Călătoria apostolică a Sfântului Părinte Francisc în Portugalia
cu ocazia celei de-a XXXVII-a Zi Mondială a Tineretului
(Lisabona, 2-6 august 2023)

Întâlnire cu reprezentanţii unor centre de asistenţă şi de caritate
"Centro Paroquial de Serafina" (Lisabona), vineri, 4 august 2023

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Mulţumesc parohului pentru cuvintele sale şi vă salut pe voi toţi, îndeosebi prietenii de la Centro Paroquial da Serafina, de la Casa Familie Ajuda de Berço şi de la Asociaţia Acreditar. Şi mulţumesc pentru cuvintele voastre care au ilustrat lucrarea care se face, mulţumesc! Este frumos să fim aici împreună în contextul Zilei Mondiale a Tineretului, în timp ce privim la Fecioara care se ridică pentru a merge să ajute. De fapt, caritatea este originea şi ţinta drumului creştin, şi prezenţa voastră, realitate concretă de "iubire în acţiune", ne ajută să nu uităm ruta, sensul a ceea ce facem mereu. Mulţumesc pentru mărturiile voastre din care aş vrea să subliniez trei aspecte: a face binele împreună, a acţiona concret şi a fi aproape de cei mai fragili. Adică, a face binele împreună, a acţiona concret, nu numai cu idei, ci concret, a fi aproape de cei mai fragili.

Primul: a face binele împreună. "Împreună" este cuvântul cheie, care a fost repetat de atâtea ori în intervenţii. A trăi, a ajuta şi a iubi împreună: tineri şi adulţi, sănătoşi şi bolnavi, împreună. Joăo ne-a spus un lucru foarte important: că nu trebuie să ne lăsăm "definiţi" de boală, ci să facem din ea parte vie a contribuţiei pe care o dăm ansamblului comunităţii. Este adevărat: nu trebuie să ne lăsăm "definiţi" de boală sau de probleme, pentru că noi nu suntem o boală, nu suntem o problemă: fiecare dintre noi este un cadou, este un dar, un dar unic, cu limitele sale, însă un dar, un dar preţios şi sacru pentru Dumnezeu, pentru comunitatea creştină şi pentru comunitatea umană. Aşadar, aşa cum suntem, îmbogăţim ansamblul şi ne lăsăm îmbogăţiţi de ansamblu.

Al doilea: a acţiona concret. Şi acest lucru este important. Aşa cum ne-a amintit don Francisco, citându-l pe Sfântul Ioan al XXIII-lea, Biserica nu este un muzeu de arheologie. Unii o gândesc aşa, dar nu este aşa. Este vechea fântână a satului care dă apa generaţiilor de astăzi ca şi celor viitoare (cf. Omilia în Liturgia în Rit Bizantin-Slav în cinstea Sfântului Ioan Gură de Aur, 13 noiembrie 1960). Fântâna foloseşte pentru a potoli setea persoanelor care sosesc, cu povara călătoriei sau a vieţii şi sunt concreteţe. Concreteţe, aşadar, atenţia la acel "aici şi acum", cum faceţi deja, cu îngrijirea amănuntelor şi cu simţul practic, frumoase virtuţi tipice ale poporului portughez.

Când nu se pierde timp cu plângeri ale realităţii, ci se preocupă de a merge în întâmpinarea nevoilor concrete, cu bucurie şi încredere în Providenţă, se întâmplă lucruri minunate. Mărturiseşte asta istoria voastră: din întâlnirea cu privirea unui bătrân pe stradă se naşte un centru de caritate "complet", ca acela în care ne aflăm; dintr-o provocare morală şi socială, "campania pentru viaţă", se naşte o asociaţie care ajută mame şi familii în aşteptare, copii, adolescenţi şi tineri aflaţi în dificultate, pentru ca, aşa cum ne-a amintit Sandra, să găsească un proiect sigur de viaţă; din experienţa bolii se naşte o comunitate de sprijin pentru cel care înfruntă bătălia împotriva cancerului, în special pentru copii, aşa încât, aşa cum ne-a spus Joăo, "evoluţia îngrijirii şi cea mai bună calitate a vieţii să devină pentru ei o realitate". Mulţumesc pentru ceea ce faceţi! Continuaţi cu blândeţe şi gentileţe să vă lăsaţi interogaţi de realitate, cu sărăciile sale vechi şi noi, şi să răspundeţi în mod concret, cu creativitate şi curaj.

Al treilea aspect: a fi aproape de cei mai fragili. Toţi suntem fragili şi nevoiaşi, dar privirea de compasiune din evanghelie ne determină să vedem necesităţile celui care are mai mare nevoie. Şi să slujim săracii, predilecţii lui Dumnezeu care s-a făcut sărac pentru noi (cf. 2Cor 8,9): cei excluşi, cei marginalizaţi, cei rebutaţi, cei mici, cei lipsiţi de apărare. Ei sunt comoara Bisericii, sunt preferaţii lui Dumnezeu! Şi, între ei, să ne amintim să nu facem diferenţe. De fapt, pentru un creştin nu există preferinţe în faţa celui care bate nevoiaş la uşă: conaţionali şi străini, apartenenţi la un grup sau la altul, tineri sau bătrâni, simpatici sau antipatici...

Şi, cu privire la caritate, acum aş vrea să vă relatez o istorie, în special vouă copiilor, care probabil n-o cunoaşteţi. Este istoria, petrecută cu adevărat, a unui tânăr portughez care a trăit cu mult timp în urmă. Se numea Ioan Ciudad şi locuia la Montemor-o-Novo. Visa o viaţă aventuroasă şi astfel, de copil, a plecat de acasă în căutarea fericirii. A găsit-o după mulţi ani şi multe aventuri, când l-a întâlnit pe Isus. Şi a fost aşa de fericit de descoperire, încât a decis să-şi schimbe chiar şi numele şi să nu se mai numească, de atunci încolo, Ioan Ciudad, ci Ioan al lui Dumnezeu. Şi a făcut un lucru greu: a mers în oraş şi a început să ceară pomană pe stradă, spunând oamenilor: "Faceţi bine, fraţilor, vouă înşivă!". Înţelegeţi? Cerea caritatea, dar le spunea acelora care o făceau că, ajutându-l pe el, în realitate se ajutau înainte de toate pe ei înşişi. Adică explica faptul că gesturile de iubire sunt un dar, înainte de toate, pentru cel care le face, mai mult decât pentru cel care le primeşte; pentru că tot ceea ce se acaparează pentru sine se va pierde, în timp ce tot ceea ce se dăruieşte din iubire nu se va irosi niciodată, ci va fi comoara noastră în cer.

Pentru aceasta spunea: "Faceţi bine, fraţilor, vouă înşivă!". Dar iubirea nu ne face fericiţi numai în cer, ci deja aici pe pământ, pentru că dilată inima şi permite să se îmbrăţişeze sensul vieţii. Dacă vrem să fim cu adevărat fericiţi, să învăţăm să transformăm totul în iubire, oferind celorlalţi munca noastră şi timpul nostru, spunând cuvinte şi făcând gesturi bune, chiar şi cu un zâmbet, cu o îmbrăţişare, cu ascultarea, cu privirea. Dragi tineri, fraţi şi surori, să trăim aşa! Toţi putem face asta şi toţi avem nevoie de asta, aici şi pretutindeni în lume.

Ştiţi ce i s-a întâmplat după aceea lui Ioan? Nu l-au înţeles! Credeau că era nebun şi l-au închis într-un ospiciu. Dar el nu s-a demoralizat, pentru că iubirea nu capitulează, pentru că acela care-l urmează pe Isus nu pierde pacea şi nu se plânge. Şi chiar acolo, în ospiciu, purtând crucea, a venit inspiraţia lui Dumnezeu. Ioan şi-a dat seama cât de mult aveau nevoie de ajutor bolnavii şi, când în sfârşit l-au lăsat să iasă, după câteva luni, a început să se îngrijească de ei cu alţi însoţitori, întemeind un ordin călugăresc: Fraţii Spitaliceşti. Însă unii au început să-i numească într-un alt mod, chiar cu cuvintele acelui tânăr care le spunea tuturor: "Faceţi-bine-fraţilor"! La Roma, noi îi numim aşa: "Fatebenefratelli". Ce nume frumos, ce învăţătură importantă! A-i ajuta pe alţii este un dar pentru sine şi face bine tuturor. Da, a iubi este un dar pentru toţi! Să ne amintim: "o amor é um presente para todos!". Să repetăm împreună: o amor é um presente para todos!

Să ne iubim astfel! Continuaţi să faceţi din viaţă un cadou de iubire şi de bucurie. Eu vă mulţumesc şi vă recomand tuturor, dar în special copiilor, mergeţi înainte să vă rugaţi pentru mine. Obrigado!

* * *

Cuvinte spuse liber

Sunt multe lucrurile pe care aş vrea să vi le spun acum, dar se întâmplă că nu-mi funcţionează "reflectoarele" şi nu pot să citesc bine. De aceea vi le înmânez, pentru ca să le faceţi publice după aceea. Nu se poate forţa vederea şi să citesc rău.

Vreau doar să mă opresc asupra a ceva ce nu este scris, dar care este în spiritul întâlnirii: concreteţea. Nu există iubire abstractă, nu există. Iubirea platonică stă în orbită, nu stă în realitate. Iubirea concretă, aceea care îşi murdăreşte mâinile. Fiecare dintre noi poate să întrebe: iubirea pe care eu o simt faţă de toţi cei care se află aici, aceea pe care o simt faţă de ceilalţi, este concretă sau abstractă? Atunci când eu dau mâna unei persoane nevoiaşe, unui bolnav, unui marginalizat, după ce am dat mâna, fac imediat ceva [şterge mâna pe haină] pentru a nu mă contagia? Mă dezgustă sărăcia, sărăcia celorlalţi? Caut mereu viaţa "distilată", aceea care există în fantezia mea, dar nu există în realitate? Câte vieţi distilate, inutile, care trec fără a lăsa o amprentă, pentru că acele vieţi nu au greutate!

Şi aici avem o realitate care lasă o amprentă, o realitate de atâţia ani, atâţia ani, care lasă o amprentă care este de inspiraţie pentru ceilalţi. Nu ar putea să existe Ziua Mondială a Tineretului fără a ţine cont de această realitate. Pentru că şi asta este tineretul, în sensul că voi generaţi viaţă nouă încontinuu. Cu a voastră conduită, cu angajarea voastră, cu murdărirea mâinilor voastre pentru a atinge realitatea mizeriei celorlalţi, generaţi inspiraţie, generaţi viaţă. Mulţumesc pentru asta! Vă mulţumesc cu toată inima. Mergeţi înainte şi nu vă descurajaţi! Şi dacă vă descurajaţi, luaţi un pahar cu apă şi mergeţi înainte!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 2.