Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
Interviu luat patriarhului ortodox de Ierusalim, Teofil al III-lea

"Inima mea este îndurerată pentru frații care suferă"

de Roberto Cetera

S-a desfășurat duminică dimineață, 22 octombrie 2023, în "Catholicos" din Bazilica Sfântului Mormânt din Ierusalim o ceremonie funebră pentru cei 18 creștini uciși în bombardamentul Bisericii ortodoxe "Sfântul Porfirie" din Gaza. La celebrare, prezidată de patriarhul ortodox, Teofil al III-lea, au participat și nunțiul apostolic, Monseniorul Adolfo Tito Yllana, și custodele din Țara Sfântă, părintele Francesco Patton. La sfârșitul ceremoniei, Teofil a răspuns la câteva întrebări ale "L'Osservatore Romano".

Preafericirea Voastră, care este situația creștinilor supraviețuitori la teribila tragedie a bombei căzute pe biserica voastră din Gaza?

Tragica explozie a bombei asupra bisericii noastre din Gaza a avut un impact profund asupra comunității creștine din Gaza și în restul Țării Sfinte. Supraviețuitorii acestei explozii teribile sunt curajoși și plini de duhul lui Cristos. Au arătat credință după această încercare teribilă. Ne-am reunit în comunitate pentru a ne susține unii pe alții, rugându-ne pentru vindecare și pentru forță în fața adversităților. Fiind credincioși creștini, suntem chemați să fim făcători de pace și să căutăm dreptatea. Răspunsul nostru la această crimă de război trebuie să folosească drept far de speranță, demonstrând forța transformatoare a credinței și capacitatea spiritului uman de a se ridica deasupra întunericului războiului.

Acum ce inițiative adoptați pentru a-i proteja și a-i susține?

În acest timp dificil, este datoria noastră sfântă să întindem mâna în sprijinul și în protejarea fraților noștri creștini și tuturor celor care sunt loviți de tragedia din Gaza. Comunitatea creștină, prin patriarhii și conducătorii Bisericilor din Ierusalim, se străduiește neobosit pentru a oferi ajutor umanitar și ajutor celor care au suferit mai mult. Organizațiile noastre caritative colaborează cu partenerii locali pentru a asigura ca nevoile esențiale precum hrană, adăpost și asistență sanitară să fie satisfăcute cât mai bine de capacitățile noastre, dată fiind decizia Israelului de a întrerupe, de la 7 octombrie, furnizarea de apă, electricitate, hrană și medicamente. Prin rugăciune, sprijin și ajutor concret suntem determinați în misiunea noastră de a proteja și a susține pe cei care sunt loviți de această tragedie, urmând învățăturile lui Cristos, care ne-a chemat să fim instrumente de pace și agenți de vindecare într-o lume care are nevoie de iubire și compasiune.

Ce sentiment prevalează în rândul oamenilor voștri din toată Palestina și din Israel?

Sentimentul în rândul comunităților noastre creștine este un sentiment de speranță, curaj și angajare profundă față de credința noastră. În timp ce regiunea înfruntă circumstanțe complexe și dificile, frații noștri și surorile noastre creștini rămân tari în determinarea lor de a trăi învățăturile lui Cristos. În această țară diferită și adesea litigioasă, continuăm să promovăm pace și coexistență. Participăm activ la dialoguri interconfesionale și la activități în colaborare, străduindu-ne să construim punți între popoare din contexte și credințe diferite. Comunitățile noastre folosesc ca mărturii vii ale mesajului de iubire, iertare și reconciliere, care este în centrul creștinismului. În același timp, nu putem nega dificultățile și adversitățile pe care trebuie să le înfrunte mulți în regiune, în special cei care trăiesc sub ororile atacurilor aeriene și ale bombardamentelor de artilerie din Gaza. În mod esențial, mesajul nostru este unul de credință neclintită, angajare pentru pace și convingere că, fiind creștini, suntem chemați să fim făcători de pace în această țară, întrupând speranța unui viitor mai luminos și armonios pentru toți locuitorii săi. Continuăm să ne rugăm și să lucrăm pentru pacea, dreptatea și bunăstarea fiecărui suflet în această regiune sacră și zbuciumată.

Ne putem imagina durerea și suferința dumneavoastră, precum și situația dificilă în care vă aflați în acest moment. Care sunt sentimentele dumneavoastră personale în acest moment tragic?

Ca patriarh de Ierusalim, și împreună cu ceilalți conducători ai Bisericilor din Ierusalim, port povara responsabilității pentru bunăstarea spirituală și pentru seninătatea comunităților noastre creștine din această regiune, precum și a salvgardării pelerinajului în Țara Sfântă în folosul tuturor creștinilor din lume. Este o poziție care comportă adesea mari provocări și decizii dificile, în special în timpuri de dezordini și conflicte. Sentimentele noastre personale în asemenea momente sunt înrădăcinate în învățăturile lui Cristos, care mă conduc să mențin credința, speranța și iubirea. De fapt, simt empatie profundă pentru suferința oamenilor noștri și inima mea este îndurerată pentru cei care îndură adversitățile din această țară. Simt și o responsabilitate profundă de a conduce cu exemplul, arătând tuturor mesajul lui Cristos de compasiune, iertare și reconciliere. În fața provocărilor și a dificultăților personale, îmi vin în minte cuvintele Sfântului Paul: "Toate le pot în cel care îmi dă puterea" (Fil 4,13). Cu această putere și cu sprijinul comunității noastre de credință desfășor rolul complex pe care îl am în căutarea dreptății, a păcii și a îmbunătățirii pentru toți fiii lui Dumnezeu din această țară sfântă.

(După L'Osservatore Romano, 23 octombrie 2023)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 2.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat