Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
Papa Francisc: Angelus (26 decembrie 2023)

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Astăzi, imediat după Crăciun, îl celebrăm pe Sfântul Ștefan, primul martir. Găsim relatarea martiriului său în Faptele Apostolilor (cf. cap. 6-7), care îl descriu ca un om cu bună reputație, care slujea la mese și administra caritatea (cf. 6,3). Și tocmai pentru această integritate generoasă el nu poate să nu mărturisească ceea ce are mai prețios: să mărturisească credința în Isus, și acest lucru dezlănțuie mânia adversarilor săi, care îl ucid cu pietre fără milă. Și totul se întâmplă în fața unui tânăr, Saul, persecutor zelos al creștinilor, care este "garant" al execuției (cf. 7,58).

Să ne gândim un moment la această scenă: Saul și Ștefan, persecutorul și persecutatul. Între ei pare să existe un zid de nepătruns, dur ca integralismul tânărului fariseu și ca pietrele aruncate împotriva condamnatului la moarte. Și totuși, dincolo de aparențe, există ceva mai puternic care îi unește: de fapt, prin mărturia lui Ștefan, Domnul pregătește deja în inima lui Saul, fără ca el să știe, convertirea care îl va face să fie un mare apostol. Ștefan, slujirea sa, rugăciunea sa și credința pe care o vestește, curajul său și mai ales iertarea sa în momentul morții, nu sunt zadarnice. Se spunea, în timpurile de persecuții - și astăzi este corect să spunem asta - "sângele martirilor sămânță a creștinilor". Par să se încheie în nimic, dar în realitate jertfa sa lansează o sămânță care, alergând în direcția opusă pietrelor, se plantează, în mod ascuns, în pieptul celui mai rău rival al său.

Astăzi, după două mii de ani, vedem din păcate că persecuția continuă: există persecuție a creștinilor... Încă există - și sunt atâția - cei care suferă și mor pentru a-l mărturisi pe Isus, așa cum există cel care este penalizat la diferite niveluri pentru faptul de a se comporta în mod coerent cu Evanghelia, și cel care cu greu rămâne fidel în fiecare zi, fără zgomot, față de propriile îndatoriri bune, în timp ce lumea râde de asta și predică altceva. Și acești frați și surori pot să pară niște faliți, dar astăzi vedem că nu este așa. De fapt, acum ca și atunci, sămânța jertfelor lor, care pare să moară, încolțește, aduce rod, pentru că Dumnezeu continuă prin intermediul lor să facă minuni (cf. Fap 18,9-10), să schimbe inimile și să-i mântuiască pe oameni.

Așadar, să ne întrebăm: mă interesez și mă rog pentru cel care, în diferite părți ale lumii, suferă și moare și astăzi pentru credință? Atâția care sunt asasinați pentru credință. Și la rândul meu, încerc să mărturisesc evanghelia cu coerență, cu blândețe și cu încredere? Cred că sămânța binelui va aduce rod chiar dacă nu văd rezultate imediate?

Maria, Regina martirilor, să ne ajute să-l mărturisim pe Isus.

________________

După Angelus

Iubiți frați și surori!

Reînnoiesc vouă tuturor urarea de pace și de bine care izvorăște din Nașterea Domnului. Și profit de această ocazie pentru a mulțumi celor care mi-au adresat mesaje de urări din Roma și din atâtea părți ale lumii. Mulțumesc, mai ales pentru rugăciunile voastre! Și continuați să vă rugați pentru papa! Este nevoie.

În semnul mărturiei Sfântului Ștefan, sunt aproape de comunitățile creștine care suferă discriminări și le îndemn să persevereze în caritate față de toți, luptând pașnic pentru dreptate și libertate religioasă.

Mijlocirii primului martir încredințez și invocația de pace a popoarelor sfâșiate de război. Mass-media ne arată ce produce războiul: am văzut Siria, vedem Gaza. Să ne gândim la martirizata Ucraina. Un deșert de moarte. Asta se vrea? Popoarele vor pacea. Să ne rugăm pentru pace. Să luptăm pentru pace.

Adresez salutul meu vouă, romani și pelerini, familii, grupuri parohiale, comunități călugărești, asociații. Vă invit să stați în fața marii iesle din Piața "Sfântul Petru", inspirată din ceea ce Sfântul Francisc a făcut la Greccio în urmă cu opt sute de ani. Observând statuile, veți vedea pe fețe și în atitudini o trăsătură comună: uimirea. Veți vedea o uimire care devine adorație. Să ne lăsăm loviți de uimire în fața nașterii Domnului. Vă urez să păstrați asta în voi: uimirea care devine adorație.

Și mulțumesc vouă tuturor, tinerilor Neprihănitei, și atâtora care sunt aici în față!

Sărbătoare frumoasă tuturor! Și, vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 2.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat