Pelerinajul tinerilor la Lisieux

În perioada 28 mai - 5 iunie 2023, 42 de tineri din Dieceza de Iaşi au făcut un pelerinaj la Lisieux, locul unde Sfânta Tereza a Pruncului Isus a trăit şi a murit la vârsta de 24 de ani. Anul acesta s-au împlinit 150 de ani de la naşterea sa şi 100 de ani de la beatificare. Între locurile vizitate s-au înscris Paris, Chartres, Alençon - locul naşterii sfintei, bazilica închinată Sfintei Ana din Sainte-Anne-d'Auray, Mont-Saint-Michel. Punctul culminant al pelerinajul a fost Lisieux, unde am vizitat Mănăstirea Carmel, bazilica şi catedrala. Am completat obiectivele noastre religioase vizitând la final catedrala din Rouen şi sanctuarul Bonsecours. Am fost însoţiţi în pelerinaj de pr. Eduard Cristian David, pr. Alexandru Percu şi pr. Cristian Diac.

Imaginează-ţi că vizitezi o catedrală renumită din Franţa - coloanele înalte, vitraliile multicolore, statuile şi icoanele sfinţilor impresionante... E un zumzet plăcut, specific în jur, vizitatori care intră şi ies încontinuu, şoptesc, se roagă, fac poze. Deodată parcă e o mişcare mai mare, te întorci şi vezi intrând un grup de tineri, or fi vreo 40 aşa, şoptesc ceva şi apoi se îndreaptă încet spre o mică latură a catedralei, unde e o micuţă capelă în cinstea Sfintei Fecioare Maria. Deodată, o voce începe să fredoneze încet: "Venim, o Preacurată, cu inimi iubitoare...". Treptat se mai adaugă o voce, apoi încă una, iar în câteva minute întreaga catedrală vibrează într-un suflet alături de corul de tineri, pentru Sfânta Fecioară. Toate culorile coboară spre noi prin vitralii, iar toate vocile urcă în laudă. E aşa de minunat, încât te gândeşti că aşa trebuie să fie şi în paradis!

Cântece pe nisip, lângă ocean, îngheţată în formă de trandafiri, o sârbă încinsă în toiul nopţii, rozariul spus împreună, stând pe jos (şi pe sus) în părculeţ, în jurul statuii Sfintei Tereza... totul încununat cu duioase momente de reculegere în Carmel, lângă relicvele Sfintei Tereza... Prietenie, armonie, comuniune, veselie... Aşa a fost pelerinajul!

Totul a început în primele ore ale duminicii de Rusalii, în toiul nopţii, la aeroport în Iaşi. Aveam o medie de somn de 2-3 ore, dar era o atmosferă de veselie în grup, ca înainte de o aventură. Cu specifica seninătate, calmă şi răbdătoare, dar hotărâtă, ne-a adunat părintele Cristian Diac ca un adevărat păstor, şi uite aşa am sărit din aşternut în avion, din avion în autocar şi din autocar... pe scări! Urmând steguleţul României pe străzile Parisului spre Surorile Benedictine din cartierul Montmartre, unde urma să fim cazaţi trei nopţi, în spatele Bazilicii Sacré-Coeur. Este incredibil cum de mai bine de 130 de ani este Adoraţie euharistică perpetuă în această bazilică! Sfântul Sacrament este expus la loc de cinste, deasupra altarului, iar un moment memorabil a fost când, după Sfânta Liturghie solemnă de Rusalii, am îngenuncheat cu toţii în faţa altarului şi am spus prima noastră rugăciune împreună: rugăciunea pelerinului la începutul pelerinajului...

Am petrecut în Paris trei zile, am făcut (multe!) poze lângă turnul Eiffel şi lângă Arcul de Triumf, ne-am rătăcit prin Luvru, am plutit cu vaporaşul pe sub podurile de pe Sena şi ne-am plimbat prin Jardin du Luxembourg, ascultând cu interes explicaţiile ghidului nostru, viitorul preot Gabriel Ţebrean, stabilit la Paris de mai mulţi ani. Peste tot erau vizibile efectele Revoluţiei Franceze, de la statuile cu capete tăiate din catedrale, la Sainte Chapelle, o minune de capelă cu o colecţie de vitralii impresionante care avuseseră scopul de a înconjura şi de a proteja Coroana de spini a Mântuitorului. Aici am învăţat cu tristeţe un cuvânt nou: "desacralizare" - capela nu mai era capelă, ci muzeu... Am participat la Sfânta Liturghie solemnă de Rusalii în Bazilica Sacré-Coeur, şi la Sfintele Liturghii mai puţin solemne, dar parcă mai dragi nouă, celebrate pe rând de cei trei preoţi care ne-au însoţit: pr. Cristian Diac, pr. Eduard Cristian David şi pr. Alexandru Percu. Memorabilă a fost Sfânta Liturghie celebrată într-o capelă de la "etaj", în biserica Sfintei Fecioare Maria a Medaliei Miraculoase. După mai mult du-te-vino prin Paris, momentele petrecute acolo au venit ca un balsam şi parcă nu ne mai venea să plecăm.

"Fotografii sufleteşti" vor rămâne şi momentele de comuniune în rugăciune şi cântec din capela Surorilor Benedictine. Dar şi felul în care surorile ne-au explicat că acolo cafeaua se bea cu bolul... căci ceştile sunt prea mici! Ce mai, a fost minunat la ele!

Următoarea oprire a fost la Alençon, dar pe drum am participat la Sfânta Liturghie într-o criptă a impunătoarei catedrale Chartres. La Alençon am vizitat casa natală a Sfintei Tereza, având ca ghid o simpatica soră carmelită. Am lăsat o frântură din sufletele noastre în leagănul Sfintei Tereza, pe bileţele pe care am scris rugăciunile noastre adresate ei, iar surorile carmelite le vor lăsa acolo pentru următoarele nouă luni de zile. Şi vizita casei, şi grădina, şi cazarea, şi întregul orăşel vor fi amintiri dragi la care vom mai reveni...

Pe drum spre Lisieux, ne-am lăsat cuceriţi de minunatul albastru al vitraliilor catedralei din Pontmain. Dintr-o încercare de a reproduce culoarea veşmântului Sfintei Fecioare, aşa cum se arătase ea unor copii în acel loc, constructorii mai adăugau încă o nuanţă şi îi întrebau pe copii dacă aşa era şi mantia Sfintei Fecioare, iar la răspunsul lor: "Nu, era şi mai frumoasă!", o luau de la capăt. Şi aşa au ajuns să aibă 60 de nuanţe de albastru pe vitralii. Era nemaipomenit! Era 1 iunie, iar primul mesaj al Sfintei Fecioare fusese: "Dar rugaţi-vă, copiii mei!" Ce-ar fi putut fi mai frumos pentru acea zi?

Apoi am admirat un minunat apus de soare în ocean (prins la limită!), şi am încercat şi apa, unii dintre noi mai timid, alţii mai... din plin! Luna era pe cer, dar nu se înnoptase încă atunci când ne-am regrupat la malul apei, uniţi în vorbe şi în gânduri la rugăciunea de seară şi apoi în cântec... "Cerul şi marea, tot ce e în ea... Toate se-nchină Creatorului..." Am trecut apoi pe la bunica lui Isus, căreia i s-a dedicat o frumoasă bazilică la Sainte-Anne-d'Auray. Bunica lui Isus a dat numele acelei localităţi. Acolo ne-am gândit şi rugat pentru bunicii noştri.

A doua zi am făcut o oprire la spectaculoasa insulă-cetate-mănăstire Mont-Saint-Michel. Nu ne-am rătăcit chiar ca prin Luvru, dar nici prea departe n-am fost... Este enorm, iar la baza cetăţii este un mic orăşel foarte pitoresc şi... cu sandvişuri foarte bune!

Şi, în sfârşit, am ajuns la Lisieux, punctul culminant al călătoriei noastre şi locul unde Sfânta Tereza a petrecut cea mai mare parte a scurtei sale vieţi pământeşti: mănăstirea carmelită. Am participat la Laudele şi la Vesperele cântate de măicuţe, am vizitat Memorialul închinat Sfintei Tereza, apoi catedrala din Lisieux şi maiestuoasa bazilică, ce a fost construită în cinstea Sfintei Tereza în doar opt ani. Dar ne vor rămân impregnate în suflet două momente: "rugăciunea de după îngheţată", când ne-am bucurat de aproape o oră de reculegere în linişte în capelă mănăstirii carmelite, unde eram parcă atât de aproape de Sfânta Tereza datorită prezenţei relicvelor sale şi având gândul că de atâtea ori s-a rugat şi ea în acelaşi loc... Al doilea moment a fost când ne-am reunit în faţa mănăstirii şi am spus împreună rugăciunea de seară şi un rozariu, încheind cu cântece, căci parcă nu ne mai venea să plecăm de acolo...

Şi seara fost una spectaculoasă: ne-am plimbat, cântând spre locuinţa copilăriei Terezei, Les Buissonnets. Era închisă poarta, căci se fac lucrări, dar am putut vedea peste gard puţin din casă! E de menţionat şi o horă autentică în ritmuri de sârbă, dansată în miez de noapte tot la Lisieux... Ce mai, toate ingredientele unui pelerinaj cu tinerii!

A doua zi, în drum spre aeroport, a fost memorabilă vizita la un sanctuar numit Bonsecours... alta decât ne aşteptam noi, cu aceeaşi denumire însă! Dar tot foarte frumoasă!

Era ultima seară, eram obosiţi de la tot nesomnul acumulat, eram trişti că se sfârşeşte pelerinajul, în schimb, nici nu am simţit cum au trecut cele două ore de mărturisiri... Vorba părintelui Cristian Diac, şi-a atins scopul acest pelerinaj. Şi ne-a atins sufletele... Parcă ne-ar fi purtat de mână o surioară dragă, prin predicile părinţilor care ne-au însoţit, prin entuziasmul persoanelor care ne-au ghidat, prin prieteniile noi care s-au format şi prin cele vechi, care s-au sedimentat... prin comuniunea de nepreţuit din timpul rugăciunilor şi a cântecelor... Am sărbătorit împreună o zi de naştere şi o cerere în căsătorie... Vorbea în numele tuturor părintele Cristian Diac când scria, la o zi după întoarcerea acasă: "Mi-e dor de noi, de săptămâna trecută, de rugăciunile noastre, de comuniunea, zâmbetele şi cuvintele pe care ni le-am oferit. A fost MINUNAT!"

Mulţumim Sfintei Tereza pentru îndrumare şi apropiere, pe tot parcursul pelerinajului... şi mulţumim Domnului pentru fiecare zi, pentru fiecare loc, pentru fiecare suflet întâlnit...

În încheiere, iată câteva cuvinte ale Sfintei Tereza pe care pe bună dreptate le-am putea numi, cred, "refrenul" pelerinajului:

Aimer, c'est tout donner
Et se donner soi-même.

(A iubi înseamnă a dărui totul şi a se dărui pe sine.)

Ioana Barcan

*

• Impresiile care urmează vorbesc despre frumuseţea sufletească a acestui pelerinaj, inspirând şi pe alţi tineri să se gândească în viitor la o asemenea aventură.

  "«Pelerinajul Tinerilor la Lisieux» ar fi un titlu frumos şi evident, dar nu suficient pentru ce am trăit noi cu adevărat acolo. Mai degrabă «Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte» ar fi o potrivire mai demnă. «Tinereţe fără bătrâneţe», pentru că a fost un pelerinaj plin de suflete tinere, a căror prezenţă nu te poate lăsa indiferent. Da, oameni buni! Tinerii se roagă! Şi încă cum... E satisfăcător să parcurgi o bucată de drum cu ei chiar dacă acel drum e anevoios. E frumos că am fost împreună şi că n-am parcurs doar un drum exterior, ci şi un drum interior. Acest drum este acela care ne îndreaptă spre o «viaţă fără de moarte», o viaţă veşnică. Alături de Sfânta Tereza l-am putut simţi mai profund pe Dumnezeu în noi şi în cel de lângă. Prin exemplul ei am învăţat să ne lăsăm prinşi, să ne abandonăm în mâinile Frumosului, iar mai mult decât atât, ne-am descoperit vocaţia. Astfel, la final de drum pot afirma cu tărie: «Da, vocaţia noastră este iubirea!»" (Alexandra Căliman)

• "Să vrei să îţi petreci Cerul făcând binele pe pământ este o dorinţă plină de altruism, care mă emoţionează în cel mai profund mod. Pentru mine acest pelerinaj înseamnă un continuu drum de descoperire a unui suflet ale cărui trăiri au fost ancorate în Cel care este Iubirea desăvârşită şi oferite deplin tot Lui - lui Dumnezeu. Au fost zile pline de spiritualitate, de frumos, de vibraţie la unison cu ceilalţi tineri pelerini; locuri, priviri, cuvinte, natură, evenimente prin care ne vorbea şi ni se descoperea Domnul. Personal, locul cu cel mai mare impact sufletesc a fost casa din Alençon, în care s-a născut Sfânta Tereza. Un loc în care simţeai intens harul unor părinţi sfinţi, care s-au încrezut cu tot sufletul în Dumnezeu şi pentru care Providenţa a lucrat într-un mod atât de deosebit, spre a se întâlni şi a le împlini aspiraţiile la viaţa consacrată, în persoanele celor patru fiice care au intrat în mănăstirea de la Carmel. Apoi, în aceeaşi casă am putut simţi cum sufletul îmi era îmbrăţişat atât de bucurie, iubire şi tandreţe, cât şi de durere profundă şi tristeţe. O împletire de trăiri şi nuanţe ca ale unei opere realizată maiestuos, cu multe detalii, dar şi cu multă încercare. Pe măsură ce sora Maria Cătălina ne povestea cu atâta căldură şi lumină pe chip cum au decurs anii petrecuţi de familia Sfintei Tereza acolo, toate aceste trăiri au căpătat sens, înţelegând dragostea pe care o purtau cu toţii Domnului, modul atât de intim de rugăciune împreună cu întreaga familie şi încercările care le-au fost rezervate, prin pierderea a cinci copii şi moartea mamei. Însă a fost minunat să mi-o pot imagina pe Sfânta Tereza cum făcea primii paşi în casă, cum se juca, cum se ruga pe genunchii mamei, cum se ascundea după tăblia patului şi visa la Cer şi la Dumnezeu... Era ca şi cum aproape îi puteai simţi sufletul şi trăirile pure. Sunt convinsă că acest suflet curat şi plin de altruism a mijlocit pentru noi toţi, ne-a călăuzit, a făcut posibil acest pelerinaj şi ne-a însoţit pe tot parcursul lui, aşezându-le pe toate în cele mai mici detalii - de la vremea deosebită la ghizii care emanau o linişte şi o bucurie aparte, pe care ni-i scotea în cale şi care ne povesteau atât de frumos despre viaţa ei. Îi mulţumim Domnului şi Sfintei Tereza pentru acest pelerinaj de suflet! A fost minunat! (Ana Moraru)

• "Acest pelerinaj a venit pentru mine ca o adiere de vânt într-o zi călduroasă de vară. M-am bucurat că am avut ocazia să particip, să văd locuri minunate, să cunosc oameni deosebiţi, dar mai ales să descopăr simplitatea Sfintei Tereza despre care nu ştiam prea multe înainte. La Lisieux am simţit cu adevărat liniştea de care sufletul meu avea nevoie şi pot spune că am fost neîncrezătoare la început. Să mă simt aşa bine tocmai acolo? Dar în tăcere l-am ascultat pe Dumnezeu care mi-a vorbit şi m-a îndrumat." (Antonia Hermine Gherghelaş)

• "«Am ajuns!», cuvintele din sufletul meu când am intrat în Lisieux şi am văzut, pentru două secunde sanctuarul în depărtare sus. Au fost răspunsul gândului «Într-o zi voi ajunge!» spus la hramul Bisericii «Sfânta Tereza a Pruncului Isus» din parohia pe care am lăsat-o acum mulţi ani (cu o iconiţă a ei în portofel) către o nouă patrie unde patroană este Sfânta Fecioară Maria de pe Muntele Carmel (nu prea departe). A fi pelerin înseamnă să te redescoperi, să aprofundezi sau să cunoşti noi fericiţi şi sfinţi. În acelaşi timp, au fost plăcut îmbinate: rugăciunea şi liturghia, turismul şi muzeele, sanctuarele şi timpul liber. Nu au lipsit nici forfota locurilor, cântecele, dedicaţiile. A fost prezentă liniştea, prietenia şi voia bună. Cel mai important lucru este acela că noi am fost şi am primit confirmarea că cineva (Sfânta Tereza) este cu noi. Datorită tuturor, cred că visele, gândurile şi promisiunile au sau vor avea un răspuns." (Andreea-Ioana Ferenţ, Torino)

• "Încă nu am descoperit cuvintele potrivite pentru a descrie complexitatea trăirilor de pe parcursul acelor opt zile de pelerinaj. În aceste zile cu toţii, în comuniune, am fost pelerini către interiorul fiinţei noastre, alături de Sfânta Tereza a Pruncului Isus. Am văzut locuri minunate şi am simţit bucuria liniştii, care a făcut loc sufletului să o asculte şi să vorbească cu Tereza. Cu cât ne apropiam de Lisieux, cu atât o descopeream mai mult pe ea în bunătatea şi iubirea celor din jurul meu, în intensitatea cu care ne rugam, cântam şi ne conectam unii cu ceilalţi. În casa unde a copilărit Tereza şi unde a simţit pentru prima dată durerea pierderii unei fiinţe iubite (pe mama sa) am rezonat cel mai mult cu ea. Pe când soarele se stingea în Oceanul Atlantic, am cântat Domnului cu veselie şi am adus mulţumire pentru tot ce ne-a oferit. Tereza s-a apropiat de sufletul nostru pentru a ne fi prietenă, să ne înveţe să trăim în simplitate şi iubire. În fiecare zi pacea, veselia, râsul, efervescenţa tinereţii, prietenia, rugăciunea şi conectarea la Divinitate au mers împreună, una de mână cu cealaltă, balansându-se în armonie. Experienţele şi trăirile din aceste zile au îmbogăţit atât de mult sufletul meu încât simt şi transmit o recunoştinţă profundă către Dumnezeu pentru ce ne-a oferit." (Diana Ciornei)

• "Am dorit să fac acest pelerinaj pentru a mă ruga pentru vocaţii în Dieceza de Iaşi, pentru propria mea vocaţie şi pentru diferite intenţii primite de la alţi credincioşi. Am pornit purtând în spate un bagaj mare de persoane pentru care m-am rugat în diferitele biserici pe care le-am vizitat.

  Am fost impresionat de spiritul de rugăciune prezent în tinerii pelerini, de prezenţa familiilor tinere şi de frumuseţea iubirii lor, de energia şi talentele tinerilor «mai tineri».

  Două au fost momentele care m-au emoţionat până la lacrimi: expunerea Preasfântului Sacrament după Sfânta Liturghie de Rusalii din Bazilica Sacre Coeur din Paris şi intrarea în bazilica dedicată Sfintei Tereza din Lisieux. Aici m-am lăsat privit de chipul senin al Sfintei Tereza şi i-am cerut să mă considere şi pe mine ca un fiu spiritual, aşa cum îi considera pe cei doi preoţi misionari pentru care s-a rugat mult timp. Am fost impresionat de grandoarea acestei bazilici, ţinând cont de simplitatea Sfintei Tereza. Am descoperit în Sfânta Tereza o prietenă şi mi-am propus să mă las însoţit de exemplul ei." (Pr. Alexandru Percu)

• "Niciun pelerinaj nu e la fel ca altul, cum nici noi, oamenii, nu suntem identici. Chiar dacă e să mergi şi de mai multe ori în aceleaşi locuri, trăieşti experienţe spirituale şi umane diferite, de fiecare dată suntem atinşi în mod diferit şi tot în mod diferit privim lucrurile, locurile şi oamenii de lângă noi. În acest pelerinaj m-am bucurat să redescopăr ce tineri minunaţi are dieceza noastră, că suntem binecuvântaţi şi tinerii chiar ştiu să se roage, tinerii au credinţa vie şi vioaie şi, descoperind acestea, se poate explica uşor de ce tinerii sunt speranţa lumii.

  Am început pelerinajul având ca punct de start Inima lui Isus, pe care am adorat-o la Sacre Coeur în Paris, şi l-am încheiat tot într-o inimă, aceea a Sfintei Tereza a Pruncului Isus şi a Sfintei Feţe, care şi-a descoperit marea ei misiune, care pleacă tot din inima, IUBIREA. Bineînţeles că între aceste două inimi, am întâlnit-o şi pe Mama noastră, Maria, în diferitele sanctuare mariane vizitate.

  Mulţumiri şi recunoştinţă celor care au fost implicaţi în organizare şi abia aştept următorul pelerinaj." (Simona-Ana Iosub)

• "Pelerinajul unei ploi de trandafiri, câteva cuvinte la final de călătorie.

  Vin momente în viaţa noastră când simţim că totul e irosit, ne trăim viaţa de parcă nu ar fi neapărat a noastră, o rutină completă, lipsită de strălucire şi sens. Şi totuşi... ce putem face în aceste momente?

  Acum ceva luni, înainte de a afla că voi merge în pelerinaj, multe întrebări mă apăsau... Sunt unde ar trebui să fiu? Fac lucruri bune pentru cei din jur? Sunt suficient de bună în ceea ce fac? Ştiu eu să iubesc sincer şi dezinteresat pe cel de alături? Răspunsul era unul simplu... Ai răbdare.

  Au fost momente când mă simţeam singură fiind înconjurată de mulţi oameni, momente de tristeţe care se rezumau la zâmbete oferite celor din jur, durere prezentată sub formă de ezitare. Un lucru era sigur, cineva acolo Sus avea grijă să trec prin aceste momente pentru a preţui ceea ce avea să mi se întâmple ceva mai târziu.

  Pelerinajul acesta m-a făcut să privesc mai clar ceea ce mi se întâmplă în viaţa de zi cu zi. Iubirea copiilor, energia oamenilor, momentele de rugăciune, momentele de deznădejde, bucurii, nelinişte... toate acestea formează omul de astăzi.

  Bucuria acestor zile mi-a umplut inima. Tinerii pe care i-am cunoscut, fie pentru prima oară, fie mai aprofundat în această perioadă, fiecare a prezentat o poveste, chipul lor relata o viaţă întreagă, zâmbetul lor prezenta învingerea momentelor dificile, ochii lor speranţa unui moment prezent mai bun şi cuvintele lor iubirea. Mărturiile date de ei la final au adus multe zâmbete, lacrimi şi au reuşit să creeze o conexiune greu de descris. Fiecare loc vizitat, fiecare liturghie alături de tineri, fiecare ghid, persoană apărută parcă de nicăieri, fiecare gând sau gest oferit au valorat atât de mult în aceste zile. Dumnezeu vorbeşte prin oameni, în aceste zile mai mult ca oricând! Nu am făcut prea multe să merit această şansă, însă voi face să merite prezenţa altor tineri în pelerinajele ce vor urma. Când ai impresia că e totul pierdut, priveşte în jur şi vei înţelege că abia atunci începe viaţa." (Ana Maria Tălmăcel)

• "Prin acest pelerinaj am avut ocazia să cunosc mai bine o sfântă despre care auzisem doar de câteva ori în biserică. Mergând atât în oraşul ei natal, cât şi în oraşul unde şi-a dedicat viaţa lui Dumnezeu, m-a făcut să am o imagine mult mai clară despre Sfânta Tereza. Rugându-ne în acele locuri importante pentru ea mi-am dat seama că oricărei persoane îi este oferit potenţialul de a deveni sfânt. O altă parte marcantă din acest pelerinaj a fost pentru mine chiar începutul acestuia, întreg grupul a făcut o rugăciune de început în faţa Preasfântului Sacrament, acest moment mi-a amintit cât de important e să începi orice acţiune împreună cu Dumnezeu şi cu binecuvântarea sa." (Anişoara Milea)

• "Chiar dacă aş descrie fiecare loc vizitat şi fiecare experienţă trăită în acest pelerinaj, simt că aş comunica doar o fărâmă din ce a însemnat pentru mine. Am avut parte de lucruri care încântă privirea, de locuri care aduc odihnă, de conversaţii cu oameni faini, de momente de comuniune şi veselie, de clipe edificatoare pentru suflet. Am avut şi vreme frumoasă: a plouat cu trandafiri, căci Domnul ne-a arătat că dorinţa aceasta a Sfintei Tereza a Pruncului Isus a devenit realitate: «Când voi muri, voi trimite o ploaie de trandafiri din ceruri, îmi voi petrece raiul făcând bine pe pământ»" (Nicoleta Ioana Băcăoanu)

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 28 mai - 5 iunie: Pelerinajul tinerilor la Lisieux

lecturi: 1.