Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Torino: Români la Madonna dell'Arco

Duminică, 11 iunie 2023, un grup de credincioși din grupul rozarian al Capelaniei catolice românești din Torino au răspuns pozitiv invitației de a participa la sărbătoarea în cinstea Sfintei Maria "de la Arc" (Madonna dell'Arco).

În Biserica "Sfântul Dominic", în solemnitatea Trupul și Sângele Domnului, la ora 16.00, a avut loc Sfânta Liturghie solemnă celebrată de părintele Alexandru Răchiteanu. În această biserică, unde comunitatea noastră a celebrat pentru câțiva ani, părintele Alexandru ne-a mărturisit că aici a fost locul unde și-a descoperit vocația, fiind sfințit preot acum patru ani. În omilia sa am fost invitați să ne apropiem de Sfânta Împărtășanie cu credință și umilință, să ne închinăm atunci când îl primim pe Isus, să ne rugăm în genunchi și să îi mulțumim pentru tot ce am primit.

La sfârșitul celebrării a avut loc o procesiune pe străzile din centrul orașului. Au fost prezente autorități locale, asociații și grupuri religioase din diferite ordine. Evenimentul s-a terminat cu tradiționalul salut al devoților "Battenti di Maria".

*

Madonna dell'Arco

Ne aflăm pe un drum care leagă Napoli (Italia) de o altă localitate, unde era un apeduct roman, iar pe marginea drumului, la răscruce, erau construite mici capele dedicate sfinților. Cultul către Madonna dell'Arco este încă din anul 1450 când a avut loc primul miracol. La intrarea în orașul Sfânta Anastasia multă lume era adunată în zona micii capele dedicate Sfintei Maria cu Pruncul pentru că era a doua zi după Paște și este tradiționala întâlnire pentru a sărbători prânzul împreună cu cântece, dansuri și jocuri. Un tânăr a pierdut un pariu la un joc cu bile. Supărat a început să spună cuvinte jignitoare către Maria aruncând cu putere bila în obrazul ei stâng. Ca și cum ar fi "carne vie", acesta a început imediat să sângereze. Oamenii prezenți strânși în jur au strigat că este un miracol. Această știre s-a răspândit imediat și numeroși credincioși au început să ceară haruri sau să aducă flori, lumânări și daruri. În timpul anilor au mai urmat multe alte miracole precum picioarele căzute ale Aureliei Del Prete, piatra frântă în timpul construcției sanctuarului, miracolul stelelor sau cum sanctuarul și zona limitrofă nu a fost atinse de erupțiile vulcanului Vezuviu (din anii 1631, 1660, 1676, 1872, 1906).

Pe 18 aprilie este celebrată memoria liturgică către Madonna dell'Arco. Sunt momente de pregătire înainte, dar din a doua zi de Paște și până la Rusalii în fiecare zi de sâmbătă, duminică și luni grupuri de credincioși devoți vin la sanctuar.

Traduc din cuvintele părintelui Tommaso Tarantino în timpul unei omilii din anii când a fost prior la Sanctuarul Madonna dell'Arco. Așa facem cunoștință cu "Battenti", cum se obișnuiește să fie numiți și recunoscuți credincioșii devoți Madonei dell'Arco.

"Aici ai venit să strigi! Oamenii vin aici să strige! Aici se vine pentru a lăsa în sfârșit strigătul bietului om zdrobit să explodeze din inimă. Madonna dell'Arco este locul în care viața umană își aduce la lumină bolile, durerile, anxietățile și terorile sale. Aici strigătul de durere al umanității se materializează, devine concret. Iată-l: devine piatră, devine tăbliță, rit, manifestare publică; devine mărturie de-a lungul secolelor. Iată ce este Madonna dell'Arco: concretizarea, pietrificarea durerii umane care vine aici să se răstoarne, ca lava incandescentă la picioarele Fecioarei. Așa s-a născut acest altar! Să fii martor la ceea ce este viața umană! Acest sanctuar suntem noi, cu necazurile noastre, cu nenorocirile noastre, cu relele noastre, care ne ținem gurile și brațele larg deschise spre Ea. Ea răscumpără, eliberează și sublimează toată suferința omenească... Se întorc către ea ochi din toată lumea și o invocă Regina Arcului. Ea ia tot ceea ce este uman și le agăță la Dumnezeu. În Maria ceea ce este mizeria omului devine mila lui Dumnezeu; ceea ce este incapacitatea omului devine atotputernicia lui Dumnezeu. Ea îl ia pe om la fel de sărac ca el și îl face să devină un copil al lui Dumnezeu."

Cultul către Madonna dell'Arco s-a răspândit peste tot cu primele emigrări ajungând și în Torino unde de mulți ani este amintită și promovată. Vă mărturisesc că este impresionantă mărturia de credință și recunoștință pe care o au acești credincioși către Maria. Rugăciunea, dar și diferite simboluri și gesturi: de la salutul și dansul steagului al devoților desculți la strigatul de durere sau zâmbetul și seriozitatea celui mai tânăr. Procesiunea s-a încheiat mai rapid pentru că ploaia a început să fie din ce în ce mai puternică. Eram tristă, dar o doamnă a venit și ne-a mulțumit pentru participare, spunându-ne că acele picături sunt ascultarea rugăciunilor noastre.

Andreea Ioana Ferenț

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 11 iunie: Torino: Români la Madonna dell'Arco


 

lecturi: 1.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat