© Vatican Media

Zece ani ai lui Evangelii gaudium. Mons. Fisichella: Text cu forţă care încă tractează

de Tiziana Campisi

Era solemnitatea lui Isus Cristos, Regele Universului, la 24 noiembrie în urmă cu zece ani, când Papa Francisc a promulgat exortaţia apostolică Evangelii gaudium, Bucuria evangheliei, primul document al pontificatului său. Un text programatic, în care papa dezvoltă tema vestirii evangheliei în lumea actuală, invitând pe creştini "la o nouă etapă evanghelizatoare" şi arată căile de întreprins "pentru drumul Bisericii". Papa Francisc cere o Biserică în ieşire, misionară, îndeamnă la o reînnoire eclezială şi la angajare pentru incluziunea socială a săracilor şi încurajează dialogul, la diferite niveluri, drept contribuţie pentru pace. În lumea contemporană, unde s-a răspândit tot mai mult cultura digitală, care face referinţă la inteligenţa artificială şi unde intră în joc temele libertăţii şi ale adevărului, vestirea evangheliei este o prioritate, afirmă Monseniorul Rino Fisichella, pro-prefect al Dicasterului pentru Evanghelizare, dar este nevoie de un nou limbaj capabil să-i facă înţeleasă frumuseţea.

Evangelii gaudium este primul document al Papei Francisc, un text unde ies în evidenţă priorităţile pontificatului său: Biserica în ieşire, atenţia faţă de periferii, înculturarea credinţei, dimensiunea socială a evangheliei. Cât a fost receptat până astăzi?

Evangelii gaudium nu este numai primul document, ci este şi documentul programatic al pontificatului Papei Francisc, el însuşi scrie asta în primele pagini. Aşadar, posedă, şi astăzi, o valoare cu totul deosebită. Este vorba nu numai de a vedea cât a fost pus în practică în aceşti zece ani, ci mai ales cât mai rămâne de pus în practică în viitorul apropiat. Tematicile din Evangelii gaudium sunt, în multe privinţe, rodul discuţiei sinodale din 2012 dedicat tocmai noii evanghelizări şi transmiterii credinţei. Papa şi-a însuşit multe dintre declaraţiile, studiile şi discuţiile de la acel sinod şi le-a făcut să devină parte a documentului său, însă există şi mari noutăţi: de exemplu, despre dimensiunea socială, despre exigenţa Bisericii că trebuie să fie săracă, despre insistenţa ca să fie o schimbare de cultură când trebuie înfruntate diferite tematici. Este vorba de un document programatic care încă menţine forţa sa de tractare şi provocatoare.

Ce fază trăieşte astăzi Biserica dacă o privim prin Evangelii gaudium?

Când Papa Francisc vorbeşte despre o evanghelizare itinerantă - pentru că Isus a avut o predică itinerantă -, nu face altceva decât să insiste asupra exigenţei întâlnirii personale de care Biserica trebuie să aibă grijă, pe care credincioşii trebuie s-o aibă cu oricine. Aşadar, primul moment al evanghelizării este acela de a porni la drum. În Evangelii gaudium găsim expresia, repetată de mai multe ori de Papa Francisc, "Biserică în ieşire", adică a unei Biserici care asumă conştiinţa de a fi misionară, o Biserică ce simte puternic responsabilitatea de a fi evanghelizatoare şi prin urmare de a duce forţa evangheliei, dar şi frumuseţea evangheliei, la toţi, fără a exclude pe nimeni.

Biserica şi creştinul cum se pun astăzi în faţa lumii, pe baza invitaţiei din Evangelii gaudium de a transmite bucuria Evangheliei?

În Evangelii gaudium, Papa Francisc insistă asupra faptului că evanghelizarea intră în culturi şi, intrând în culturi, primul act este acela de a le cunoaşte, de a încerca să înţeleagă ce anume au pozitiv, să găsească "semina Verbi", adică "seminţele Cuvântului", prezenţa adevărului creştin ascunsă în atâtea elemente. Astăzi, avem o mare provocare, care este o provocare globală, deoarece cultura se globalizează tot mai mult prin cultura internetului, care are faţete extrem de pozitive, dar şi multe aspecte care pun întrebări profunde. Între aceste întrebări este schimbarea comportamentelor pe care cultura digitală o implică. Din păcate, există o formă de individualism foarte profundă, care duce la închiderea în noi înşine. Acest individualism este unul dintre cele mai rele pericole în evanghelizare, pentru că evanghelizarea vorbeşte de întâlnire, de raport interpersonal, de vestire, de iubire. În schimb, închiderea în sine este opusul, nu permite persoanei să trăiască o identitate profundă şi să ajungă la maturitatea personală. Astăzi, cultura digitală este o cultură care se prezintă globală şi, prin urmare, întreaga Biserică este provocată, mai mult ca oricând, pe acest teren. Trebuie să căutăm, înainte de toate, după părerea mea, să înţelegem în ce anume constă cultura digitală. Cu siguranţă, nu ne putem opri la simplul instrument pe care-l folosim: computerul, telefonul celular şi formele de comunicare pe care le folosim, de la Facebook la Instagram etc. Cultura internetului, cultura digitală, face referinţă la inteligenţa artificială şi noi trebui să încercăm să înţelegem în ce anume constă şi ce consecinţe poate avea, nu numai la nivel antropologic - dimensiunea persoanei -, ci şi la nivel social, şi, prin urmare, care elemente intră în criză. Mă gândesc, de exemplu, la tema libertăţii, la tema adevărului şi la căutarea adevărului care să fie realmente aşa şi nu pre-confecţionat de diferite algoritme, la capacitatea de a fi profund liberi şi nu supuşi la determinări ascunse care acţionează în această cultură. Noi încă posedăm un limbaj foarte clerical, care nu este înţeles în pregnanţa sa semantică, şi, prin urmare, avem nevoie de un limbaj şi de o nouă capacitate de a interveni în această cultură încercând să facem să se înţeleagă frumuseţea evangheliei.

În această perioadă tragică de războaie şi crize, în ce mod se poate face să prevaleze bucuria evangheliei?

Noi, creştinii, putem folosi mai puternic cuvântul dramatic, pentru că în tragedie nu este speranţă şi asta ar fi falimentul prezenţei noastre evanghelizatoare în lume. În schimb, dramatic înseamnă că există o acţiune extrem de puternică în care toţi suntem implicaţi. Drama implică, dar în dramă există speranţa. În situaţia dramatică pe care o trăim - aceea pe care Papa Francisc o numeşte "al treilea război mondial pe bucăţi" - este nevoie de o vestire de speranţă tipic şi puternic creştină. Omul de astăzi, în cultura digitală, trăieşte din atâtea speranţe, noi avem responsabilitatea de a vesti "speranţa", aceea care le unifică, aceea care le proiectează spre viitor şi care ajută la înţelegerea şi la trăirea prezentului dându-i sens. Însă dramatismul războaielor, care sunt reale, nu trebuie să ne facă să uităm dramatismul violenţei la care asistăm zilnic în oraşele noastre. Cum se poate uita că într-o ţară precum Italia am ajuns deja la 103 de ucideri de femei? Pentru mine aceasta este o mare dramă, care indică încă o dată că există o lipsă de cultură, de iubire, de responsabilitate, de respect, care sunt vestiri speciale ale evangheliei. Iubirea comportă respectul, comportă responsabilitatea. A privi la războaie este necesar, pentru că toţi trebuie să fim făcători de pace, dar pacea se construieşte în familie, în oraşe, în cartiere, în comunităţi, acolo unde trebuie, în mod necesar, să se întoarcă respectul, responsabilitatea pentru ceea ce este cealaltă persoană de lângă mine.

La zece ani de la Evangelii gaudium, după părerea dumneavoastră, Biserica este mai misionară şi descentrată aşa cum ar vrea-o Papa Francisc?

Trebuie privite lumini şi umbre. Cred că actualitatea Sinodului despre sinodalitate ne duce la acea coresponsabilitate fundamentală pe care noi toţi o dorim - chiar şi cu slujirile diferenţiate pe care le avem în cadrul comunităţilor - în vestirea evangheliei. Şi Sinodul doreşte ca toţi botezaţii, în virtutea Botezului lor, să redescopere opera necesară şi urgentă de evanghelizare. Aceste lumini care strălucesc - Evangelii gaudium care poartă cu sine toată învăţătura lui Paul al VI-lea conţinută în Evangelii nuntiandi, realitatea Sinodului, tot magisteriul din aceste decenii pe care noi îl avem - încă văd, însă umbre, care sunt oboseala în comunităţile noastre şi indiferenţa încă puternică şi prezentă în lume. Mi se pare că evanghelizarea, aşa cum aminteşte, printre altele, Papa Francisc în Evangelii gaudium, trece mai uşor pe calea frumuseţii, adică via pulchritudinis, care este un drum privilegiat pentru a vesti evanghelia, pentru că permite să se parcurgă cărări care corespund unei dorinţe prezente în bărbaţii, în femeile şi în tinerii din timpul nostru. Calea frumuseţii, care se extinde de la literatură la artă, la muzică, la cinematografie, la contemplarea a ceea ce este frumos, la natură, la liturgie, la întâlnirea interpersonală, poate să fie realmente eficace şi rodnică pentru a corespunde învăţăturii din Evangelii gaudium.

(După Vatican News, 24 noiembrie 2023)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *

Editura "Presa Bună": Traducerea în limba română a primei exortaţii apostolice a papei Francisc - Evangelii gaudium

lecturi: 2.