© Vatican Media

Card. Parolin: Papa invocă un nou elan de la Cop28, pentru că lumea se fărâmiţează

de Massimiliano Menichetti

Cardinalul secretar de stat a împărtăşit presei de la Vatican preocupările şi speranţele Papei Francisc cu privire la criza climatică, războaiele şi diviziunile care sfâşie planeta. Referitor la crizele din Orientul Mijlociu şi la războiul dintre Rusia şi Ucraina, el reiterează angajamentul constant al Sfântului Scaun pentru consolidarea păcii.

Eminenţă, papa nu va putea lua parte aşa cum a voit la Conferinţa internaţională despre climă de la Dubai. Care sunt aşteptările şi speranţele lui Francisc pentru Cop28?

În inima papei este conştiinţa necesităţii de a acţiona pentru îngrijirea casei comune, urgenţa unor poziţii curajoase şi a unui elan nou spre politici locale şi internaţionale, pentru ca omul să nu fie ameninţat de interese din partea comunităţii politice în înfruntarea cu determinare a acestei crize climatice în timpurile urgente pe care ni le indică ştiinţa. Papa n-a putut să meargă la Dubai, dar decizia de a fi prezent, prima dată a unui papă, reieşea clar din Laudate Deum, în care aminteşte că "au trecut de acum opt ani de la publicarea scrisorii enciclice Laudato si' şi în care am voit să împărtăşească cu toţi suferinţele planetei şi «preocupările vii» pentru îngrijirea casei comune. Papa afirmă că «odată cu trecerea timpului [...] nu reacţionăm suficient, pentru că lumea care ne primeşte se fărâmiţează şi probabil se apropie la un punct de ruptură»" (nr. 2). Nu numai studiile ştiinţifice scot în evidenţă impactele grave ale schimbării climatice produse de comportamentul antropic, ci este de acum cronică zilnică asistarea la fenomene naturale extreme care în toată lumea au incidenţă puternică asupra calităţii vieţii a unei mari părţi a populaţiei umane şi îndeosebi asupra componentei mai vulnerabile la criza climatică care a fost mai puţin responsabilă în provocarea acestei crize.

Sfântul Părinte a invocat de mai multe ori cuvântul curaj, cerând guvernelor politice pentru o ecologie integrală, pentru a-l proteja pe om şi casa comună. Care sunt aşteptările pentru Cop28?

Şi aici, Laudate Deum este foarte clară: "Dacă avem încredere în capacitatea fiinţei umane de a transcende micile sale interese şi de a gândi la nivel mare, nu putem renunţa să visăm că această COP28 va duce la o accelerare decisivă a tranziţiei energetice, cu angajamente eficiente care pot fi monitorizate permanent. Această Conferinţă poate fi un punct de cotitură, dovedind că tot ce s-a făcut din 1992 a fost serios şi oportun, altminteri va fi o mare dezamăgire şi va pune în pericol tot binele care s-a putut realiza până acum" (nr. 54).

De fapt, auspiciul este ca această Cop28 să poată da indicaţii clare pentru a favoriza această accelerare. O tranziţie energetică ce se poate declina în diferite moduri, pornind de la reducerea treptată şi rapidă a combustibililor fosili printr-o folosire mai mare a energiilor renovabile şi a eficienţei energetice, precum şi printr-o angajare mai mare la educaţia pentru ecologia integrală.

De fapt, este bine de reafirmat ceea ce Sfântul Părinte şi Sfântul Scaun au repetat des: mijloacele economice şi tehnice pentru a contrasta criza climatică sunt necesare, dar nu sunt suficiente; este indispensabil ca ele să fie însoţite de un proces educativ care să aibă incidenţă asupra schimbării stilurilor de viaţă şi a mijloacelor de producţie şi de consum menite să promoveze un model reînnoit de dezvoltare umană integrală şi de sustenabilitate bazată pe îngrijire, pe fraternitate, pe cooperarea între fiinţele umane şi pe întărirea acelei alianţe între fiinţa umană şi ambient care, aşa cum s-a spus de Benedict al XVI-lea în Caritas in veritate, "trebuie să fie oglindă a iubirii creatoare a lui Dumnezeu, de la care provenim şi spre care suntem pe cale" (nr. 50).

Papa a reafirmat că, după Conferinţa de la Paris din 2015, de fapt a existat un declin, un dezinteres. Eminenţă, dumneavoastră aţi urmărit de aproape aceste întâlniri. Lumea îşi dă seama de pericole?

Criza climatică este foarte complexă, dar este "o problemă socială globală care este intim legată cu demnitatea vieţii umane" (Laudate Deum, nr. 3). În afară de asta, ea este legată de comportamente umane de creştere a emisiilor de gaz cu efect de seră care au consecinţe de perioadă lungă: dăinuie din perioada post-revoluţie industrială de la sfârşitul anilor '70 din secolul trecut, dar s-au accentuat puternic în timp: aşa cum este indicat de IPCC, organul ştiinţific al ONU care studiază schimbarea climatică, peste 42% din emisiile nete totale din 1850 a avut loc după 1990. Este vorba de arcuri temporale care merg mult dincolo de ciclurile electorale scurte la care trebuie să răspundă politicienii. Aceasta este cu siguranţă o primă problematică.

În afară de asta, din 2015 s-au succedat o serie de crize, este suficient să ne gândim la Covid sau la problemele umanitare persistente care impregnează societatea noastră. Conflictele din Ucraina şi în zona israeliano-palestiniană sunt numai două exemple eclatante a modului în care conflicte localizate nu numai că au un impact inacceptabil şi devastator asupra populaţiilor civile locale, ci au profunde repercusiuni economice şi sociale în toată lumea. Iată o a doua problematică: aceste crize riscă să abată atenţia comunităţii internaţionale faţă de problema climatică.

Din păcate, schimbarea climatică merge înainte şi nu aşteaptă să fie pusă în practică "bunăvoinţa" fiinţei umane. Este necesar ca şi comunitatea internaţională nu numai să ia act, ci să-şi dea seama concret că, pentru a contrasta criza climatică, ori se învinge împreună, ori se pierde împreună. La Cop26 din Glasgow, Sfântul Părinte a trimis un mesaj în care arăta că "rănile aduse omenirii [...] de fenomenul schimbării climatice sunt comparabile cu acelea care derivă dintr-un conflict global. Aşa precum după Al Doilea Război Mondial, este necesar ca astăzi întreaga comunitate internaţională să pună ca prioritate realizarea de acţiuni colegiale, solidare şi clarvăzătoare". Adevăratul duşman de combătut este comportamentul iresponsabil care are repercusiuni asupra tuturor componentelor umanităţii noastre de astăzi şi de mâine. Răspunsul trebuie să fie rapid şi comun.

Ar fi frumos ca această Cop28 să contribuie la punerea în practică a auspiciului exprimat de Papa Francisc în Laudato si': "În timp ce omenirea din perioada post-industrială va fi amintită probabil ca una din cele mai iresponsabile din istorie, este de dorit ca omenirea de la începuturile secolului al XXI-lea să poată fi amintită, pentru că a asumat cu generozitate propriile responsabilităţi grave" (nr. 165). Există speranţă în asta, pentru că omenirea posedă mijloacele şi capacităţile pentru a asuma aceste responsabilităţi.

Cop28 se desfăşoară în Emiratele Arabe Unite, în timp ce este în desfăşurare conflictul dintre Israel şi Hamas. Cum vede Sfântul Scaun această situaţie?

Atacul terorist făcut la 7 octombrie de către Hamas şi de alte organizaţii palestiniene împotriva populaţiei din Israel a provocat o rană gravă şi profundă în israelieni şi în noi toţi. Siguranţa acelei populaţii a fost pusă la încercare grav în manieră aşa de brutală şi incredibil în aşa de puţin timp. A spus asta Sfântul Părinte imediat: "Terorismul şi extremismele nu ajută la obţinerea unei soluţii la conflictul dintre israelieni şi palestinieni, ci alimentează ura, violenţa, răzbunarea şi fac numai să sufere şi unii, şi alţii" (Audienţa generală, 11 octombrie 2023).

Şi, de fapt, procesul de pace israeliano-palestinian, care suferea deja încetiniri şi stagnări, acum a devenit şi mai complex. De altfel, probabil acesta era obiectivul teroriştilor dat fiind că, aşa cum au declarat mereu, miliţienii din Hamas nu au în orizontul lor nicio pace cu Israel, dimpotrivă - în mod iresponsabil - ar vrea dispariţia sa. În schimb, acest lucru nu corespunde voinţei pe care autoritatea statului Palestina, îndeosebi preşedintele Mahmoud Abbas, ne-a asigurat-o mereu. Adică de a voi un dialog cu statul Israel pentru o deplină realizare a soluţiei celor "Două State", promovată de atâţia ani de Sfântul Scaun împreună cu un statut special pentru Cetatea Sfântă a Ierusalimului. Pentru aceasta doresc că într-un viitor se vor parcurge căi sincere de dialog, deşi acum le văd foarte strâmte. În Grădinile Vaticane există acel măslin care a fost plantat în 2014 de preşedintele israelian Shimon Peres şi de preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, împreună cu Papa Francisc şi cu patriarhul Bartolomeu. Noi să continuăm să-l udăm cu apa speranţei, care să izvorască din rugăciune, precum şi din munca diplomatică.

Oricum, în aceste zile am văzut o breşă de lumină în negocierile care au permis o încetare a focului şi eliberarea mai multor ostatici israelieni şi de alte naţionalităţi. Din păcate, astăzi am aflat că luptele s-au reluat. Sfântul Scaun doreşte să înceteze cât mai curând posibil orice violenţă. Cred că eforturile de dialog puse în aplicare de Egipt şi de Qatar, împreună cu Statele Unite ale Americii, sunt într-adevăr de lăudat, împreună cu disponibilitatea guvernului israelian de a ajunge cât mai curând posibil la o soluţie pentru toţi ostaticii. Într-adevăr, sunt bucuros că am văzut acele persoane care au putut să îmbrăţişeze din nou familiile lor. Mă rog şi sunt aproape şi pentru neliniştea celorlalte familii care încă nu reuşesc să-i îmbrăţişeze pe cei dragi ai lor, încă sechestraţi în Gaza. Sperăm ca în curând toţi să fie eliberaţi.

În acelaşi timp, situaţia umanitară în Fâşia din Gaza este izvor de preocupare foarte mare pentru Sfântul Scaun. Mii de victime, se vorbeşte despre peste 15 mii, răniţi, pierduţi. Pare că nu există niciun loc sigur, chiar şi şcolile, spitalele şi locurile de cult sunt obiect de folosinţe improprii şi de bătălie. Peste un milion de persoane sunt fără casă, trebuind să se mute în sudul acelei mici fâşii de pământ palestinian. Cu adevărat admirabil este rolul Egiptului care se îngrijeşte şi coordonează sosirea ajutoarelor umanitare, precum şi cel al Iordaniei, al Qatarului şi al Emiratelor Arabe Unite care le trimit şi încearcă să ajute populaţia palestiniană. Nu putem uita şi încuraja efortul umanitar pe care Agenţiile Naţiunilor Unite îl fac în Gaza. Aşadar, acum este necesar să înceteze definitiv luptele şi să se găsească alte căi pentru a putea face în aşa fel încât Hamas şi celelalte organizaţii palestiniene să se dezarmeze şi să nu mai fie o ameninţare teroristă pentru israelieni, dar şi pentru palestinienii înşişi.

Sfântul Scaun continuă să urmărească de aproape şi războiul dintre Rusia şi Ucraina. Cum continuă munca diplomaţiei vaticane în acest context?

Angajarea Sfântului Scaun rămâne nealterată şi continuă să se refere mai ales la problemele umanitare, îndeosebi repatrierea minorilor ucraineni. Diferitele schimburi de informaţii între partea ucraineană şi cea rusă, prin nunţiaturile apostolice prezente în cele două ţări, au făcut posibile constatări cu privire la zeci de copii. Un rezultat încurajator, obţinut graţie şi interesului explicit al Sfântului Scaun, aşa cum l-a indicat Oficiul comisarului prezidenţial pentru Drepturile Copilului din Federaţia Rusă, a fost repatrierea lui Bogdan Yermokhin, petrecută în seara dinaintea împlinirii vârstei de 18 ani. În afară de asta, mecanismul demarat ca urmare a misiunii cardinalului Zuppi se perfecţionează, promiţând rezultate mai bune. Sperăm ca acest efort să deschidă calea spre dialog şi cu privire la alte probleme.

Eminenţă, mai merită să sperăm în acest moment aşa de complex şi sfâşiat de războaie, violenţe şi privaţiuni?

În faţa tragediilor care continuă să chinuie omenirea, ne simţim cu toţii un pic perdanţi şi suntem tentaţi să cedăm în faţa disperării şi a fatalismului. Cu Papa Francisc, vreau să repet şi eu "să nu lăsăm să ni se fure speranţa", mai ales atunci când drumul vieţii se ciocneşte cu probleme şi obstacole care par insurmontabile. Desigur, a spera cere realism. Cere să se numească problemele pe nume, având conştiinţa că multele crize morale, sociale, ambientale, politice şi economice pe care le trăim sunt interconectate şi cele pe care le privim ca probleme individuale sunt în realitate o cauză sau consecinţă a celeilalte. Dar a spera cere apoi curajul de a acţiona; îndrăzneala de a arunca inima dincolo de obstacol, de a renunţa la rău şi de a ieşi din spaţiul îngust al intereselor personale sau naţionale, de a face în fiecare zi acei mici paşi posibili de bine pentru a căuta să se îmbunătăţească situaţii complicate şi să se semene pacea cu răbdare şi încredere.

(După Vatican News, 1 decembrie 2023)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 2.