![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]()
Cu trecerea timpului, ne aducem aminte cu bucurie, cu emoție, dar și plini de credință de tot ceea ce s-a înfăptuit într-o mică localitate a Diecezei Romano-Catolice de Iași, localitatea Bogdănești (Râpa Iepei), județul Bacău. Această minune s-a realizat prin intermediul Fecioarei Maria, care în toate situațiile imposibile a arătat că este posibilă realizarea planului ei, și anume ridicarea unei biserici în cinstea ei. Istoria ridicării acestui lăcaș, precum și introducerea utilităților în această comunitate parcă este desprinsă din poveștile citite în copilărie, care m-au copleșit, prin relatările frumoase și captivante, și care au avut un final fericit. Această poveste frumoasă începe în perioada activității mele pastorale, când am slujit aici ca preot, cunoscând îndeaproape greutățile și suferințele acestei comunități... Am rămas profund marcat de condițiile vitrege în care trăiau locuitorii acestui cătun, fiind vorba de drumuri impracticabile, lipsa fântânilor, care trebuiau să le asigure apă potabilă, însă o altă problemă urgentă era o mică biserică, aflată într-o stare avansată de degradare, ajungând să nu mai fie practicabilă. Biserică veche a fost construită în prima jumătate a secolului al XIX-lea, fiind ridicată fără o fundație solidă, așezată doar pe pământ.
Totodată, am reușit să construiesc doua fântâni pentru acești oameni, care trebuiau să-și procure apă potabilă de la mare distanță, lucrul acesta făcându-se cu căruța, trasă de boi. Deoarece drumul era total impracticabil, am reușit refacerea lui, apelând la oameni inimoși care au cărat balast cu mașinile, după programul lor de muncă. Trebuie de menționat că toate aceste costuri au fost plătite în mod particular, deși de nenumărate ori mi s-a promis un ajutor financiar din partea Guvernului, însă, din păcate, nu a fost niciodată onorat. Între timp, misiunea mea pastorală în România s-a încheiat, fiind transferat la Viena, unde am început studiile în vederea obținerii doctoratului în Teologie. După aproape 13 ani, când am avut ocazia să vizitez comunitatea din localitatea Bogdănești (Râpa Iepei), județul Bacău, am rămas surprins că nu s-a petrecut nicio schimbare, nicio reparație în ceea ce privește biserica, singurul edificiu care mai trebuia refăcut în acea comunitate, cu oameni credincioși și plini de evlavie față de Sfânta Fecioară Maria, credincioși de toate confesiunile care locuiau în acea localitate și care se adunau în aceeași biserică.
Păstorul diecezei mi-a cerut implicarea directă în realizarea acestui proiect. Deși pentru unii oameni acest proiect părea imposibil de realizat, pentru Dumnezeu a fost posibil. Atunci când încercam să prezint acest proiect unor organizații de binefacere pentru susținerea financiară, unii încercau să găsească pe hartă această localitate, însă, din păcate, aceasta nu era înregistrată pe hartă.
Rugăciunile și credința oamenilor au făcut ca într-un timp record, de doar patru luni, sub coordonarea directă a pr. Toma Encuță, fost paroh de Săbăoani, împreună cu un grup de oameni sufletiști și pricepuți din Săbăoani, să ducă la împlinire ridicarea unei noi biserici și a unei grote.
Minunea a continuat și prin ivirea unui drum de acces spre acest frumos "sanctuar", drum care s-a realizat în doar trei zile înainte de evenimentul de duminică; mulți nu dădeau nicio șansă de reușită acestui proiect de care depindea accesul oaspeților spre localitate, dar speranța învinge toate.
Aceasta este lucrarea Fecioarei Maria în satul Bogdănești sau Râpa Iepei, lucrare pe care am vrut să o aduc în atenția multor oameni care o cinstesc pe Maica Domnului, cât și acelor persoane care în diferite feluri au răspuns chemării de a se implica în acest proiect. Ne încredințăm în ajutorul Sfintei Fecioare Maria pentru a putea izbândi în necazuri, în greutăți, fiind încurajați în a face binele, în trăirea fidelă a credinței, convinși de susținerea ei maternă și de ajutorul divin. Pr. dr. Iosif Antoci * * * Din arhiva ercis.ro:
Vizită pastorală în Parohia "Nașterea Sfintei Fecioare Maria" din Tărâța (22-23 decembrie 2007) Bogdănești (Râpa Iepei): Sfințirea bisericii și a grotei (17 august 2008) Bogdănești (Rîpa Epei): Invitație la sfințirea bisericii și consacrarea altarului lecturi: 2.
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064-Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2025 * ![]() | ![]() |