Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Episcopia Romano-Catolică de Iași
Oficiul pentru Comunicații Sociale

Bd. Ștefan cel Mare, 26, 700064-Iași;
Tel. 0232/212003; fax 0232/212006;
www.ercis.ro
Nr. 6 / 22.12.2023

COMUNICAT DE PRESĂ

Crăciunul la Catedrala Romano-Catolică din Iași

Crăciunul celebrează marele eveniment care a avut loc în urmă cu mai bine de două mii de ani, când, într-o noapte, păstorii au auzit vestea: "Astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor" (Luca 2,11). În Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași, Liturghia din noaptea de Crăciun (24 decembrie 2023), prezidată de Preasfințitul Iosif Păuleț, va începe la ora 22.00.

În ziua de Crăciun (25 decembrie), PS Iosif Păuleț va celebra în catedrală la ora 11.00. În aceeași zi vor mai fi Liturghii la orele: 8.00, 9.15 (pentru copii), 16.00 (pentru tineri) și 18.00.

A doua zi, Sfântul Ștefan, primul martir (26 decembrie), și a treia zi, Sfântul Ioan, apostol și evanghelist (27 decembrie), Liturghiile vor fi la orele: 8.00, 11.00 și 18.00.

Cu ocazia sărbătorii Nașterii Domnului, episcopul de Iași a adresat o scrisoare pastorală, amintind că la Crăciun "răsună din nou vestea plină de bucurie a îngerilor: Nu vă temeți, astăzi vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul!" (Lc 2,10).

În continuarea scrisorii sale pastorale, păstorul Diecezei de Iași subliniază importanța găsirii unui timp de tăcere, pentru că "Isus continuă să bată și astăzi la ușa inimii fiecăruia dintre noi. Acest sunet se poate percepe doar în tăcere. El bate și așteaptă. Nu vrea să intre cu forța în viața noastră. Nu vrea să fie un intrus, ci un prieten și un oaspete dorit. Dacă îi deschidem ușa, dacă îl primim cu drag în viața noastră, atunci este Crăciunul, este lumina care pătrunde în inimă, este speranța ce renaște, este iubirea care dă viață".

"Vă doresc din toată inima să simțiți din plin bucuria Crăciunului și mângâierea Domnului care vine la noi! Adunați în jurul altarului, la celebrările sfinte de Crăciun, să-i cerem lui Isus ca bucuria dătătoare de speranță a nașterii sale să rămână aprinsă în inimile noastre și să ne însoțească mereu, mai ales în momente de încercare", a mai amintit PS Iosif la finalul scrisorii sale pastorale.

Textul integral al scrisorii pastorale poate fi citit pe site-ul Episcopiei de Iași (www.ercis.ro): PS Iosif Păuleț: "Astăzi ni s-a născut Mântuitorul!" - Scrisoarea pastorală de Crăciun 2023. Totodată, aici poate fi găsită și o variantă audio și video.

În zilele dinainte de Crăciun credincioșii au fost chemați să se pregătească sufletește, să se spovedească, să se împace cu Dumnezeu și să ia hotărâri bune pentru viața lor. Preoții i-au vizitat pe bolnavii care nu pot veni la Liturghie.

În scop educativ și pedagogic, nașterea lui Isus este reprezentată în catedrală prin așa-numitul "presepiu" (pruncul, Iosif, Maria, păstorii, magii, animalele). Pentru aceasta s-au folosit statui și diferite materiale. Obiceiul își are rădăcinile în anul 1223, când Sfântul Francisc din Assisi a vorbit cu un prieten din Greccio (Italia) să-i dea voie să facă într-o mică peșteră de pe terenul său o scenă cu nașterea lui Isus, așa cum a fost la Betleem. Acesta a adus la locul ales un bou, un măgăruș, câteva oițe și o ieslișoară în care a așezat un copilaș din lemn. În noaptea de Crăciun, Sfântul Francisc, însoțit de mulți prieteni și de săteni, a venit la presepiu pentru a sărbători Nașterea lui Isus, prin celebrarea Sfintei Liturghii. Cei prezenți au lăcrimat de bucurie când Francisc citea evanghelia. Acest mod de a sărbători Crăciunul a fost reluat și în anii următori și se păstrează și astăzi. La Crăciunul din acest an se împlinesc 800 de ani de la acel moment.

Un alt simbol al Crăciunului este bradul care îl reprezintă pe Isus Cristos, cel care este veșnic viu. În același timp, amintește de pomul paradisului, principiul vieții și al cunoașterii. Pomul (bradul) împodobit reprezintă lumea cerească, acea lume nouă care a început să ia naștere o dată cu venirea lui Isus Cristos, Mesia.

Liturghiile, colindele, Fecioara cu pruncul, păstorii, îngerii și magii îi invită pe toți să nu uite că în viața în care se naște Cristos e din nou Crăciunul, e din nou bucurie și pace.

Biroul de presă
Pr. Adrian Blăjuță

Persoane de contact:

- pr. Claudiu Bulai (tel. 0746/351247; e-mail: claudiu@ercis.ro)

- pr. Daniel Iacobuț (tel. 0767/352215; e-mail: preoti.amdis@gmail.com)

* * *

PS Iosif Păuleț: "Astăzi ni s-a născut Mântuitorul!" Scrisoarea pastorală de Crăciun 2023


 

lecturi: 2.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat