© Vatican Media

Părintele Roberto Malgesini, preotul aproapelui: în urmă cu trei ani martiriul său

de Benedetta Capelli

Cu mâinile ridicate în sus şi un zâmbet schiţat, un ansamblu de timiditate şi deschidere faţă de ceilalţi. Este imaginea cu care atâţia, după moarte, l-au cunoscut pe pr. Roberto Malgesini, ucis în urmă cu trei ani în faţa bisericii "San Rocco" în timp ce îşi îndeplinea slujirea sa, misiunea sa de caritate, de a oferi micul dejun celor care trăiesc pe stradă. Bărbatul care i-a luat viaţa, la numai 51 de ani, avea o faţă cunoscută, a admis premeditarea şi astăzi îşi ispăşeşte pedeapsa definitivă, dar închisoarea pe viaţă, aplicată în prima instanţă, a fost redusă la 25 de ani de închisoare.

Inima deschisă a preotului Roberto, slujirea celor care suferă, închisoarea: toate sunt elemente care în viaţa sa s-au intersectat generând bine în pofida sfârşitului violent pe care l-a suferit. Papa Francisc a scos în evidenţă imediat martiriul său, cu părinţii Ida şi Bruno, veniţi de la Rogoledo, mică localitate din Cosio Valtellino, a împărtăşit în octombrie 2020 amintirea acelui fiu şi povara lacrimilor pentru o moarte simţită nedreaptă, dar comprehensibilă numai în lumina iubirii lui Dumnezeu. Chiar miercurea trecută, tatăl preotului Roberto s-a stins la puţine zile de la a treia aniversare a morţii preotului. Este martir pr. Roberto ca atâţia pe care Comisia Noilor Martiri, instituită de pontif la 5 iulie, în vederea Jubileului 2025, îi studiază; martori ai evangheliei în acest secol care şi-au vărsat sângele pentru Cristos.

"Pumnul" iertării

Zef Karaci, fost deţinut de origini albaneze, l-a întâlnit pe preot în închisoarea din Como. În cartea sa "Don Roberto Malgesini. Non c'è inizio senza perdono" [Pr. Roberto Malgesini. Nu există început fără iertare], editată de San Paolo, aminteşte că pr. Roberto atunci când se oprea în celulă cu deţinuţii cerea mereu şi numai apă, nu voia ca pentru el să se ia cafeaua din cămara lor. Pentru a relata cine era acest preot, Zef relatează un episod. "Odată eram în sala unde se întâlnesc deţinuţii cu avocaţii şi magistraţii, auzim dintr-o dată urlete, ne dăm seama că doi tineri se certau. La un moment dat se pune în mijloc don Roberto pentru a-i despărţi, dar primeşte o lovitură în stomac, o lovitură involuntară. Intervine agentul de serviciu şi cei doi certăreţi sunt puţin în camere separate, pr. Roberto era ghemuit de durere. Agentul se oferă să-l ducă în infirmerie şi să facă o denunţare". În acel punct se schimbă ceva. "Dar dacă ar trebui să fac o denunţare, eu m-aş simţi mai bine? Nu cred - spune don Roberto -, aş adăuga doar altă durere". Decizia este luată, dar preotul cere să-i vadă separat pe cei doi tineri, cel care l-a lovit este în lacrimi, cere iertare, pr. Roberto îi şterge faţa şi îi spune că ceea ce s-a întâmplat este numai un vis, un coşmar motiv pentru care este necesar să se trezească, "viaţa este minunat când suntem treji nu când suntem adormiţi".

"Tu nu eşti răul pe care l-ai făcut"

"Un om - relatează Zef Karaci - care ştia să ierte într-o clipă, pr. Roberto era plin de Dumnezeu, de Duh Sfânt. Nu era preotul bârfelor, ci al faptelor, dispus să intre în problemele tale, în durerile tale. Dacă erai la pământ, căzut şi cu adevărat disperant îţi dădea mâna, dar nu te târa, adică nu atingea libertatea ta, rămânea cu tine, gata să te ridice şi să facă asta împreună". Mulţi l-au definit pe pr. Roberto "preotul celor din urmă", dar în realitate el, conform lui Zef, era "preotul aproapelui" pentru că îi îmbrăţişa pe cei pe care-i întâlnea pe drumul său. "Am pierdut un prieten care, în timpul pandemiei, îmi spunea că el continua să facă slujirea sa, «cine mă omoară?», adăuga el. Când am aflat ceea ce s-a întâmplat, m-am gândit că probabil că în cer nu exista dreptate, că eu făcusem rău şi eram acolo pentru a relata, în timp ce el făcuse mereu bine, dar nu mai era". Un vierme care-l chinuieşte pe Zef, care după aceea se gândeşte la Cristos care învie, la titlul unei cărţi - "Ne-am născut şi nu vom mai muri" - dedicată lui Chiara Corbello Petrillo, la povara iertării şi a milostivirii în viaţa preotului Roberto. De aici alegerea de a relata asta în două cărţi. "El m-a învăţat că în inima mea există o bucăţică din inima lui Dumnezeu, că tu nu eşti răul pe care l-ai făcut, că eşti iubit şi voit de Isus şi că în viaţă ne putem schimba pentru că viaţa este făcută pentru a fi mulţumiţi şi nu pentru a ne mulţumi". Amintindu-l pe pr. Roberto Malgesini, episcopul său, astăzi cardinalul Oscar Cantoni, subliniase "mărturia tăcută", "delicateţea" cu care se îngrijea de cei care sufereau, dar mai ales scotea în evidenţă darul pe care-l avea, acela de "a inunda cu dulceaţă şi cu duioşie fiecare persoană". O moştenire pe care şi astăzi mulţi o adună în numele său.

(După Vatican News, 15 septembrie 2023)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 2.