© Vatican Media

Papa Francisc: Discurs adresat conducătorilor şi angajaţilor de la TV2000 şi de la Radio inBlu (29 ianuarie 2024)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Sunt bucuros să vă primesc cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a naşterii lui TV2000 şi a circuitului inBlu2000. Îl salut pe Mons. Giuseppe Baturi, secretar general al Conferinţei Episcopale Italiene, şi pe Mons. Piero Coccia, preşedinte al Fundaţiei "Comunicare şi Cultură" şi al "Rete Blu", şi pe voi toţi care lucraţi în aceste media.

Au trecut zece ani de la întâlnirea noastră precedentă şi s-a schimbat mult în panorama mediatică. Inovaţia tehnologică a transformat modalităţile de producere a conţinuturilor, precum şi folosirea lor; şi acum inteligenţa artificială "modifică în mod radical şi informaţia şi comunicarea şi, prin intermediul lor, unele baze ale convieţuirii civile" (Mesaj pentru a LVIII-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale).

În acest vârtej, care pare să-i târască nu numai pe lucrătorii din sector, ci un pic pe noi toţi, există totuşi câteva principii care rămân fixe, ca stele la care să privim pentru a ne orienta şi a nu pierde direcţia. Şi asta se referă în mod deosebit la voi, care, împreună cu cotidianul "Avvenire" şi cu Agenţia SIR, aveţi o apartenenţă foarte precisă: Conferinţa Episcopală Italiană. Aceasta nu este o limită, ci este expresie a unei mari libertăţi, pentru că aminteşte că întotdeauna comunicarea şi informaţia au rădăcinile în uman. De asemenea, subliniază importanţa de a întrupa credinţa în cultură, îndeosebi prin mărturie, relatând istorii în care întunericul care este în jurul nostru să nu stingă lumina speranţei. Este fundamental a aminti şi a trăi această apartenenţă. Pentru aceasta aş vrea să vă indic trei cuvinte pentru a continua pe drumul muncii voastre.

Primul este proximitate, a fi aproapele. În fiecare zi - prin televiziune sau radio - vă apropiaţi de atâtea persoane, care găsesc în voi nişte prieteni de la care să primească informaţii, cu care să petreacă în mod plăcut timpul sau să meargă în descoperirea de realităţi, experienţe şi locuri noi. Şi această proximitate se extinde şi la teritoriile şi la periferiile în care locuiesc oamenii. Mie îmi place să cred că proximitatea este una dintre calităţile lui Dumnezeu care s-a apropiat de noi. Trei sunt lucrurile pe care le arată Dumnezeu: proximitatea: se face aproapele; duioşia: Dumnezeu este duios; compasiunea: iartă mereu. Nu uitaţi asta: proximitate, compasiune şi duioşie. Vă încurajez să continuaţi să creaţi reţele, să ţeseţi legături, să relataţi frumosul şi bunul din comunităţile noastre - cu proximitate -, să-i faceţi protagonişti pe cei care de obicei ajung să devină apariţii sau nici măcar nu sunt luaţi în considerare. Comunicarea - ştim asta - riscă să se aplatizeze pe unele logici dominante, să se aplece în faţa puterii sau chiar să construiască fake news. Nu cădeţi în ispita de a vă alinia, mergeţi împotriva curentului, consumând mereu tălpile pantofilor şi întâlnind oamenii. Numai aşa puteţi să fiţi "autentici prin vocaţie", cum spune un slogan al vostru. Şi nu uitaţi niciodată pe cei care sunt la margini, persoanele sărace, persoanele singure şi, încă mai urât, persoanele rebutate.

Primul cuvânt era proximitate, al doilea pe care vi-l las este inimă, în pregnanţa sensului său biblic şi a tradiţiei creştine. În aceşti ultimi ani l-aţi regăsit adesea în Mesajele pentru Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale. Ar putea să pară nepotrivit să se alăture inima de lumea tehnologică, aşa cum este de acum cea a comunicaţiei, în schimb totul se naşte de acolo. Nu se poate observa un fapt, nu se poate intervieva cineva, nu se poate relata ceva decât pornind de la inimă. De fapt, comunicarea nu se rezolvă în transmiterea unei teorii sau în executarea unei tehnici, ci este o artă care are în centru "capacitatea inimii care face posibilă proximitatea" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 171). Asta permite să facem spaţiu celuilalt - restrângând un pic spaţiul eu-lui -, să ne eliberăm de lanţurile prejudecăţilor, să spunem adevărul fără a-l separa de caritate. A nu separa niciodată faptele de inimă! Şi apoi, a avea curaj. Nu este o întâmplare că termenul "curaj" derivă de la cor. Cel care are inimă are şi curajul de a fi alternativ, însă fără a deveni polemic sau agresiv; de a fi credibil, fără a avea pretenţia de a impune propriul punct de vedere; de a fi constructor de punţi. Şi acest lucru este foarte important: un comunicator putem să-l gândim ca o punte, deoarece comunicatorul este în mod necesar un constructor de punţi.

Şi al treilea cuvânt este responsabilitate. Fiecare trebuie să facă propria parte pentru a asigura că fiecare formă de comunicare este obiectivă, respectuoasă faţă de demnitatea umană şi atentă faţă de binele comun. În acest mod, vom putea refacem fracturile, să transformăm indiferenţa în primire şi relaţie. Meseria voastră este una dintre acele meserii care au caracterul vocaţiei: sunteţi chemaţi să fiţi mesageri care informează cu respect, cu competenţă, contrastând diviziuni şi discordii. Şi amintind mereu că în centrul oricărui reportaj, al oricărui articol, al oricărui program este persoana: a nu uita acest lucru. Este tocmai ceea ce dă sens comunicării.

Dragi prieteni, în urmă cu zece ani aţi demarat o fază de regândire şi reorganizare a muncii voastre; în aceste zile aţi adăugat o altă pietricică prin lansarea "App" a voastră. Fie ca şi ea să contribuie la comunicarea cu proximitate, inimă şi responsabilitate. Mergeţi înainte pe acest drum, amintindu-vă ceea ce spunea patronul vostru, Sfântul Francisc de Sales: "Nu datorită măreţiei acţiunilor noastră îi vom fi plăcuţi lui Dumnezeu, ci datorită iubirii cu care le vom face" (Întreţineri spirituale). Vă binecuvântez din inimă. Şi vă cer cu rugăminte să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu