Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: Clubul Seniorilor, un exercițiu de speranță

Vârstnicii reprezintă poate cea mai vulnerabilă categorie socială, conform unor studii recente, care relevă principalele probleme ale acestora: situația financiară dificilă, sănătatea precară și faptul că nu sunt în măsură, de cele mai multe ori, să se descurce singuri, ci depind de copii, nepoți sau alte persoane.

Dar poate cea mai mare problemă pentru seniori este lipsa comunicării și a socializării cu alte persoane, izolarea de comunitate, însingurarea sau înstrăinarea.

Clubul Seniorilor din Parohia "Adormirea Maicii Domnului" își propune să aducă împreună vârstnici din parohie, oameni care se întâlnesc zi de zi la liturghii și rozarii, dar mult mai rar stau de vorbă despre problemele pe care le au, despre așteptări și dorințe, despre nevoia de a fi împreună cu alte persoane cu care pot împărtăși experiențe, trăiri, gânduri sau sentimente.

Clubul poate deveni un forum deschis ideilor de petrecere a timpului liber, de schimb de opinii care ajută seniorii să își mențină mintea și sufletul cât mai active.

Persoanele singure pot să găsească în acest club un loc în care să comunice, să își facă noi prieteni și în care să se simtă utile și apreciate pentru experiența de viață dobândită.

Întâlnirile seniorilor au loc o dată la două săptămâni, între orele 16.00-17.15, temele propuse fiind destul de diverse și menite să suscite interesul celor prezenți.

A fost creată o mini-bibliotecă a clubului prin achiziționarea unor volume, câteva dintre titlurile importante ale literaturii universale putând fi împrumutate pentru lectură.

Pe 12 octombrie 2023, la inaugurarea clubului, s-a vorbit despre personalitatea îndrăgitei artiste Draga Olteanu-Matei, seniorii fiind invitați să urmărească un fragment din filmul TVR Iași, "Draga, pentru ca să fie dragă tuturor", un omagiu adus celei care ar fi împlinit 90 de ani pe 13 octombrie 2023.

La următoarea întâlnire, seniorilor li s-a oferit un Autograf muzical al compozitorului ieșean de muzică ușoară, romanță și jazz Titel Popovici. Doamna Ecaterina Popovici, soția muzicianului, a povestit cu emoție momente dintr-o viață trăită împreună 50 de ani.

Veronica Dămătărc a vorbit despre pasiunea sa pentru desen și a prezentat logoul realizat pentru noul An Pastoral - "Biserica, familia lui Dumnezeu".

A urmat o întâlnire în care s-a vorbit despre schimbarea pe care ți-o poate aduce în viață participarea la un pelerinaj. Pr. Alois Bulai și doamna Eugenia Dămătăr au povestit despre pelerinajul bolnavilor, iar doamna Maria Zapali despre bucuria de a fi în grupul pelerinilor din parohie, ambele pelerinaje fiind organizate toamna aceasta la Lourdes.

Pe 23 noiembrie, seniorii s-au întâlnit în jurul mesei, la bucatele oferite de Asociația "Sfântul Vincențiu de Paul", au socializat și s-au bucurat de timpul petrecut împreună.

Următoarea întâlnire a clubului și-a propus să abordeze o temă de mare interes pentru seniori pornind de la cartea doamnei psihopedagog Magdalina Ioachim - "Ghidul pensionarului fericit". Prezentă la Club, autoarea a inițiat momente de reflecție și de analiză personală. O altă invitată, doamna Felicia Popescu, pensionară de 16 ani, așa cum s-a recomandat, a venit, la rândul său, cu alte sugestii care îi pot scoate pe seniori din rutină, blazare, însingurare.

Ultima reunire din 2023 a Clubul Seniorilor a fost încununată de câteva surprize de care s-au bucurat toți cei prezenți. Mai întâi au cunoscut-o pe Maria Stănescu, un exemplu de voință, determinare și dorință de depășire a propriilor limite, sportivă care a revenit recent cu două medalii de aur la probele atletice de la Campionatul Mondial Paralimpic din Thailanda.

Bucuria cea mai mare a seniorilor a fost însă apariția lui Moș Crăciun, însoțit de spiridușii săi și de un sac mare plin cu daruri. O poezie scrisă și recitată cu talent, ca de fiecare dată, de domnul Emil Bejan, precum și un colind cântat de corul ad-hoc al seniorilor, acompaniați de chitara pr. Ciprian Fechetă l-au convins pe Moș să revină și anul viitor.

PS Petru Gherghel, episcop emerit, le-a mulțumit invitaților, i-a încurajat pe cei prezenți și i-a asigurat de bucuria de a fi împreună.

Clubul Seniorilor urează tuturor celor care încă se simt tineri, chiar dacă au ieșit la pensie: Sărbători cu pace și liniște în suflet, oameni dragi în jur și să ne vedem sănătoși în 2024. La mulți ani!!

Carmen Olaru


 

lecturi: 2.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat