Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Mesaj adresat seminariștilor din Franța

Celibatul este în inima identității sacerdotale

Cu Sfânta Liturghie prezidată de arhiepiscopul de Paris, Monseniorul Laurent Ulrich, în Biserica "Sfânta Maria Magdalena", s-a deschis în dimineața zilei de 1 decembrie 2023 în capitala transalpină întâlnirea a peste 700 de seminariști și formatori din Franța. Tema lucrărilor - care se încheie duminică, 3 decembrie 2023 - este "Credincios este Dumnezeu de care ați fost chemați" (1Cor 1,9). Publicăm în continuare, într-o traducere din franceză, textul mesajului pe care cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin, l-a trimis participanților în numele papei.

Către seminariștii din Franța
Paris

Sunt bucuros, dragi seminariști din Franța, să mă pot adresa vouă cu ocazia întâlnirii voastre și să vă transmit gândurile călduroase pe care Sanctitatea Sa Papa Francisc le formulează pentru fiecare dintre voi în rugăciune. El aduce mulțumire pentru chemarea singulară pe care Domnul v-a adresat-o, alegându-vă dintre mulți alții, iubiți cu o iubire privilegiată și ocrotită; și aduce mulțumire și pentru răspunsul curajos pe care doriți să-l dați acestei chemări. De fapt, este motiv de aducere de mulțumire, de speranță și de bucurie a constata că mulți tineri - și mai puțin tineri - încă îndrăznesc, cu generozitatea și curajul credinței, și în pofida timpurilor dificile pe care Bisericile noastre și societățile noastre occidentale secularizate le străbat, să se angajeze în urmarea Domnului pentru slujirea sa și pentru cea a propriilor frați și surori.

Pentru aceasta vă spun: mulțumesc! Mulțumesc pentru că dăruiți bucurie și speranță Bisericii din Franța care vă așteaptă și are nevoie de voi. Și are nevoie de voi ca să fiți ceea ce preotul trebuie să fie, ceea ce a fost mereu și ceea ce va fi mereu prin voință divină: părtaș "al autorității cu care însuși Cristos face să crească, sfințește și conduce propriul trup" (Presbyterorum ordinis, nr. 2); și asta printr-o inefabilă configurare cu Cristos, Cap al Bisericii sale, care îl pune în fruntea poporului lui Dumnezeu - deși el face parte din acesta mereu - pentru a-l instrui cu autoritate, a-l conduce cu siguranță și a-i transmite în mod eficace harul prin celebrarea sacramentelor (cf. Ibidem, nr. 4, 5, 6). În momentul cel mai înalt, izvor și culme a vieții Bisericii și a vieții sale personale, preotul celebrează liturghia unde, făcând prezentă jertfa lui Cristos, se oferă în unire cu el pe altar și depune acolo ofranda întregului popor al lui Dumnezeu și a fiecărui credincios.

Vă invit, dragi seminariști, să înrădăcinați bine în sufletul vostru aceste adevăruri fundamentale care vor fi la baza vieții voastre și a însăși identității voastre. Și în inima acestei identități, configurată cu Domnul Isus, se găsește celibatul. Preotul este celibatar - și vrea să fie așa - pur și simplu pentru că Isus era celibatar. Exigența celibatului nu este înainte de toate teologică, ci mistică: "cine poate să înțeleagă, să înțeleagă!" (Mt 19,12). Se aud multe lucruri despre preoți astăzi, figura sacerdotală este foarte des deformată în unele locuri, relativizată, uneori considerată subalternă. Nu vă înspăimântați prea mult: nimeni nu are puterea de a schimba natura preoției și nimeni n-o va schimba vreodată, chiar dacă modalitățile exercitării sale trebuie să țină cont în mod necesar de evoluțiile societății actuale și de situația de criză vocațională gravă pe care o trăim.

Și una dintre aceste evoluții ale societății, relativ nouă în Franța, este că instituția eclezială, și cu ea figura preotului, nu mai este recunoscută; a pierdut în ochii celei mai mari părți a oamenilor orice prestigiu, orice autoritate naturală și, din păcate, este chiar murdărită de noroi. Așadar, nu mai trebuie să se bazeze pe ea pentru a găsi ascultare la persoanele pe care le întâlnim. De aceea, unicul mod posibil de a proceda la noua evanghelizare cerută de Papa Francisc, pentru ca fiecare să aibă o întâlnire personală cu Cristos (cf. Evangelii gaudium, Introducere, iii), este adoptarea unui stil pastoral de apropiere, compasiune, umilință, gratuitate, răbdare, dulceață, dăruire radicală de sine pentru alții, simplitate și sărăcie. Un preot care să cunoască "mirosul oilor" (Liturghia crismei, 28 martie 2013) și care să meargă cu ele, în ritmul lor. În felul acesta preotul va atinge inima credincioșilor săi, va câștiga încrederea lor și îi va face să-l întâlnească pe Cristos. Toate acestea nu sunt noi, desigur; nenumărați preoți sfinți au adoptat acest stil în trecut, dar astăzi a devenit o necesitate pentru a evita să nu fie credibili și nici ascultați.

Pentru a trăi această exigentă, și uneori dură, perfecțiune sacerdotală și a înfrunta provocările și tentațiile pe care le veți întâlni pe drumul vostru, există, dragi seminariști, o singură soluție: a alimenta o relație personală, puternică, vie și autentică cu Isus. Iubiți-l pe Isus mai mult decât orice alt lucru, iubirea lui să vă fie îndeajuns, și veți ieși victorioși din toate crizele, din toate dificultățile. Pentru că dacă Isus îmi este îndeajuns, nu am nevoie de mari mângâieri în slujire, nici de mari succese pastorale, nici să mă simt în centrul vastelor rețele relaționale; dacă Isus îmi este îndeajuns, nu am nevoie de afecte dezordonate, nici de notorietate, nici să am mari responsabilități, nici să fac carieră, nici să strălucesc în ochii lumii, nici să fiu mai bun decât ceilalți; dacă Isus îmi este îndeajuns, nu am nevoie de mari bunuri materiale, nici să mă bucur de seducțiile lumii, nici de siguranțe pentru viitorul meu. Dacă, dimpotrivă, capitulez în fața uneia dintre aceste tentații sau slăbiciuni, este pentru că Isus nu-mi este îndeajuns și eu nu am iubire.

Așadar, dragi seminariști, "credincios este Dumnezeu de care ați fost chemați la comuniunea Fiului său Isus Cristos, Domnul nostru!" (1Cor 1,3-9). Să aveți mereu ca primă preocupare să răspundeți la această chemare și să întăriți unirea voastre cu acela care vrea să facă din voi niște prieteni (cf. In 15,15). El este credincios și vă va face fericiți. Și nu pot decât să vă recomand, ca maestră de viața spirituală, pe Sfânta Tereza a Pruncului Isus și a Sfintei Fețe, la această a 150-a aniversare a nașterii sale, învățător în scientia amoris a cărei doctrină admirabilă aveți privilegiul de a putea s-o citiți în limba de origine. Ea care "respiră" constant Numele lui Isus, "unica sa iubire" (cf. C'est la confiance, nr. 8), vă va conduce pe calea încrederii care vă va susține în fiecare zi și vă va face să rămâneți în picioare sub privirea Domnului când vă va chema la sine (cf. Ibidem, nr. 3).

Papa Francisc încredințează mijlocirii ei și ocrotirii Stăpânei Noastre a Ridicării la Cer, patroana Franței, pe voi și pe toți membrii comunităților voastre din seminarii. Vă acordă din inimă binecuvântarea apostolică.

Cardinal Pietro Parolin
secretar de stat al Sanctității Sale

(După L'Osservatore Romano, 1 decembrie 2023)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
 


lecturi: 2.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat