© Vatican Media

Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 29 noiembrie 2023

Cateheze. Pasiunea pentru evanghelizare: zelul apostolic al credinciosului. 28. Vestirea este pentru astăzi

Iubiţi fraţi şi surori!

Dăţile trecute am văzut că vestirea creştină este bucurie şi este pentru toţi; astăzi vedem un al treilea aspect: ea este pentru astăzi.

Se aude aproape întotdeauna vorbindu-se rău despre ziua de astăzi. Desigur, printre războaie, schimbări climatice, nedreptăţi planetare şi migraţii, crize ale familiei şi ale speranţei, nu lipsesc motive de îngrijorare. În general, ziua de astăzi pare locuită de o cultură care îl pune pe individ mai presus de toate şi care pune tehnica în centrul a toate, cu capacitatea sa de a rezolva multe probleme şi cu progresele sale uriaşe în atâtea domenii. Dar în acelaşi timp această cultură a progresului tehnico-individual duce la afirmarea unei libertăţi care nu vrea să-şi dea limite şi se arată indiferentă faţă de cel care rămâne în urmă. Şi astfel încredinţează marile aspiraţii umane logicilor adesea vorace ale economiei, cu o viziune despre viaţă care îl rebutează pe cel care nu produce şi priveşte cu greu dincolo de imanent. Chiar am putea spune că ne aflăm în prima civilizaţie din istorie care în mod global încearcă să organizeze o societate umană fără prezenţa lui Dumnezeu, concentrându-se în oraşe enorme care rămân orizontale, chiar dacă au zgârie-nori ameţitori.

Vine în minte relatarea despre cetatea Babel şi despre turnul său (cf. Gen 11,1-9). În ea se povesteşte un proiect social care prevede să sacrifice orice individualitate pentru eficienţa colectivităţii. Omenirea vorbeşte o singură limbă - am putea spune că are o "gândire unică" -, este parcă învăluită într-un soi de vrajă generală care absoarbe unicitatea fiecăruia într-o bulă de uniformitate. Atunci Dumnezeu încurcă limbile, adică restabileşte diferenţele, recreează condiţiile pentru ca să se poată dezvolta unicităţi, reanimă multiplul acolo unde ideologia ar vrea să impună unicul. Domnul îndepărtează omenirea şi de delirul său de atotputernicie: "să ne facem un nume", spun exaltaţi locuitorii din Babel (v. 4), care vor să ajungă până la cer, să se pună în locul lui Dumnezeu. Dar sunt ambiţii periculoase, alienante, distructive, şi Domnul, încurcând aceste aşteptări, îi protejează pe oameni, prevenind un dezastru anunţat. Pare într-adevăr actuală această relatare: şi astăzi coeziunea, în loc să se întemeieze pe fraternitate şi pe pace, se întemeiază adesea pe ambiţie, pe naţionalisme, pe omologare, pe structuri tehnico-economice care insuflă convingerea că Dumnezeu este nesemnificativ şi inutil: nu atât pentru că se caută un plus de ştiinţă, ci mai ales pentru un plus de putere. Este o ispită care impregnează marile provocări ale culturii de astăzi.

În Evangelii gaudium am încercat să descriu câteva (cf. nr. 52-75), dar mai ales am invitat la "o evanghelizare care luminează noile moduri de a se relaţiona cu Dumnezeu, cu ceilalţi şi cu ambientul, şi care să trezească valorile fundamentale. Este necesar să se ajungă acolo unde se formează noile relatări şi paradigme, să se ajungă cu cuvântul lui Isus la nucleele cele mai profunde ale sufletului oraşului" (nr. 74). Cu alte cuvinte, Isus poate fi vestit numai locuind în cultura din timpul propriu; şi având mereu în inimă cuvintele apostolului cu privire la ziua de astăzi: "Iată, acum este momentul potrivit, iată, acum este ziua mântuirii!" (2Cor 6,2). Aşadar, nu este de folos a contrapune zilei de astăzi viziuni alternative care provin din trecut. Nici nu este suficient a reafirma pur şi simplu convingeri religioase obţinute care, oricât ar fi de adevărate, devin abstracte cu trecerea timpului. Un adevăr nu devine mai credibil pentru că se ridică glasul în declararea lui, ci pentru că este mărturisit cu viaţa.

Zelul apostolic nu este niciodată simplă repetare a unui stil dobândit, ci mărturie că evanghelia este vie astăzi, aici, pentru noi. Conştienţi de acest lucru, să privim aşadar la epoca noastră şi la cultura noastră ca la un dar. Ele sunt ale noastre şi a le evangheliza nu înseamnă a le judeca de departe, nici a sta într-un balcon strigând numele lui Isus, ci a coborî pe stradă, a merge în locurile unde se trăieşte, a frecventa spaţiile unde se suferă, se munceşte, se studiază şi se reflectează, a locui în răscrucile în care fiinţele umane împărtăşesc ceea ce are sens pentru viaţa lor. Înseamnă a fi, ca Biserică, "ferment de dialog, de întâlnire, de unitate". De altfel, însăşi formulările noastre de credinţă sunt rod al unui dialog şi al unei întâlniri între culturi, comunităţi şi instanţe diferite. Nu trebuie să ne fie frică de dialog: dimpotrivă, tocmai confruntarea şi critica ne ajută să ferim teologia de a se transforma în ideologie" (Discurs adresat la a V-a Întâlnire naţională a Bisericii italiene, Florenţa, 10 noiembrie 2015).

Trebuie să stăm la răscrucile din ziua de astăzi. A ieşi din ele ar însemna a sărăci evanghelia şi a reduce Biserica la o sectă. În schimb, a le frecventa ne ajută pe noi, creştinii, să înţelegem în mod reînnoit motivele speranţei noastre, pentru a scoate şi a împărtăşi din comoara credinţei "lucruri noi şi lucruri vechi" (Mt 13,52). Aşadar, mai mult decât a voi să reconvertim lumea de astăzi, trebuie să convertim pastoraţia pentru ca să întrupeze mai bine evanghelia în ziua de astăzi (cf. Evangelii gaudium, 25). Să ne însuşim dorinţa lui Isus: a-i ajuta pe însoţitorii de călătorie să nu piardă dorinţa lui Dumnezeu, pentru a-i deschide lui inima şi a găsi pe singurul care, astăzi şi întotdeauna, dăruieşte omului pace şi bucurie.

________________

De aici, papa:

Şi vă rog, să continuăm să ne rugăm pentru situaţia gravă din Israel şi din Palestina; pace, vă rog, pace. Doresc ca să continue încetarea focului instaurată în Gaza, pentru ca să fie eliberaţi toţi ostaticii şi să fie permis încă accesul la ajutoarele umanitare necesare. Am auzit parohia de acolo: lipseşte apa, lipseşte pâinea şi oamenii suferă. Sunt oameni simpli, oameni din popor care suferă. Nu suferă cei care fac război. Să cerem pacea. Şi să nu uităm, vorbind despre pace, iubitul popor ucrainean, care suferă mult, încă în război. Fraţilor şi surorilor, războiul este întotdeauna o înfrângere. Toţi pierd. Toţi, nu: există un grup care câştigă mult: fabricanţii de arme; aceştia câştigă bine pe seama morţii altora.

Şi aş vrea să mulţumesc, în acest moment de bucurie, acestor tineri şi tinere de la circ. Circul exprimă o dimensiune a sufletului uman: cea a bucuriei gratuite, acea bucurie simplă, făcută cu mistica jocului. Mulţumesc mult acestor tinere, acestor tineri care ne fac să râdem, dar ne dau şi un exemplu de antrenament foarte puternic, deoarece pentru a ajunge la ceea ce ajung ei este nevoie de un antrenament puternic, foarte puternic. Să le mulţumim cu aplauze.

Şi pentru toţi binecuvântarea mea!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 2.