Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Traian: Al doilea modul de formare pentru preoți

În perioada 23-25 mai 2023, la Centrul "Gaudium et Spes" din Traian, jud. Neamț, la propunerea Oficiului pentru Cler, a avut loc cel de-al doilea modul de formare permanentă pentru cler. Au fost prezenți atât preoți diecezani, cât și preoți din Ordinul Franciscanilor Conventuali, dar care slujesc în pastorație.

Prima conferință a aparținut părintelui Daniel Iacobuț, vicar episcopal pentru Secțiunea Pastorație, decan de Iași și paroh de catedrală.

În prezentarea sa, intitulată sugestiv: "Să mergem la începuturile Bisericii", părintele ne-a introdus în taina și misiunea Duhului Sfânt, care este factor de unitate, care în singurătate devine "con-solator", care stă la baza constituirii fiecărei comunități, care comunitate are la rândul ei rolul de a menține unitatea, mai mult decât conflictul, pacea mai mult decât războiul. Doar unitatea în Cristos conduce la adevărata pace, în timp ce pacea duce la recunoștință, recunoștință care înseamnă "Mulțumire", Euharistie. Duhul Sfânt ne orientează spre Euharistie.

Pe lângă pr. Daniel s-a aflat și doamna Carmen Olaru, om de radio și televiziune, care ne-a împărtășit din experiența vieții domniei sale, subliniind mai ales rolul pe care l-au jucat preoții în devenirea sa.

A doua conferință a revenit Oficiului pentru Pastorația Familiei și i-a avut în prim-plan pe pr. Felician Tiba și pe doamna Eugenia Dămătăr. Pornind de la "Pastorația familiei într-o lume cu multiple provocări", atât pr. Felician, cât și doamna Eugenia s-au axat în mod special pe o idee: "Dacă vrem să avem familii frumoase, dacă vrem să ținem departe de familie tot ceea ce înseamnă anomalie, avem de făcut un singur lucru: să susținem familia, să-i stăm alături și să o însoțim de la formarea ei până la moarte".

În după-amiaza primei zile, preoții prezenți s-au bucurat să-l aibă ca și conferențiar pe domnul Vlad Ropotică, senior trainer, realizatorul emisiunii "Creștinism și civilizație" de la Radio ERCIS FM, cu o conferință despre "Preotul digital". Domnul Vlad a insistat mai ales pe nevoia ca preotul de astăzi să fie conectat la realitatea virtuală și să "predice" evanghelia și prin aceste mijloace.

Ziua s-a încheiat cu o oră de adorație personală și cu celebrarea Sfintei Liturghii.

A doua zi a formării a debutat cu o conferință a părintelui Benone Lucaci, decan de Bacău-Centru și paroh al Parohiei "Sfântul Nicolae" din Bacău. Părintele a prezentat tema "Preotul în comunitate, pentru credincioși, împreună cu credincioșii", având ca subtitlu "Cum ne raportăm la credincioșii laici".

A urmat pr. Iosif Antili, cu o temă despre: "Cuvântul lui Dumnezeu, izvor permanent de reîmprospătare creștină și sacerdotală". Părintele, profesor de Sfânta Scriptură la Seminarul mare din Iași și realizator de emisiuni la radio ERCIS FM, ne-a îndemnat să continuă familiarizarea noastră cu Biblia, convinși fiind că doar un preot bine pregătit poate face față astăzi provocărilor care au rolul de a ne pune la încercare credința.

În sfârșit, ultima conferință a revenit părintelui Marcelin Rotaru, profesor la Seminarul greco-catolic de la Cluj, care ne-a vorbit despre "Cum îmbinăm munca pastorală cu viața spirituală", cum niciuna nu trebuie să prevaleze în fața celeilalte, din contra trebuie să se susțină reciproc.

Finalul modulului al doilea a revenit PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iași. Într-un cadru fratern, preasfințitul i-a salutat pe preoții prezenți, le-a vorbit despre câteva probleme pastorale și i-a încurajat și în numele PS Iosif Păuleț, episcopul diecezei, să continue cu entuziasm slujirea pastorală, conștienți mereu că "lucrarea" este a lui Dumnezeu, iar efortul trebuie să fie al nostru, în virtutea chemării pe care am primit-o prin hirotonirea sacerdotală.

În ansamblu au fost zile de har, zile de comuniune sacerdotală, de împărtășiri pastorale, zile în care ne-am reîncărcat spiritual, uman și intelectual, zile pentru care îi mulțumim lui Dumnezeu, ca și tuturor celor care s-au preocupat ca totul să iasă bine: conferențiarilor și echipei de la Centrul "Gaudium et Spes".

Pr. Sorin Bereș

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 23-25 mai: Traian: Al doilea modul de formare pentru preoți


 

lecturi: 1.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat