Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

"Te iubesc!", expresia care dă viață și sens!

Într-o lume "bântuită" de tot felul de provocări împotriva familiei voite de Dumnezeu încă din zorii creației, este nevoie să subliniem încă o dată că adevărata familie este cea formată din bărbat și femeie, chemată la a fi împreună prin vocație sfântă și prin celebrarea sacramentului Căsătoriei, comuniune de persoane care se hrănește din iubirea autentică voită de Dumnezeu.

Tandrețea între soți este semnul "gingășiei" lui Dumnezeu față de om în general. Dumnezeu este iubire, o știm din Prima Scrisoare a Sfântului Ioan (1 In 4, 8), dar o știm și din întreaga Sfântă Scriptură, o știm din creație și o vedem înscrisă în fiecare dintre noi. Da, avem nevoie să fim iubiți și să iubim!

La un moment dat un tânăr se apropie de o tânără și îi șoptește expresia care "dă viață și sens": "Te iubesc! și o arată prin diferite gesturi. În antropologia matrimonială nu este o noutate! Tinerii îndrăgostiți, poate deja logodnici, nu fac altceva decât să exprime ceea ce Dumnezeu a sădit în ei prin însăși natura existenței lor. Creați de un Dumnezeu-Iubire aceștia își exprimă la rândul lor iubirea. Nu e vorba de o iubire abstractă sau doar la nivel declarativ, ci de o iubire concretă, exprimată prin gesturi concrete, printr-o apropiere reciprocă, care în cadrul vieții de familie conduce către procreare, dar și către siguranța că celălalt îți este oferit pentru a parcurge drumul vieții împreună. Iubirea dă siguranță, iar gesturile de tandrețe o alimentează!

La Gherăești, în ziua de 5 august 2023, începând cu ora 9.30, Mons. Carlo Rocchetta, specialist în această temă, ne va vorbi despre tandrețe și despre rolul ei de neînlocuit în a avea familii frumoase.

Dragi soți, nu ezitați! O strângere de mână, o îmbrățișare sau poate chiar o sărutare, nu trebuie să fie gesturi care să vă amintească de "acele vremuri", de "copilăria și adolescența" relației dintre voi, ci trebuie să fie "hrana" care alimentează viața de zi cu zi a familiei voastre.

Vă așteptăm la Gherăești!

Pr. Felician Tiba
Director Oficiul pentru Pastorația Familiei

 


lecturi: 2.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat