Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
Papa Francisc: Împărtășesc preocupările cu privire la dezvoltările Bisericii din Germania

de Salvatore Cernuzio

La "preocupările" exprimate de patru femei, teologe și filozoafe, despre dezvoltările lui Synodale Weg, drumul sinodal al Bisericii din Germania, pentru care au fost delegate, decizând apoi să iasă din el, Papa Francisc, printr-o scrisoare răspunde că, da, și el este preocupat "pentru pașii concreți de acum numeroși cu care mari porțiuni din această Biserică locală continuă să amenințe că se îndepărtează tot mai mult de drumul comun al Bisericii universale".

Răspunsul Papei la scrisoare

Francisc pune negru pe alb îngrijorarea sa, exprimată deja în alte ocazii precedente, într-o scrisoare semnată de el, datată la 10 noiembrie, adresată teologei morale Katharina Westerhorstmann, teologei Marianne Schlosser, filozoafei Hanna-Barbara Gerl-Flakovitz și publicistei Dorothea Schmidt. Cele patru studioase au adresat o scrisoare Pontifului la 6 noiembrie pentru a exprima îndoieli și temeri cu privire la rezultatele drumului sinodal german încheiat în lunile trecute. Un parcurs care a implicat 230 de delegați, dintre episcopi, preoți, laici și laice, împărțiți în grupuri de lucru și concentrați să discute despre tematici și problematici precum binecuvântarea dată cuplurilor de același sex, schimbările în morala sexuală, celibatul sacerdotal, puterea clericală, contrastarea răului abuzurilor, rolul femeilor, cu o atenție deosebită față de diaconatul feminin și față de posibilitatea hirotonirii sacerdotale a femeilor. Toate sunt teme care au ajuns în cele patru documente prezentate în martie.

Constituirea unui comitet sinodal

Ceea ce le preocupă pe cele patru ex-delegate ale Synodale Weg este îndeosebi ideea constituirii unui comitet sinodal "menit să pregătească introducerea unui consiliu director și decizional". Papa, făcând referință la asta în scrisoarea sa, subliniază că acest organism, "în forma schițată în respectivul text al deciziei, nu poate să fie armonizat cu structura sacramentală a Bisericii Catolice". După aceea, amintește că instituirea sa "a fost interzisă de Sfântul Scaun cu scrisoarea din 16 ianuarie 2023, aprobată de mine în formă specifică", scrie Francisc.

Scrisoarea către poporul lui Dumnezeu din 2019

În document amintește și de Scrisoarea adresată poporului lui Dumnezeu care este pe cale în Germania, publicată la 29 iunie 2019: circa zece pagini subîmpărțite în treisprezece puncte, în care episcopul de Roma chema vârfurile Bisericii din Germania să meargă spre drumul corect, cel al evangheliei, fără a transcende în derive funcționaliste sau reducționisme ideologice. Scrisoarea era citată și în declarația Sfântului Scaun din 21 iulie 2021, în care era clarificat că drumul sinodal nu poate asuma decizii doctrinale. Adică nu are "facultatea de a obliga episcopii și credincioșii" la "noi moduri de conducere și noi moduri de a vedea doctrina și morala", afirma textul, care se concludea cu dorința ca propunerile drumului din Germania să poată ajunge în parcursul sinodal al Bisericii universale.

Rugăciune, pocăință și a merge în întâmpinarea fraților

Amintind documentul său important, papa scrie în scrisoarea adresată celor patru femei: "În loc de a căuta «salvarea» în comitete mereu noi și, cu o anumită autoreferențialitate, de a discuta mereu despre aceleași teme, în Scrisoarea mea adresată poporului lui Dumnezeu care este pe cale în Germania am voit să amintesc necesitatea rugăciunii, a pocăinței și a adorației și să invit la deschidere și la ieșire pentru a merge în întâmpinarea fraților noștri, mai ales a celor care sunt abandonați în pragul bisericilor noastre, pe stradă, în închisori și spitale, piețe și orașe". "Sunt convins: acolo Domnul ne va arăta calea", afirmă Papa Francisc.

Încheie mulțumind lui Westerforstmann, Schlosser, Gerl-Falgovitz și Schmidt pentru munca teologică și filozofică desfășurată și pentru "mărturia de credință": "Vă rog, continuați să vă rugați pentru mine și pentru preocuparea noastră comună a unității".

Întâlnirile episcopilor germani și a Curiei Romane

Cu privire la drumul sinodal, s-a desfășurat la 26 iulie, în Vatican, o întâlnire între cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin, și câțiva conducători de Dicaster din Curia Romană și reprezentanți ai Conferinței Episcopale Germane. Era vorba de continuarea dialogului început cu vizita ad limina a episcopilor germani în noiembrie 2022, în timpul căreia au fost discutate probleme teologice și disciplinare reieșite în Synodale Weg. În urmă cu exact un an, așa cum s-a spus, 62 de prelați din Germania l-au întâlnit pe papa timp de circa o săptămână; contextual, l-au întâlnit pe cardinalul Parolin și alți conducători de Dicaster printr-o inedită reuniune inter-dicasterială rezervată, definită de președintele DBK, Monseniorul Georg Bätzing, "un caz de urgență a sinodalității".

Același Bätzing, întâlnind presa la Institutul Augustinianum din Roma pentru a prezenta lucrările, se declara "refăcut" de aceste colocvii în timpul cărora - sublinia el - a fost pus pe masă "tot, tot": critici, cereri, propuneri, rezerve "din Roma" și perplexități. Mai ales întâlnirile cu papa și Curia au fost ocazie pentru a clarifica faptul că din partea episcopilor germani nu este nicio voință de a pune în picioare o "schismă". "Suntem catolici - spunea Bätzing - și asta vrem să rămânem."

(După Vatican News, 21 noiembrie 2023)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 2.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat