© Vatican Media

Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 20 decembrie 2023

Cateheză. Ieslea din Greccio, şcoală de sobrietate şi de bucurie

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În urmă cu 800 de ani, la Crăciunul din 1223, Sfântul Francisc a realizat la Greccio ieslea vie. În timp ce în case şi în atâtea alte locuri se pregăteşte sau se termină ieslea, ne face bine să-i redescoperim originile.

Cum s-a născut ieslea? Care a fost intenţia Sfântului Francisc? Spunea aşa: "Aş vrea să-l reprezint pe Pruncul născut la Betleem, şi într-un fel să văd cu ochii trupului greutăţile în care s-a aflat din cauza lipsei lucrurilor necesare unui nou-născut, cum a fost aşezat într-o iesle şi cum zăcea pe fân între bou şi măgăruş" (Toma din Celano, Vita prima, XXX, 84: FF 468). Francisc nu vrea să realizeze o frumoasă operă de artă, ci să provoace, prin iesle, uimirea datorită umilinţei extreme a Domnului, datorită suferinţelor pe care le-a îndurat, din iubire faţă de noi, în peştera săracă din Betleem. De fapt, biograful sfântului din Assisi notează: "În acea scenă emoţionantă străluceşte simplitatea evanghelică, se laudă sărăcia, se recomandă umilinţa. Greccio a devenit ca un nou Betleem" (ivi, 85: FF 469). Eu am subliniat un cuvânt: uimirea. Şi acest lucru este important. Dacă noi, creştinii, privim ieslea ca un lucru frumos, ca un lucru istoric, chiar şi religios, şi ne rugăm, acest lucru nu este suficient. În faţa misterului întrupării Cuvântului, în faţa naşterii lui Isus, este nevoie de această atitudine religioasă a uimirii. Dacă eu în faţa misterelor nu ajung la această uimire, credinţa mea este pur şi simplu superficială; o credinţă "de informatică". Nu uitaţi asta!

O caracteristică a ieslei este că se naşte ca şcoală de sobrietate. Şi acest lucru are multe să ne spună nouă. De fapt, astăzi riscul de a pierde ceea ce contează în viaţă este mare şi în mod paradoxal creşte chiar în perioada Crăciunului - se schimbă mentalitatea de Crăciun -: cufundaţi într-un consumism care-i corodează semnificaţia. Consumismul Crăciunului. Este adevărat că faptul de a voi să se ofere cadouri, acest lucru este bun, este un mod, dar acea frenezie de a merge la cumpărături, asta atrage atenţia într-o altă parte şi nu este acea sobrietate a Crăciunului. Să privim ieslea: acea uimire în faţa ieslei. Uneori nu există spaţiu interior pentru uimire, ci numai pentru a organiza sărbătorile, pentru a face sărbătorile.

Şi ieslea se naşte pentru a ne duce din nou la ceea ce contează: la Dumnezeu care vine să locuiască în mijlocul nostru. Pentru aceasta este important să privim ieslea, pentru că ne ajută să înţelegem ceea ce contează, precum şi relaţiile sociale ale lui Isus în acel moment, familia, Iosif şi Maria, şi persoanele dragi, păstori. Persoanele înainte de lucruri. Şi de atâtea ori noi punem lucrurile înaintea persoanelor. Asta nu funcţionează.

Dar ieslea din Greccio, în afară de sobrietatea pe care o arată, vorbeşte şi despre bucurie, pentru că bucuria este un lucru diferit de distracţie. Dar distracţia nu este un lucru rău dacă se face pe căile bune; nu este un lucru rău, este un lucru uman. Dar bucuria este şi mai profundă, mai umană. Şi uneori există ispita de a ne distra fără bucurie; de a ne distra făcând zgomot, dar bucuria nu există. Este cam figura clovnului, care râde, râde, provoacă râsul, dar inima este tristă. Bucuria este rădăcina unei distracţii bune pentru Crăciun. Şi despre bucurie spune cronica de atunci: "Şi vine ziua bucuriei, timpul tresăltării de bucurie! [...] Francisc [...] este strălucitor [...]. Oamenii vin şi se desfată de o bucurie pe care n-au mai gustat-o vreodată [...]. Fiecare s-a întors acasă plin de bucurie inefabilă" (Vita prima, XXX, 85-86: FF 469-470). Sobrietatea, uimirea te duc la bucurie, adevărata bucurie, nu cea artificială.

Dar din ce anume deriva această bucurie de Crăciun? Desigur, nu din faptul de a fi dus acasă cadouri sau din a fi trăit celebrări fastuoase. Nu, era bucuria care se revarsă din inimă atunci când se atinge cu mâna apropierea lui Isus, duioşia lui Dumnezeu, care nu lasă singuri, ci mângâie. Apropiere, duioşie şi compasiune, aşa sunt cele trei atitudini ale lui Dumnezeu. Şi privind ieslea, rugându-ne în faţa ieslei, noi vom putea simţi aceste lucruri ale Domnului care ne ajută în viaţa de fiecare zi.

Iubiţi fraţi şi surori, ieslea este ca o mică fântână din care să luăm apropierea lui Dumnezeu, izvor al speranţei şi al bucuriei. Ieslea este ca o evanghelie vie, o evanghelie familială. Este ca fântâna în Biblie, este locul întâlnirii, unde să ducem la Isus, aşa cum au făcut păstorii din Betleem şi oamenii din Greccio, aşteptările şi preocupările vieţii. A duce la Isus aşteptările şi preocupările vieţii. Dacă în faţa ieslei îi încredinţăm lui Isus ceea ce avem la inimă, vom simţi şi noi "o bucurie foarte mare" (Mt 2,10), o bucurie care vine tocmai din contemplaţie, din spiritul de uimire cu care eu merg să contemplu aceste mistere. Să mergem în faţa ieslei. Fiecare să privească şi să lase ca inima să simtă ceva.

________________

APEL

Îndrept gândul meu spre victimele şi răniţii cutremurului devastator care în ziua de luni a lovit provinciile chineze Gansu şi Qinghai. Sunt aproape cu afectul şi rugăciunea de populaţiile suferinde, încurajez serviciile de ajutor şi invoc asupra tuturor binecuvântarea Atotputernicului ca să dea întărire şi alinare în durere.

Să nu uităm oamenii, popoarele care suferă răul războiului. Războaiele sunt mereu o înfrângere. Să nu uităm asta! O înfrângere. Câştigă numai fabricanţii de arme. Vă rog, să ne gândim la Palestina, la Israel. Să ne gândim la Ucraina - este prezent domnul ambasador aici -, Ucraina martirizată, care suferă mult. Şi să ne gândim la copii care sunt în război, lucrurile pe care le văd. Să mergem la iesle şi să-i cerem lui Isus pacea. El este principele păcii.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 2.