© Vatican Media

Un profil personal şi eclezial al cardinalului Eduardo Francisco Pironio

Crucea şi Paştele

de cardinal Kevin Farrell
prefect al Dicasterului pentru Laici, Familie şi Viaţă

Cei doi "pilaştri" ai vieţii spirituale a noului fericit

În urmă cu cinci ani, în februarie 2018, am avut privilegiul să celebrez Sfânta Liturghie cu ocazia celei de-a douăzecea aniversări a morţii cardinalului Eduardo Francisco Pironio, în localitatea natală a tatălui său, la Percoto, în Friuli - Venezia Giulia. Îmi amintesc că era duminica a doua din Postul Mare în care suntem invitaţi să medităm asupra Schimbării la faţă a lui Isus pe muntele Tabor, un episod în care apare gloria divină a lui Isus, ca anticipare a învierii sale. În acelaşi timp, este strâns unit cu prima vestire a pătimirii sale, amintindu-ne astfel că numai prin cruce se împlineşte destinul de glorie al lui Isus şi al fiecărui discipol al său.

Îmi amintesc că tocmai aceste două aspecte prezente în Schimbarea la faţă - Paştele glorios al lui Cristos şi misterul crucii creştinilor - m-au făcut să mă gândesc la "pilaştri" vieţii spirituale a cardinalului Pironio.

Om pascal

El era cu adevărat un "om pascal"! În discursurile sale revine frecvent tema misterului pascal, foarte îndrăgită de el: certitudinea că Cristos, după ce a experimentat moartea, a intrat în plinătatea vieţii şi acum, viu, comunică lumina şi bucuria pascală Bisericii şi fiecărui botezat, mai ales în momentele de întuneric şi de descurajare. Nu întâmplător tema centrală pe care a ales-o atunci când a fost chemat să predice exerciţiile spirituale papei şi Curiei în 1974 a fost tocmai "Biserica Paştelui". Aşa spunea într-una dintre acele meditaţii: "Toată Biserica este esenţialmente pascală... viaţa nouă a creştinului, pe care l-a îmbrăcat Cristos, este o viaţă esenţialmente pascală: ca înviaţi cu Cristos" (E. Pironio, Vogliamo vedere Cristo. Meditazioni sulla Chiesa [Vrem să-l vedem pe Cristos. Meditaţii despre Biserică], Edizioni Paoline, Roma 1984, p. 23 ş.u.).

Martor al misterului crucii

Şi a fost un preot, un creştin, care într-adevăr a înţeles şi a trăit misterul crucii. Aşa a lăsat scris în testamentul său spiritual: "Îi mulţumesc Domnului pentru privilegiul crucii sale. Mă simt foarte fericit că am suferit mult. Îmi pare rău numai pentru că nu am suferit bine şi pentru că nu am gustat mereu în tăcere crucea mea. Doresc ca, măcar acum, crucea mea să înceapă să fie luminoasă şi rodnică" (E. Pironio, Giovani amici miei... Eduardo F. Pironio Cardinale dei giovani. Scritti, discorsi e preghiere raccolti e presentati da Renato Boccardo [Tinerii prietenii mei... Eduardo F. Pironio, Cardinal al tinerilor. Scrieri, discursuri şi rugăciuni adunate şi prezentate de Renato Boccardo], Roma 1998, p. XVII). Ce mărturie mare este aceasta pentru noi toţi! În loc să ne răzvrătim şi să ne împietrim în faţa micilor sau marilor noastre suferinţe, să învăţăm şi noi să-l rugăm pe Domnul ca să fie luminoase şi rodnice crucile noastre!

Cardinalul tinerilor

Cardinalul Pironio a fost şi un mare martor al bucuriei creştine. Toţi şi-l amintesc datorită zâmbetului său, a bunei sale dispoziţii, a capacităţii sale de a se bucura pentru binele pe care ştia să-l vadă în fiecare persoană şi în fiecare situaţie. Comentând exortaţia apostolică a lui Paul al VI-lea despre bucuria creştină, scria astfel: "Vom fi fericiţi în măsura în care intrăm în comuniune cu Dumnezeu, intuind şi gustând prezenţa sa în frumuseţea lucrurilor sau în sinceritatea prietenilor, pentru că şi în asta Dumnezeu se revelează şi se comunică". Şi cu adevărat cardinalul Pironio avea o privire de credinţă pentru a percepe prezenţa lui Dumnezeu în ceilalţi! Pentru aceasta îi trata pe toţi cu respect, aproape cu veneraţie, şi ştia să "guste" frumuseţea şi bucuria prieteniei, ca semn al iubirii lui Dumnezeu faţă de noi. Pentru aceasta tinerii îl iubeau aşa de mult! Pentru că şi în ei, mai ales în ei, cardinalul vedea prezenţa lui Dumnezeu şi ştia să "guste" prietenia lor. Tinerii percepeau că el era bucuros să stea cu ei şi că dorea să-i însoţească şi să-i încurajeze ca un adevărat părinte. Tinerii se simţeau iubiţi, respectaţi şi stimaţi de el. Se simţeau înţeleşi în dorinţele lor cele mai profunde şi în dificultăţile pe care le simţeau în faţa vieţii. Cardinalul Pironio este amintit şi astăzi drept "cardinalul tinerilor". El a fost cel care a ajutat la realizarea dorinţei Sfântului Ioan Paul al II-lea de a institui Zilele Mondiale ale Tineretului, organizând şase dintre ele, şi a făcut asta nu ca o simplă datorie de serviciu, ci punând în ele inima sa de păstor şi de prieten al tinerilor. Amintim promisiunea lui Dumnezeu făcută lui Abraham: "Îţi voi înmulţi descendenţa ca stelele cerului şi ca nisipul care este pe ţărmul mării" (Gen 22,17). Putem spune că milioanele de tineri care în toţi aceşti ani au participat la ZMT sunt "descendenţa numeroasă ca stelele cerului" pe care Dumnezeu a dăruit-o cardinalului Pironio.

Un creştin exemplar cu credinţă limpede şi profundă

Este imposibil de amintit, în detaliu, opera pastorală imensă a cardinalului Pironio, trăită mereu cu generozitate şi cu mare iubire faţă de Biserică. Este suficient de amintit predarea teologiei, formarea tinerilor candidaţi la preoţie, slujirea episcopală în diferite dieceze şi în preşedinţia CELAM, slujirea în Curia Romană care l-a avut angajat în favoarea ecumenismului, a călugărilor şi a institutelor seculare, ale laicilor, ale tinerilor.

Cardinalul a fost un mare om al Bisericii, un preot zelos, animat de viaţă interioară profundă, îndrăgostit de Fecioara Maria, eficace în predică şi neobosit în operele apostolice. Dar a fost mai ales un creştin exemplar, cu credinţă limpede şi profundă. O credinţă pe care a mărturisit-o cu cuvântul, dar mai ales cu mărturia vieţii sale şi a slujirii sale faţă de alţii.

Sunt deosebit de recunoscător Domnului pentru beatificarea sa, care mă stimulează să scot inspiraţie din exemplul său, nu numai pentru că am moştenit funcţia sa ca prefect al Dicasterului pentru Laici, Familie şi Viaţă, ci şi pentru că Providenţa a voit să fiu hirotonit preot chiar de el în urmă cu patruzeci şi cinci de ani, în ajunul de Crăciun din 1978. Sunt convins că rugăciunile sale mă vor asista pe mine în slujirea mea şi toate persoanele care lucrează în Dicaster pentru a continua opera sa în slujba laicilor şi a tinerilor. Mă unesc din inimă cu Biserica argentiniană în mulţumirea adusă Domnului, pentru că ni l-a dăruit pe acest părinte, pe acest frate în credinţă, pe acest martor exemplar al iubirii lui Cristos.

(După L'Osservatore Romano, 19 decembrie 2023)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 2.