© Vatican Media

Afacerea războiului şi paradoxul siguranţei

de Alessandro Gisotti

"Daţi-mi două bombardiere. Cu preţul lor voi îngriji toţi bolnavii de lepră." Era anul 1955 când Raoul Follereau lansa acest apel insistent şi provocator Statelor Unite şi Uniunii Sovietice. Sublinia astfel disproporţia imorală a cheltuielilor pentru arme faţă de o bătălie de civilizaţie precum lupta împotriva bolii Hansen. Au trecut 70 de ani, Războiul Rece s-a terminat de câtva timp, lepra încă seceră victime în multe zone ale planetei, dar - aşa cum denunţă în mod neobosit Papa Francisc - cursa înarmărilor nu numai că nu s-a oprit, ci şi-a accelerat viteza sa nebună.

Îi dau dreptate pontifului datele oficiale adunate în Raportul Sipri, Institutul internaţional de cercetare pentru pace fondat în 1966 la Stockholm. În aşteptarea celor pentru anul în curs, care cu greu vor putea fi în flexiune dată fiind escaladarea războinică în Orientul Mijlociu care se adaugă la conflictul din Ucraina, sunt deja alarmante cele referitoare la anul 2022. Un an în care cheltuiala militară mondială a ajuns la cifra record de 2.240 de miliarde de dolari (SUA, China şi Rusia cei mai mari investitori, în timp ce pentru prima dată în Europa s-a cheltuit în armamente mai mult decât în timpurile Cortinei de Fier). Pentru a ne face o idee, este vorba de o cifră de o mie de ori mai mare decât bilanţul în ansamblu al Crucii Roşii Internaţionale cu cei 20 de mii de lucrători în lume.

Organizaţia umanitară cu sediul la Geneva a anunţat în lunile trecute o tăiere de personal cauzată de scăderea donaţiilor. Destin comun din păcate pentru multe ONG-uri şi asociaţii caritative în aceşti ultimi ani. Aşadar, în timp ce cresc exponenţial bilanţurile pentru producerea şi vânzarea armelor, scad fondurile la dispoziţia celor care ar vrea să se angajeze pentru binele altora. O combinaţie dramatică ce evidenţiază cum afacerea războiului este pe cheltuiala celor nevinovaţi, precum şi a celor care ar vrea să-i salveze pe aceşti nevinovaţi. "Războiul - a fost afirmaţia lui Francisc la audienţa generală din 29 noiembrie - este mereu o înfrângere, toţi pierd. Nu toţi, există un grup care câştigă mult: fabricanţii de arme. Aceştia câştigă bine, peste moartea altora." Denunţ puternic. Şi totuşi, ar trebui amintit că, deja în 1961, preşedintele nord-american Dwight Eisenhower - desigur nu un pacifist, el conducându-i ca general pe aliaţi la victoria împotriva nazismului în Europa - avertiza cu privire la "complexul militar-industrial" şi la ingerinţa sa necuvenită în alegerile politicii americane în sens militarist.

"Creşterea continuă a cheltuielii militare globale în ultimii ani - a afirmat Nan Tian, cercetător de la Sipri - este semnul că trăim într-o lume tot mai nesigură. Statele întăresc puterea militară ca răspuns la un ambient de siguranţă aflat în deteriorare, care nu prevăd o îmbunătăţire în viitorul apropiat." Un cerc vicios tragic denunţat de atâtea ori de Papa. "Pentru a spune «nu» războiului - a spus el în ziua de Crăciun - trebuie spus «nu» armelor. Pentru că, dacă omul, a cărui inimă este instabilă şi rănită, îşi găseşte instrumente de moarte în mâini, mai devreme sau mai târziu le va folosi." Consecinţele, pe cât de nefaste, pe atât de paradoxale, sunt sub ochii tuturor: se înarmează pentru a se simţi mai siguri şi ca rezultat lumea este tot mai nesigură.

Oamenii "nu vor arme, ci pâine", a mai spus Papa Francisc în Urbi et Orbi de Crăciun. Cuvinte care par să reia în mod ideal pe cele ale maicii Tereza de Calcutta când, în 1979, a primit Premiul Nobel pentru pace. "În familia noastră - a avertizat ea, adresându-se puternicilor de pe Pământ - nu avem nevoie de bombe şi de arme, de a distruge pentru a aduce pace, ci numai să stăm împreună, să ne iubim unii pe alţii." Să stăm împreună: acel vis de fraternitate universală pe care Francisc, ca şi sfântul al cărui nume îl poartă, îl invocă şi îl mărturiseşte ca unic antidot la "spiritul lui Cain" care din păcate, şi în acest an 2023, a semănat moarte şi distrugere.

(După L'Osservatore Romano, 28 decembrie 2023)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 2.