© Vatican Media

Papa Francisc relatează ieslea într-o carte

Un volum de la Piemme în co-editare cu Libreria Editrice Vaticana adună o serie de texte, reflecţii, discursuri şi omilii pe care papa le-a dedicat reprezentării Naşterii Domnului. În continuare, textul integral al introducerii semnate de pontif.

De două ori am dorit să vizitez Greccio. Prima dată pentru a cunoaşte locul unde Sfântul Francisc de Assisi a inventat ieslea, ceva ce a marcat şi copilăria mea: în casa părinţilor mei la Buenos Aires nu lipsea niciodată acest semn al Crăciunului, înainte de brad.

A doua oară m-am întors cu plăcere în localitatea aceea, astăzi în provincia de Rieti, pentru a semna scrisoarea apostolică Admirabile signum despre sensul şi semnificaţia ieslei astăzi. În ambele ocazii am simţit eliberându-se o emoţie deosebită din grota unde se admiră o frescă medievală care reprezintă noaptea din Betleem şi cea din Greccio, puse de artist în paralel.

Emoţia acelei vederi mă determină să aprofundez misterul creştin căruia îi place să se ascundă în ceea ce este infinit de mic. De fapt, întruparea lui Isus Cristos rămâne inima revelaţiei lui Dumnezeu, chiar dacă se uită cu uşurinţă că desfăşurarea sa este aşa de discretă până acolo încât trece neobservată.

De fapt, micimea este calea pentru a-l întâlni pe Dumnezeu. Într-un epitaf comemorativ al Sfântului Ignaţiu de Loyola găsim scris: "Non coerceri a maximo, sed contineri a minimă, divinum est". Este divin a avea idealuri care să nu fie limitate de nimic din ceea ce există, dar idealuri care să fie, în acelaşi timp, conţinute şi trăite în cele mai mici lucruri ale vieţii. Aşadar, nu trebuie să ne înspăimântăm de lucrurile mari, trebuie să mergem înainte şi să ţinem cont de cele mai mici lucruri.

Iată motivul pentru care a salvgarda spiritul ieslei devine o cufundare salutară în prezenţa lui Dumnezeu care se manifestă în lucrurile zilnice mici, uneori banale şi repetitive. A şti să renunţăm la ceea ce seduce, dar duce pe un drum urât, pentru a înţelege şi a alege căile lui Dumnezeu, este misiunea care ne aşteaptă. În această privinţă, este un mare dar discernământul şi nu trebuie să încetăm niciodată să-l cerem în rugăciune. Păstorii în iesle sunt cei care primesc surpriza lui Dumnezeu şi trăiesc cu uimire întâlnirea cu el, adorându-l: în micime recunosc faţa lui Dumnezeu. Din punct de vedere uman, suntem cu toţii tentaţi să căutăm măreţia, dar este un dar a şti s-o găsim cu adevărat: a şti să găsim măreţia în acea micime pe care Dumnezeu o iubeşte atât de mult.

În ianuarie 2016, i-am întâlnit pe tinerii din Rieti chiar în oaza lui Isus Prunc, puţin deasupra sanctuarului ieslei. Lor, şi astăzi tuturor, le-am amintit că în noaptea de Crăciun sunt două semne care ne conduc la recunoaşterea lui Isus. Unul este cerul plin de stele. Sunt multe, un număr infinit, acele stele, dar între toate se evidenţiază o stea specială, aceea care-i determină pe magi să plece din propriile case şi să înceapă o călătorie, un drum care nu ştiau unde avea să-i conducă. Aşa se întâmplă şi în viaţa noastră: într-un anumit moment vreo "stea" specială ne invită să asumăm o decizie, să facem o alegere, să începem un drum. Lui Dumnezeu trebuie să-i cerem cu putere să ne facă să vedem acea stea care ne determină spre ceva în plus faţă de obişnuinţele noastre, pentru că acea stea ne va duce la contemplarea lui Isus, acel Prunc care se naşte la Betleem şi care vrea fericirea noastră deplină.

În acea noapte făcută sfântă de naşterea Mântuitorului găsim un alt semn puternic: micimea lui Dumnezeu. Îngerii le indică păstorilor un prunc născut în iesle. Nu un semn de putere, de autosuficienţă sau de mândrie. Nu. Dumnezeul veşnic se nimiceşte într-o fiinţă umană lipsită de apărare, blândă, umilă. Dumnezeu s-a înjosit pentru ca noi să putem merge cu el şi pentru ca el să poată sta alături de noi, nu deasupra şi departe de noi.

Stupoare şi uimire sunt cele două sentimente care îi emoţionează pe toţi, mici şi mari, în faţa ieslei care este ca o evanghelie vie care se revarsă din paginile Sfintei Scripturi. Nu este important cum se pregăteşte ieslea, poate să fie mereu egală sau să se modifice în fiecare an; ceea ce contează este ca ea să vorbească vieţii.

Primul biograf al Sfântului Francisc, Toma de Celano, descrie noaptea de Crăciun din 1223, al cărei al VIII-lea centenar îl sărbătorim anul acesta. Când a sosit Francisc, a găsit ieslea cu fânul, boul şi măgăruşul. Oamenii veniţi au manifestat o bucurie de nedescris, niciodată gustată înainte, în faţa scenei Naşterii. Apoi preotul, pe iesle, a celebrat solemn Euharistia, arătând legătura dintre Întruparea Fiului lui Dumnezeu şi Euharistie. În acea împrejurare, la Greccio, nu exista nicio statuetă: ieslea a fost realizată şi trăită de cei care erau prezenţi.

Sunt sigur că prima iesle, care a realizat o mare operă de evanghelizare, poate să fie şi astăzi ocazia pentru a trezi stupoare şi uimire. Astfel, ceea ce Sfântul Francisc a început cu simplitatea acelui semn rămâne până în zilele noastre, ca o formă genuină a frumuseţii credinţei noastre.

Cetatea Vaticanului, 27 septembrie 2023

Franciscus

(După Vatican News, 21 noiembrie 2023)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *

Din arhiva ercis.ro:

Scrisoarea apostolică a Sfântului Părinte Francisc Admirabile signum despre semnificaţia şi valoare ieslei

lecturi: 2.