Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
Papa Francisc: Audiența generală de miercuri, 13 decembrie 2023

Cateheze. Pasiunea pentru evanghelizare: zelul apostolic al credinciosului. 30. Éffata, deschide-te, Biserică!

Iubiți frați și surori,

Încheiem astăzi ciclul dedicat zelului apostolic, în care ne-am lăsat inspirați de cuvântul lui Dumnezeu pentru a ajuta să cultivăm pasiunea pentru vestirea evangheliei. Și asta interesează pe fiecare creștin. Să ne gândim la faptul că la Botez celebrantul spune, atingând urechile și buzele celui botezat: "Domnul nostru Isus Cristos, care i-a făcut pe surzi să audă și pe muți să vorbească, să-ți dea harul de a asculta cu bucurie cuvântul său și de a mărturisi credința".

Și am auzit minunea lui Isus. Evanghelistul Marcu se lungește în descrierea locului unde a avut loc minunea: "Spre Marea Galileii..." (Mc 7,31). Ce anume unește aceste teritorii? Faptul că sunt locuite prevalent de păgâni. Nu erau teritorii locuite de evrei, ci prevalent de păgâni. Discipolii au ieșit cu Isus, care este capabil să deschidă urechile și gura, adică fenomenul muțeniei și al surzeniei, care în Biblie este și metaforic și desemnează închiderea la chemările lui Dumnezeu. Există o surzenie fizică, dar în Biblie cel care este surd la cuvântul lui Dumnezeu este mut, care nu anunță cuvântul lui Dumnezeu.

Este indicativ și un alt semnal: evanghelia prezintă cuvântul decisiv al lui Isus în aramaică, éffata, care înseamnă "deschide-te", ca să se deschidă urechile, ca să se deschidă limba și este o invitație adresată nu atât surdomutului, care nu putea auzi asta, ci tocmai discipolilor de atunci și din orice timp. Și noi, care am primit acel éffata al Duhului la Botez, suntem chemați să ne deschidem. "Deschide-te", spune Isus fiecărui credincios și Bisericii sale: deschide-te pentru că mesajul evangheliei are nevoie de tine pentru a fi mărturisit și vestit! Și asta ne face să ne gândim și la atitudinea unui creștin: creștinul trebuie să fie deschis la cuvântul lui Dumnezeu și la slujirea celorlalți. Creștinii închiși ajung rău, mereu, pentru că nu sunt creștini, sunt ideologi, ideologi ai închiderii. Un creștin trebuie să fie deschis la vestirea cuvântului, la primirea fraților și a surorilor. Și pentru aceasta, acest éffata, acest "deschide-te", este o invitație pentru noi toți ca să ne deschidem.

Și la sfârșitul Evangheliilor, Isus ne încredințează dorința sa misionară: mergeți mai departe, mergeți să păstoriți, mergeți să predicați evanghelia.

Fraților, surorilor, să ne simțim cu toții chemați, întrucât suntem botezați, să-l mărturisim și să-l vestim pe Isus. Și să cerem harul, ca Biserică, de a ști să realizăm o convertire pastorală și misionară. Domnul pe malurile Mării Galileii l-a întrebat pe Petru dacă îl iubea și apoi i-a cerut să pască oile sale (cf. v. 15-17). Să ne întrebăm și noi, fiecare dintre noi să-și pună această întrebare sieși, să ne întrebăm: îl iubesc cu adevărat pe Domnul, până acolo încât să vreau să-l vestesc? Vreau să devin martorul său sau mă mulțumesc să fiu discipolul său? Îndrăgesc persoanele pe care le întâlnesc, le duc la Isus în rugăciune? Doresc să fac ceva pentru ca bucuria evangheliei, care a transformat viața mea, să facă mai frumoasă viața lor? Să ne gândim la asta, să ne gândim la aceste întrebări și să mergem înainte cu mărturia noastră.

________________

APEL

Continui să urmăresc cu multă îngrijorare conflictul din Israel și din Palestina.

Reînnoiesc apelul meu pentru o imediată încetare a focului umanitară; se suferă mult, acolo. Încurajez toate părțile implicate să reia negocierile și cer tuturor să-și asume angajarea urgentă de a face să ajungă ajutoarele umanitare la populația din Gaza, care este epuizată și are cu adevărat nevoie de ele.

Să fie eliberați imediat toți ostaticii, care au văzut o speranță în încetarea ostilităților în urmă cu câteva zile. Să se termine această mare suferință pentru israelieni și pentru palestinieni.

Vă rog: nu armelor, da păcii!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 2.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat