Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
Papa Francisc: Angelus (1 ianuarie 2024)

Iubiți frați și surori, An Nou fericit!

În această zi, în care o celebrăm pe Maria, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, punem sub privirea ei grijulie noul timp care ne este dăruit. Fie ca ea să ne păzească în acest an.

Astăzi, evanghelia ne dezvăluie că măreția Mariei nu constă în a face vreo acțiune extraordinară; mai degrabă, în timp ce păstorii, după ce au primit vestea de la îngeri, se grăbeau spre Betleem (cf. Lc 2,15-16), ea rămâne în tăcere. Este o bună imagine tăcerea Mamei. Nu este vorba de o simplă lipsă de cuvinte, ci de o tăcere plină de uimire și de adorație față de minunățiile pe care Dumnezeu le realizează. "Maria - notează Sfântul Luca - [...] păstra toate acestea, meditându-le în inima sa" (2,19). În acest mod, ea face spațiu în sine Celui care s-a născut; în tăcere și în adorație, îl pune pe Isus în centru și îl mărturisește ca Mântuitor. Maria, Mama tăcerii; Maria, Mama adorației.

Așa este Mamă nu numai pentru că l-a purtat pe Isus în sân și l-a născut, ci pentru că îl evidențiază, fără a-i ocupa locul. Va sta în tăcere și sub cruce, în ora cea mai întunecată, și va continua să-i facă spațiu lui și să-l genereze pentru noi. Un călugăr și poet din secolul al XX-lea a scris: "Fecioară, catedrală a Tăcerii / [...] tu porți trupul nostru în paradis / și pe Dumnezeu în trup" (D.M. Turoldo, Laudario alle Vergine. «Via pulchriudinis», Bologna, 1980, 35). Catedrală a tăcerii: este o imagine frumoasă. Cu tăcerea sa și umilința sa, Maria este prima "catedrală" a lui Dumnezeu, locul în care el și omul se pot întâlni.

Dar și mamele noastre, cu grija lor ascunsă, cu atenția lor, sunt adesea catedrale magnifice ale tăcerii. Ne aduc pe lume și apoi continuă să ne urmeze, de atâtea ori neobservate, pentru ca noi să putem crește. Să ne amintim asta: iubirea nu sufocă niciodată, iubirea îi face spațiu celuilalt. Iubirea ne face să creștem.

Fraților și surorilor, la începutul noului an să privim la Maria și, cu inima recunoscătoare, să ne gândim și să privim și la mame, pentru a învăța acea iubire care se cultivă mai ales în tăcere, care știe să-i facă spațiu celuilalt, respectând demnitatea sa, lăsând libertatea de a se exprima, respingând orice formă de posesie, samavolnicie și violență. Este atâta nevoie de asta astăzi, atâta nevoie! Atâta nevoie de tăcere pentru a ne asculta. Așa cum amintește Mesajul pentru Ziua Mondială a Păcii: "Libertatea și conviețuirea pașnică sunt amenințate atunci când ființele umane cedează în fața ispitei egoismului, a interesului personal, a dorinței de profit și a setei de putere". În schimb, iubirea este făcută din respect, este făcută din gentilețe: în acest mod dă la o parte barierele și ajută la trăirea de relații fraterne, la edificare de societăți mai drepte, mai umane, mai pașnice.

Să o rugăm astăzi pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu și Mama noastră, pentru ca în noul an să putem crește în această iubire blândă, tăcută și discretă care generează viață și să deschidem în lumea cărări de pace și de reconciliere.

________________

După Angelus

Iubiți frați și surori!

Îi mulțumesc domnului președinte al Republicii Italiene pentru exprimările de urare pe care mi le-a adresat în Mesajul său de sfârșit de an; le întorc din inimă, invocând binecuvântarea Domnului asupra slujirii sale aduse țării.

Urmăresc cu preocupare vie ceea ce se întâmplă în Nicaragua, unde episcopi și preoți au fost privați de libertate. Le exprim lor, familiilor lor și întregii Biserici din țară apropierea mea în rugăciune. La rugăciune insistentă vă invit și pe voi toți prezenți aici și tot poporul lui Dumnezeu, în timp ce doresc să se caute mereu drumul dialogului pentru a depăși dificultățile. Să ne rugăm pentru Nicaragua astăzi.

Urările mele sunt îndeosebi pentru voi, dragi romani și pelerini care astăzi sunteți aici în Piața "Sfântul Petru". Salut participanții la manifestația "Pace în toate țările", organizată de Comunitatea "Sfântul Egidiu" și în alte orașe din lume, precum și Mișcarea Europeană de Acțiune Nonviolentă. Și amintesc cu recunoștință nenumăratele inițiative de rugăciune și de angajare pentru pace care se desfășoară în această zi în toate continentele, promovate de comunitățile ecleziale; îndeosebi menționez aceea la nivel național care aseară a avut loc la Gorizia.

Și vă rog să nu uităm Ucraina, Palestina, Israel, care sunt în război. Să ne rugăm ca să vină pacea, toți împreună.

Salut corul tinerilor polonezi și ucraineni care au dus un mesaj de pace în sanctuarele franciscane din Toscana, Umbria și Lazio; precum și studenții de la "Manhattan College" din New York, grupul de la Fraterna Domus și credincioșii din La Valletta Biranza și Casatenovo.

Fecioara Maria, Sfânta Născătoare de Dumnezeu, să susțină cu mijlocirea sa maternă propunerea și angajarea de a fi făcători de pace în fiecare zi, în fiecare zi din noul an: în toate zilele făcători de pace, a aduce pace. Și vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat