© Vatican Media

Vatican: Omilia Papei Francisc la Sfânta Liturghie în solemnitatea Sfintei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu. A LVII-a Zi Mondială a Păcii (1 ianuarie 2024)

Cuvintele Apostolului Paul luminează începutul noului an: "Când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său, născut din femeie" (Gal 4,4). Impresionează expresia "împlinirea timpului". În vechime, se obişnuia să se măsoare timpul golind şi umplând amfore: când erau goale, începea o nouă perioadă, care se termina când erau pline. Iată împlinirea timpului: când amfora istoriei este plină, harul divin se revarsă: Dumnezeu se face om şi face asta în semnul unei femei, Maria. Ea este calea aleasă de Dumnezeu; ea este punctul de sosire al atâtor persoane şi generaţii care, "picătură după picătură", au pregătit venirea Domnului în lume. Mama se află astfel în inima timpului: i-a plăcut lui Dumnezeu să golească istoria prin intermediul ei, femeia. Cu acest cuvânt Scriptura ne trimite la începuturi, la Geneză, şi ne sugerează că Mama cu Pruncul marchează o nouă creaţie, un nou început. La începutul timpului mântuirii este, aşadar, Sfânta Născătoare de Dumnezeu, Mama noastră sfântă.

Este frumos, aşadar, ca anul să se deschidă invocând-o; este frumos că poporul credincios, ca odinioară la Efes - erau curajoşi acei creştini! -, să proclame cu bucurie pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu. Cuvintele Născătoare de Dumnezeu exprimă de fapt certitudinea bucuroasă că Domnul, Prunc plăpând în braţele mamei, s-a unit pentru totdeauna cu umanitatea noastră, până acolo încât ea nu mai este numai a noastră, ci a sa. Născătoare de Dumnezeu: puţine cuvinte pentru a mărturisi alianţa veşnică a Domnului cu noi. Născătoare de Dumnezeu: este o dogmă de credinţă, dar este şi o "dogmă de speranţă": Dumnezeu în om şi omul în Dumnezeu, pentru totdeauna. Sfânta Născătoare de Dumnezeu!

La împlinirea timpului, Tatăl l-a trimis pe Fiul său născut din femeie; dar textul Sfântului Paul adaugă o a doua trimitere: "Dumnezeu l-a trimis pe Duhul Fiului său în inimile noastre, care strigă: «Abba, Tată!»" (Gal 4,6). Şi în trimiterea Duhului Mama este protagonistă: Duhul Sfânt începe să se aşeze peste ea la Buna-Vestire (cf. Lc 1,35), apoi la începuturile Bisericii coboară asupra apostolilor reuniţi în rugăciune "cu Maria, Mama" (Fap 1,14). Astfel, primirea Mariei ne-a adus cele mai mari daruri: ea l-a "făcut frate al nostru pe Domnul maiestăţii" (Toma da Celano, Vita secunda, CL, 198: FF 786) şi a permis Duhului să strige în inimile noastre: "Abba, Tată!". Maternitatea Mariei este calea pentru a întâlni duioşia paternă a lui Dumnezeu, calea cea mai apropiată, cea mai directă, cea mai uşoară. Acesta este stilul lui Dumnezeu: apropiere, compasiune şi duioşie. De fapt, Mama ne conduce la începutul şi la inima credinţei, care nu este o teorie sau o angajare, ci un dar imens, care ne face fii iubiţi, locuinţe ale iubirii Tatălui. De aceea a o primi în propria viaţă pe Mama nu este o alegere de devoţiune, ci este o exigenţă de credinţă: "Dacă vrem să fim creştini, trebuie să fim mariani" (Sf. Paul al VI-lea, Omilie la Cagliari, 24 aprilie 1970), adică fii ai Mariei.

Biserica are nevoie de Maria pentru a redescoperi propria faţă feminină: pentru a se asemăna mai mult cu ea care, femeie, Fecioară şi Mamă, reprezintă modelul şi figura sa perfectă (cf. Lumen gentium, 63); pentru a face spaţiu femeilor şi a fi generativă printr-o pastoraţie făcută din îngrijire şi din atenţie, din răbdare şi din curaj matern. Dar şi lumea are nevoie să privească la mame şi la femei pentru a găsi pacea, pentru a ieşi din spiralele violenţei şi ale urii şi a avea din nou priviri umane şi inimi care văd. Şi fiecare societate are nevoie să primească darul femeii, al fiecărei femei: s-o respecte, s-o păzească, s-o valorizeze, ştiind că acela care răneşte o singură femeie îl profanează pe Dumnezeu, născut din femeie.

Maria, femeia, aşa cum este decisivă la împlinirea timpului, tot aşa este determinantă pentru viaţa fiecăruia. Ne arată asta încă o dată un "început", primul semn săvârşit de Isus, la nunta din Cana. Acolo chiar Maria este cea care îşi dă seama că lipseşte vinul şi se adresează lui (cf. In 2,3). Nevoile fiilor sunt cele care o mişcă pe ea, pe Mama, să-l determine pe Isus să intervină. Şi Isus spune la Cana: "Umpleţi vasele cu apă. Iar ei le-au umplut până sus" (In 2,7). Maria, care cunoaşte necesităţile noastre, grăbeşte şi pentru noi revărsările harului şi duce vieţile noastre spre împlinire. Fraţilor, surorilor, noi toţi avem lipsuri, singurătăţi, goluri care cer să fie umplute. Fiecare dintre noi le cunoaşte pe ale sale. Cine le poate umple dacă nu Maria, Mama împlinirii? Când suntem tentaţi să ne închidem în noi înşine, să mergem la ea; când nu reuşim să ne descâlcim printre nodurile vieţii, să căutăm refugiu în ea. Timpurile noastre, goale de pace, au nevoie de o Mamă care să recompacteze familia umană. Să privim la Maria pentru a deveni constructori de unitate şi să facem asta cu creativitatea sa de Mamă, care se îngrijeşte de fiii săi: îi adună şi îi mângâie, le ascultă necazurile şi le şterge lacrimile. Şi să privim acea icoană aşa de duioasă a lui Virgo lactans [de la Abaţia din Montevergine]. Aşa este mama: cu câtă duioşie ne îngrijeşte şi este aproape de noi. Ne îngrijeşte şi este aproape de noi.

Să încredinţăm noul an Născătoarei de Dumnezeu. Să-i consacrăm vieţile noastre. Ea, cu duioşie, va şti să ne deschidă împlinirea lor. Pentru că ne va conduce la Isus şi Isus este împlinirea timpului, a oricărui timp, a timpului nostru, a timpului fiecăruia dintre noi. De fapt, aşa cum a fost scris, "nu plinătatea timpurilor a făcut în aşa fel încât Fiul lui Dumnezeu să fie trimis, ci dimpotrivă, trimiterea Fiului a făcut să apară împlinirea timpurilor" (cf. M. Luther, Vorlesung über den Galaterbrief 1516-1517, 18). Fraţilor şi surorilor, anul acesta să fie plin de mângâierea Domnului; anul acesta să fie plin de duioşia maternă a Mariei, Sfânta Născătoare de Dumnezeu.

Şi vă invit acum să proclamăm toţi împreună, de trei ori: Sfântă Născătoare de Dumnezeu! Împreună: Sfântă Născătoare de Dumnezeu! Sfântă Născătoare de Dumnezeu! Sfântă Născătoare de Dumnezeu!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu