Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: Coborârea Duhului Sfânt prin conferirea Sfântului Mir

În ziua de 28 mai 2023, Duminica Rusaliilor, Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Iași a fost în sărbătoare. Duhul Sfânt a coborât asupra întregii Bisericii, asupra comunității parohiale, dar mai ales asupra celor 55 de adolescenți care, prin impunerea mâinilor și ungerea cu sfânta Crismă a PS Iosif Păuleț, au primit sacramentul Sfântului Mir.

Sfânta Liturghie a Rusaliilor a început la ora 11:00 într-o atmosferă de sărbătoare, bucurie și emoție. Părintele paroh, Daniel Iacobuț, i-a urat PS Iosif "bun venit acasă" în catedrala care aparține episcopului. Darurile Duhului Sfânt îi ajută pe creștini să se simtă "acasă" în comunitatea din care fac parte, îi ajută să fie o familie, să fie Biserică. Așa cum fiecare om are propriul ADN, tot astfel fiecare creștin, prin primirea sacramentelor inițierii în credință (Botez, Mir, Euharistie) dobândește un ADN spiritual propriu reprezentat de chipul Preasfintei Treimi.

În predica sa, PS Iosif a vorbit despre coborârea Duhului Sfânt ca fiind o împlinire a misterului pascal, împlinire care se concretizează prin vestirea evangheliei și mărturisirea credinței. Așa cum apostolii au fost trimiși de puterea Duhului să predice vestea cea bună, tot la fel și cei care îl primesc pe Duhul Sfânt prin sacramentul Mirului sunt trimiși să-și mărturisească cu mult curaj credința lor în Dumnezeu. Biserica și creștinii nu ar putea exista fără acțiunea Duhului, deoarece el este Domnul și de viață dătătorul.

După predică, reînnoirea făgăduințelor de la Botez și impunerea mâinilor, nașii i-au prezentat pe candidații la Mir episcopului care i-a uns cu sfânta Crismă, pecetea Duhului Sfânt, untdelemnul parfumat care să-i ajute să răspândească prin viața lor parfumul credinței.

La finalul Sfintei Liturghii, un reprezentant al noilor miruiți a exprimat recunoștința față de Dumnezeu pentru momentele de har pe care le-au trăit, atât pe parcursul pregătirii, cât mai ales în ziua primirii Sfântului Mir, dar și față de toate persoanele care i-au însoțit. Deoarece primirea Mirului nu este un sfârșit de drum, ci mai degrabă un început, reprezentatul celor miruiți a încheiat cu aceste cuvinte: "Acum, fiind confirmați în demnitatea de copii ai lui Dumnezeu și întăriți cu pecetea Duhului său, suntem pregătiți să ne trăim vocația noastră de creștini. Pentru a reuși acest lucru, să ne trăim viața ca adevărați creștini, ne încredințăm rugăciunilor dumneavoastră și vă cerem să ne susțineți cu exemplul și îndemnurile dumneavoastră."

A urmat apoi cuvântul de mulțumire și încurajare a părintelui Daniel îndreptat către cei 55 de "proaspăt miruiți", către părinții și nașii acestora, către Preasfințitul Iosif și către toți cei care au colaborat la parcurgerea drumului către Sfântul Mir și la organizarea și realizarea sărbătorii. Mângâierea și puterea lui Dumnezeu care vin prin darurile Duhului Sfânt să-i călăuzească pe toți cei care cred în el pentru a fi mereu împreună cu Dumnezeu și cu toți oamenii.

Îi felicităm pe noii miruiți și le dorim mult curaj în trăirea vieții cu bucurie și fără teamă, asigurându-i că în comunitatea Bisericii și a parohiei vor fi întotdeauna "acasă".

Pr. Valeriu Balan

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 28 mai: Iași: Coborârea Duhului Sfânt prin conferirea Sfântului Mir. Foto: Adrian Cuba

Înregistrarea transmisiunii în direct a acestei Liturghii:


 

lecturi: 1.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat