La 350 de ani de la primele apariţii ale lui Isus Margaretei Maria Alacoque

Discipolă preaiubită

de Charles de Pechpeyrou

"Vreau să fac din tine discipola iubită a Inimii mele Sfinte": o tânără soră franceză, intrată de puţin timp în rândul vizitandinelor, se roagă în faţa Preasfântului Sacrament, în capela conventului din Paray-le-Monial, în Burgundia, când Isus îi apare şi îi revelează destinul care o aşteaptă. Episodul se desfăşoară la 27 decembrie, sărbătoarea Sfântului evanghelist Ioan, apostolul care, la Ultima Cină, şi-a plecat capul pe pieptul lui Isus; acelaşi care, în timpul răstignirii, a văzut un soldat lovind coasta lui Cristos cu suliţa înainte să iasă de acolo sânge şi apă. Suntem în 1673: Margareta Alacoque, care, făcând voturile, a adăugat numele Maria la al său, trăieşte prima dintre numeroasele apariţii care vor dura timp de şaptesprezece ani, până în ziua morţii sale. Şi tocmai pentru a comemora a 350-a aniversare a începutului experienţei spirituale extraordinare a misticei franceze, sanctuarul de la Paray-le-Monial, a cărei animare este încredinţată Comunităţii Emanuel, a decis să convoace un Jubileu care se va desfăşura de la 27 decembrie 2023 la 27 iunie 2025, solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus şi dată liturgică a marii apariţii din 1675, aceea în care Isus a cerut instituirea sărbătorii, adresând Margaretei aceste cuvinte: "Îţi cer ca prima vineri după octava Preasfântului Sacrament să fie dedicată unei sărbători speciale pentru a cinsti inima mea dumnezeiască".

A da iubire din iubire este tema aleasă pentru acest moment important de pelerinaje, rugăciuni şi întâlniri. Fraza se referă la cererea de reparare pe care Isus o adresează în 1674 "discipolei sale preaiubite", pentru că era dezamăgit să primească din partea oamenilor numai indiferenţă şi nerecunoştinţă, "aşa cum relatează ea însăşi în scrierile sale", explică rectorul sanctuarului, Etienne Kern. Dacă astăzi cunoaştem aceste episoade cu numeroase amănunte, acest lucru se datorează părintelui său spiritual, iezuitul Claude de la Colombi?re (apoi beatificat), care recunoaşte în tânăra vizitandină carisma sfinţilor şi îi porunceşte să relateze experienţele sale mistice în ceea ce va deveni autobiografia sa, ajunsă până la noi. În decursul anilor, călugăriţa experimentează o transformare interioară profundă, conformând tot mai mult inima sa cu aceea a lui Isus.

Pornind de la comunitatea lui Margareta Maria - şi totuşi, la început multe dintre surori şi dintre superiori nu o credeau sau chiar o luau în râs -, mişcarea pentru a promova devoţiunea către Preasfânta Inimă a lui Isus se răspândeşte ca pata de ulei în regiune. În 1721, Dieceza de Autun, unde se află conventul din Paray-le-Monial, cea dintâi instituie o sărbătoare religioasă. După câţiva ani, Polonia este prima ţară care se consacră Preasfintei Inimi. Între timp, misionarii iezuiţi fac cunoscută, cu succes, experienţa misticei franceze în America de Sud. "Dar mai ales în secolul al XIX-lea - care este numit «marele secol al Preasfintei Inimi» - se răspândeşte în toată lumea această devoţiune", subliniază Kern: sute de congregaţii fac referinţă direct şi explicit la Preasfânta Inimă. Mulţi episcopi şi congregaţii călugăreşti adresează o cerere papei pentru a institui sărbătoarea, în aşa fel încât cererea lui Isus adresată Margaretei Maria să fie cu adevărat onorată. Pius al IX-lea, în 1856, extinde la nivel universal celebrarea solemnităţii Preasfintei Inimi a lui Isus.

"Astăzi, în Biserica Catolică romană există trei sărbători liturgice legate de apariţii private", subliniază rectorul de la Paray-le-Monial: "Experienţa mistică trăită de Margareta Maria se situează între cea a călugăriţei augustiniene Iuliana de Cornillon în Belgia, care la puţini ani după moartea sa duce la instituirea solemnităţii Preasfântului Trup şi Sânge al lui Cristos în 1264, şi cea a Faustinei Kowalska, la originea Duminicii milostivirii divine voită de Ioan Paul al II-lea".

Deşi aparţinea unei congregaţii contemplative, Margareta Maria Alacoque, care până la moartea sa nu a părăsit conventul Vizitaţiunii din Paray-le-Monial, a reuşit deci să răspândească devoţiunea la Inima lui Isus în toată lumea. "Putem s-o definim ca o călugăriţă de claustrare misioară", afirmă Kern. O experienţă de viaţă, de altfel, asemănătoare cu aceea a Sfintei Tereza de Lisieux, declarată «patroană a misionarilor» de către Pius al IX-lea, cu toate că n-a ieşit niciodată, după ce a făcut voturile, din conventul său. Răspândirea devoţiunii Preasfintei Inimi a lui Isus în afara Europei datorează mult şi zelului misionar al Societăţii lui Isus şi al Ordinului din Bahia, în Brazilia, unde am petrecut mai mulţi ani înainte de a mă întoarce în Franţa; intrând în casele din favellas pe care le vizitam, se vedea adesea un tablou care reprezenta Preasfânta Inimă", îşi aminteşte rectorul: "America de Sud este un continent care suferă mult şi care găseşte în compasiunea lui Cristos un izvor de mângâiere. Isus oferă Inima sa rănită pentru vindecarea noastră".

(După L'Osservatore Romano, 14 iunie 2023)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 1.