Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Roman și Bacău: Tot credința în iubire ne va salva. Despre libertate cu Ana Blandiana

La Institutul Teologic Franciscan din Roman, Academia "Petru Tocănel" a continuat seria conferințelor lunare "Căutăm căi pentru un viitor mai bun pentru toți", duminică, 12 noiembrie 2023, avându-le ca invitate pe Ana Blandiana și Ioana Boca, în rolul moderatorului fiind prof. Ioan Dămoc. Luni, 13 noiembrie, Ana Blandiana s-a întâlnit cu tinerii Liceului Teologic Franciscan și cu cei ai Colegiului Național "Roman-Vodă", iar la Bacău cu tinerii Colegiului Național "Sfântul Iosif".

Despre invitata specială a serii, referințele biografice ne dau repere clare: poetă, eseistă, romancieră, apărătoare a drepturilor omului, fondatoarea și președinta Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet. De asemenea, emblematic pentru istoria contemporană este faptul că Ana Blandiana a dat naștere și a cârmuit Alianța Civică, o organizație cu implicații politice, creată din dorința de a transforma societatea. Al doilea invitat, doamna Ioana Boca, studentă în vremea înființării Memorialului, a fost printre primii studenți ai Facultății de Istorie din București implicați în proiectul strângerii mărturiilor orale ale celor care s-au opus regimului comunist și au suferit represalii, acum ocupând funcția de director executiv al Memorialului Sighet și al Fundației "Academia Civică" Sighet.

Cu toate locurile ocupate devreme, scările devenind spații de ședere pentru cei care au venit mai târziu și pentru cei politicoși, profesorul Ioan Dămoc a deschis conferința creionând câteva trăsături ale personalității Anei Blandiana: opera ei literară, implicare în viața cetățenilor, definind și câteva trăsături umane: fire modestă, aparent firavă, dar incomodă prin tenacitatea cu care își exprimă credințele.

Doamna Ana Blandiana își începe comunicarea cu mirarea de a fi prezentă în fața unui așa public numeros, moment ce îi reînvie amintirea discursului ținut în Piața Victoriei când s-a adresat unui public de peste 50.000 de oameni. Din cele mărturisite, aflăm cum împreună cu soțul, Romulus Rusan, au fondat Memorialul durerii, primul pe harta Europei, din necesitatea de a ne aminti: "Memoria poate fi greu de purtat, poate tulbura mâlurile. Dar fără asta, nu putem crea o societate în care valorile se pot așeza". Descoperim apoi povestea cărții recent lansate, "Mai-mult-ca-trecutul" ca fiind jurnalul ultimelor 18 luni de dinaintea căderii comunismului, când Ana Blandiana, interzisă fiind să publice, a cuprins în paginile a patru caiete de 100 de file, trăirile și gândurile personale, cu deznădejdea uneia fără de speranță.

Cum să dezvăluim memoria pentru ca ororile să nu se mai repete? Resuscitarea comunismului poate fi ținută în frâu doar dacă rememorăm durerile provocare. Conform mărturiilor adunate în ani, cu surprindere poate, se constată că majoritatea celor care au opus rezistență regimului comunist au constituit-o țăranii, împreună cu celelalte categorii sociale. "Nu e adevărat că nu ne-am opus, nu am fost lași, nu am stat ca mieii la tăiere". Societatea occidentală de astăzi este pe cale de a repeta istoria.

În încheiere, doamna Ana Blandiana a ținut să amintească de rolul credinței în acest demers al învierii. Creștinismul a fost cea mai mare revoluție care s-a produs vreodată pe pământ. Iubirea mai este călcată în picioare și astăzi, dar lumina adusă de Isus nu s-a stins și oamenii încă se pot întoarce spre ea. Pentru noi, viețuitorii acestor vremuri, salvarea vine din propria credință și din capacitatea noastră de a iubi: "Crezând, ne reconstruim pe noi și pe ceilalți".

Al doilea invitat, Ioana Boca ne conduce în înțelegere reperelor organizaționale ale Memorialului de la Sighet, dimensiunilor numerologice ale victimelor închisorilor comuniste, toate subsumându-se ideii centrale care a crescut acest proiect: să devină un loc din care vizitatorii să plece cu liniștea ignoranței istoriei zdruncinate. Cu acest prilej, ne-a făcut cunoscut ultimele apariții editoriale: "Rezistența prin rugăciune" - despre mărturiile a 21 de preoți care au suportat asprimile pedepselor pentru îndrăzneala opoziției față de comunism și "Christus vincit" cu mărturiile sorei Catrina Laslău, CJ, din Luizi-Călugăra, fostă administratoare a Nunțiaturii Apostolice din București.

A doua zi, luni, 13 noiembrie 2023, începând cu ora 13.00, doamna Ana Blandiana s-a întâlnit cu tinerii Liceului Teologic Franciscan și cu cei ai Colegiului Național "Roman-Vodă", încurajându-i să accepte provocarea universului creat de lectură prin îmbogățirea imaginației, să trăiască această perioadă a adolescenței cât mai frumos posibil, pentru anii cu cea mai mare intensitate a trăirii, și să fie cu adevărat oameni care știu să își trăiască libertatea, care paradoxal, în zilele noastre, poate duce la izolare de ceilalți, în timp ce în perioada comunistă dorul libertății îi unea pe oameni.

Tot luni, 13 noiembrie, seara, începând cu ora 19.00, la Bacău, unde Academia "Petru Tocănel" organizează seria de conferințe împreună cu Parohia Romano-Catolică "Sfântul Nicolae" într-o atmosferă primitoare oferită de tinerii Colegiului Național "Sfântul Iosif", gazda acestei luni, doamna Ana Blandiana a mai subliniat câteva idei care merită trecute în evidență. "Ce să facem cu libertatea?" a fost întrebarea pe care un tânăr a adresat-o unei delegații de scriitori și jurnaliști francezi veniți în România să-i întrebe pe cetățeni cum văd viitorul la câteva zile după căderea regimului ceaușist. Apoi, "dacă în Occident a murit Dumnezeu și în Europa de Est a fost ucis omul, ceea ce e important e de văzut care dintre ei poate fi resuscitat mai ușor". Abia acum, datorită războiului din Ucraina care este un "război post-comunist", Occidentul a înțeles puțin din suferința popoarelor care au fost sub blocul comunist.

Deși, în aparență, vizita doamnei Ana Blandiana a însemnat o călătorie în "mai-mult-ca trecutul", cred că numai înțelegând ce a însemnat comunismul pentru poporul român putem să ne dăm seama că astăzi, în "mai-mult-ca-prezentul", "mai-mult-ca-binele" nu reușește să păstreze vie credința. Fără credință și respectul sacru care îl impune în modul de a-l privi pe celălalt drept aproapele meu, Ana Blandiana se poate transforma într-un profet al unui "mai-mult-ca-viitorul pe care, de groază,/ Nimeni nu și-l imaginează/ Ca și cum nu ar crede/ Că poate fi".

Prof. Gabriela Ghercă

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 12 și 13 noiembrie: Roman și Bacău: Tot credința în iubire ne va salva. Despre libertate cu Ana Blandiana


 

lecturi: 2.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat