de Papa Wojtyła reiese că semnificaţia termenului "liturgic" utilizat în Fiducia supplicans pentru a defini binecuvântările rituale, diferite de cele pastorale, reprezintă cu siguranţă o dezvoltare, dar care se inserează în matca magisteriului din ultimele decenii.

Apoi, între binecuvântări există alte distincţii: unele reprezintă consacrări, sau pecetea la sacramentul celebrat de soţi (în cazul binecuvântării nupţiale); altele reprezintă rugăciuni de invocare care de jos se înalţă spre Dumnezeu; altele (este cazul exorcismelor) au scopul de a îndepărta răul. Fiducia supplicans clarifică în mod repetat că a da o binecuvântare pastorală sau spontană - fără niciun element nupţial - unui cuplu "iregular" care se apropie de un preot sau de un diacon nu înseamnă şi nu poate reprezenta în niciun mod o formă de aprobare a unirii între cei doi. Nu poate, afirmă documentul, să fie considerată "o legitimare morală dată unei uniri care presupune că este o căsătorie", nici "unei practici sexuale extra-matrimoniale". În schimb, semnificaţia este aceea a unei invocaţii adresate lui Dumnezeu ca să permită seminţelor de bine să crească în direcţia voită de el.

(După L'Osservatore Romano, 27 februarie 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu