![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]()
În perioada 16-18 februarie 2024, Parohia Romano-Catolică "Adormirea Maicii Domnului" din Iași a primit vizita pastorală a episcopului Iosif Păuleț. Deși această parohie se bucură în mod obișnuit de prezența episcopului, totuși în aceste zile păstorul diecezei s-a dedicat în întregime realității pastorale a comunității noastre. Episcopul a întâlnit numeroasele congregații, grupuri și asociații din cadrul parohiei, a celebrat Sfânta Liturghie, a celebrat sacramentul Reconcilierii, a vizitat bolnavi și a încercat să ofere unui număr cât mai mare de credincioși posibilitatea de a se întâlni și a discuta despre activitatea lor în familia Bisericii.
La ora 11.00 a avut loc Sfânta Liturghie pontificală de încheiere a vizitei pastorale unde au concelebrat, alături de episcop, preoții implicați în mod deosebit în pastorația acestei comunități. Întreaga comunitate s-a strâns în jurul păstorului pentru a simți bucuria apartenenței la Biserică și pentru a se hrăni cu pâinea Cuvântului și a Sfintei Împărtășanii. Episcopul le-a împărtășit tuturor celor prezenți esența mesajului Evangheliei: "Dacă am fost ispitiți în Cristos, tot în el îl învingem pe diavol" (Sfântul Augustin). La finalul celebrării, părintele paroh, a oferit episcopului o felicitare specială: imaginea familiei comunității noastre parohiale în jurul păstorului. Preasfințitul ne-a încurajat să păstrăm vie activitatea fructuoasă din această parohie și să dăm mărturie în viața de zi cu zi despre credința noastră. Imediat după Sfânta Liturghie a avut loc întâlnirea cu membrii Corului Mare al Catedralei condus de pr. Robert Râtan, iar la ora 17.00 cea cu grupul de studenți și tineri adulți. Această vizită pastorală a constituit pentru toți un moment de har și de întărire în credință. Comunitatea a simțit din plin pe parcursul acestor zile apropierea paternă și atentă a păstorului diecezei și s-a angajat să îl susțină în slujirea lui prin rugăciune. Pr. Ciprian Fechetă * * * Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 16-18 februarie: Vizită pastorală a PS Iosif Păuleț în Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Iași * * * Liturghia de deschidere:
* Liturghia de încheiere:
* * * Din arhiva ercis.ro: Secțiunea "Anul pastoral 2023-2024. "Biserica, familia lui Dumnezeu" Programul vizitelor pastorale ale PS Iosif Păuleț în Dieceza de Iași (începând din octombrie 2022) Secțiunea "Vizite pastorale" lecturi: 2.
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064-Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2025 * ![]() | ![]() |