© Vatican Media

Aşteptarea

Isus, Dumnezeu cu noi

de Daniele D'Elia

"O, Emanuel, regele şi legiuitorul nostru, speranţa şi mântuirea neamurilor, vino şi ne mântuieşte, Doamne Dumnezeul nostru."

Antifona majoră din 22 decembrie

Crăciunul este iminent şi ultima antifonă majoră este încărcată de dorinţă şi de aşteptare pentru venirea lui Emanuel. Celelalte titluri prezentate aici şi cu care Cristos, astăzi, este invocat sunt o sinteză minunată a întregii istorii a mântuirii. Şi sunt un compendiu al antifonelor precedente cu care am implorat minunea de acum apropiată. "Iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi se va numi Emanuel", scrisese profetul Isaia (7,14). Acest nume al lui Dumnezeu, literalmente "Dumnezeu cu noi", este condensat de toată experienţa lui Israel. Acest eveniment al Întrupării a fost promis încă de la crearea lumii şi prevestit prin multe oracole, profeţii şi figuri.

Deja am cântat, în aceste zile din Advent, minunăţiile săvârşite de Dumnezeu cu poporul ales căruia s-a confirmat ca "Rege şi legiuitor". Lui Moise i s-a revelat ca "Domnul" într-un tufiş şi, după ce i-a condus pe fiii săi în exod prin deşert, le-a dăruit Legea. Acum vine să pecetluiască vechiul Legământ cu o Nouă Alianţă, de data aceasta scriind-o nu pe table de piatră, ci în Trupul Persoanei sale. Vine Cel care a fost vestit de profetul Aggeu, "cel dorit de toate neamurile". Este edificată pentru gloria lui Dumnezeu o nouă "Casă". Dar măreţia cu care va fi umplută este cu mult mai mare decât aceea care locuia în Cortul ridicat de David. Maria este Noua Arcă şi în ea este Cuvântul viu. "Şi de unde mie să vină la mine mama Domnului meu?" Cuvintele Elisabetei la vizita verişoarei amintesc pe cele rostite de David când Arca a fost introdusă în Ierusalim: "Cum va putea să vină la mine arca Domnului?" (2Sam 6,9-11). Ciril din Alexandria va scrie că Maria este cea "care a închis în sânul său feciorelnic şi sfânt pe cel care este de neîncăput". Şi este acel "tufiş spiritual pe care focul naşterii unui Dumnezeu nu l-a consumat" (Proclus din Constantinopol).

Acel Dumnezeu pe care alţii îl consideră simplă transcendenţă, pentru noi, creştinii, este "cu noi", între noi. Extrem de aproape, Mire al slăbiciunii noastre, s-a umilit până acolo încât să se lase înfăşat în scutece şi aşezat într-o iesle. Pentru Cel care a creat orice lucru nu era loc printre hanuri şi a fost nevoie de refugiul unui grajd.

Toate iniţialele antifonelor cântate în aceste zile, dacă sunt citite în sens invers, formează un acrostih. În latină putem citi Ero Cras, care înseamnă "Mâine voi veni". Aceste cântări antice sunt expresie a unei credinţe încărcate de uimire, autentice, capabile de emoţie în faţa misterului unui Dumnezeu care nu dezamăgeşte niciodată. Emanuel menţine promisiunile sale şi continuă să ne aştepte şi să devină aproapele în fragilitatea unui Prunc. Ar trebui să ştim să imităm acea atitudine interioară a păstorilor care în Noaptea Sfântă primesc darul lui Dumnezeu cu mare simplitate. A scris Papa Francisc în această privinţă: "Omeneşte, toţi suntem înclinaţi să căutăm măreţia, dar este un dar a şti s-o găsim cu adevărat: a şti să găsim măreţia în acea micime pe care Dumnezeu o iubeşte aşa de mult". În timp ce îl invocăm pe Dumnezeu cu numele care ne este mai familial decât oricare altul, Domnul Dumnezeul nostru, să ne fie dat să-l recunoaştem pe Atotputernicul şi acel Prunc lipsit de apărare. Cel Preaînalt "s-a înjosit pentru ca noi să putem merge cu el şi pentru ca el să poată fi alături de noi, nu deasupra şi departe de noi" (Papa Francisc, Ieslea mea. Vă relatez personajele Crăciunului).

(După L'Osservatore Romano, 23 decembrie 2023)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 2.