© Vatican Media

Celebrarea vesperelor şi a Te Deum-ului de mulţumire pentru sfârşitul anului

Omilia Sfântului Părinte Francisc

Bazilica vaticană

Duminică, 31 decembrie 2023

Credinţa ne permite să trăim această oră în mod diferit faţă de o mentalitate lumească. Credinţa în Isus Cristos, Dumnezeu întrupat, născut din Fecioara Maria, dăruieşte un mod nou de a simţi timpul şi viaţa. Aş rezuma asta în două cuvinte: recunoştinţă şi speranţă.

Cineva ar putea spune: "Dar nu este ceea ce fac toţi în această ultimă seară a anului? Toţi mulţumesc, toţi speră, credincioşi sau necredincioşi". Probabil poate părea că este aşa, şi eventual era! Dar, în realitate, recunoştinţa lumească, speranţa lumească sunt aparente; le lipseşte dimensiunea esenţială care este aceea a relaţiei cu Celălalt şi cu ceilalţi, cu Dumnezeu şi cu fraţii. Sunt aplatizate asupra eului, asupra intereselor sale, şi astfel au respiraţia scurtă, nu merg dincolo de satisfacţie şi de optimism.

În schimb în această Liturgie, care culmină în marele imn Te Deum laudamus, se respiră o cu totul altă atmosferă: cea a laudei, a uimirii, a recunoştinţei. Şi asta se întâmplă nu datorită maiestuozităţii bazilicii, nici datorită luminilor şi datorită cântărilor - aceste lucruri sunt mai degrabă consecinţa -, ci datorită Misterului pe care antifona la primul psalm l-a exprimat astfel: "Ce schimb minunat! Creatorul neamului omenesc a luat trup însufleţit, binevoind să se nască din Fecioară; [...] ne-a dăruit dumnezeirea sa". Acest schimb minunat!

Liturgia ne introduce în sentimentele Bisericii; şi Biserica, pentru a spune aşa, le învaţă de la Fecioara Mamă.

Să ne gândim care a fost recunoştinţa în inima Mariei în timp ce îl privea pe Isus abia născut. Este o experienţă pe care numai o mamă o poate trăi şi care totuşi în ea, în Născătoarea de Dumnezeu, are o profunzime unică, incomparabilă. Maria ştie, ea singură împreună cu Iosif, de unde vine acel Prunc. Şi totuşi este acolo, respiră, plânge, are nevoie să mănânce, să fie acoperit, îngrijit. Misterul dă spaţiu recunoştinţei, care înfloreşte în contemplarea darului, în gratuitate, în timp ce sufocă în neliniştea lui a avea şi a lui a apărea.

Biserica învaţă de la Fecioara Maria recunoştinţa. Şi învaţă şi speranţa. Ne vine să ne gândim că Dumnezeu a ales-o pe ea, Maria din Nazaret, pentru că în inima sa a văzut oglindită propria speranţă. Aceea pe care el însuşi a insuflat-o în ea cu Duhul său. Maria este din totdeauna umplută de iubire, umplută de har, şi pentru aceasta este umplută şi de încredere şi de speranţă.

Cel al Mariei şi al Bisericii nu este optimism, este altceva: este credinţă în Dumnezeu fidel faţă de promisiunile sale (cf. Lc 1,55); şi această credinţă asumă forma speranţei în dimensiunea timpului, am putea spune "pe cale". Creştinul, ca şi Maria, este un pelerin de speranţă. Şi tocmai aceasta va fi tema Jubileului din 2025: "Pelerini ai speranţei".

Iubiţi fraţi şi surori, putem să ne întrebăm: Roma se pregăteşte să devină în Anul Sfânt "oraşul speranţei"? Toţi ştim că de mult timp este în desfăşurare organizarea Jubileului. Dar să înţelegem bine că, în perspectiva pe care o asumăm aici, nu este vorba îndeosebi despre asta; este vorba mai degrabă de mărturia comunităţii ecleziale şi civile; mărturie care, mai mult decât în evenimente, constă în stilul de viaţă, în calitatea etică şi spirituală a convieţuirii. Şi atunci întrebarea se poate formula astfel: lucrăm, fiecare în propriul domeniu, pentru ca acest oraş să fie semn de speranţă pentru cel care locuieşte aici şi pentru cei care-l vizitează?

Un exemplu. A intra în Piaţa "Sfântul Petru" şi a vedea că, în îmbrăţişarea coloanelor, se mişcă liber şi senin persoane de orice naţionalitate, de orice cultură şi religie, este o experienţă care insuflă speranţă; dar este important ca ea să fie confirmată de o bună primire în vizita la bazilică, precum şi în serviciile de informare. Un alt exemplu: fascinaţia centrului istoric din Roma este perenă şi universală; dar trebuie ca să se poată bucura de el şi persoanele bătrâne sau cu dizabilităţi motorii; şi trebuie ca "marii frumuseţi" să-i corespundă decorul simplu şi funcţionalitatea normală în locurile şi în situaţiile vieţii obişnuite, de fiecare zi. Pentru că un oraş mai trăibil pentru cetăţenii săi este mai primitor şi pentru toţi.

Iubiţi fraţi şi surori, un pelerinaj, în special dacă este angajant, cere o pregătire bună. Pentru aceasta anul viitor, care precedă Jubileul, este dedicat rugăciunii. Un an întreg dedicat rugăciunii. Şi ce învăţătoare mai bună am putea avea decât Sfânta noastră Mamă? Să intrăm la şcoala sa: să învăţăm de la ea să trăim fiecare zi, fiecare moment, fiecare ocupaţie cu privirea interioară îndreptată spre Isus. Bucurii şi dureri, satisfacţii şi probleme. Totul în prezenţa şi cu harul lui Isus, Domnul. Totul cu recunoştinţă şi speranţă.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 2.