Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Gioseni: Cateheză Kett despre bucuria Rusaliilor

Miercuri, 25 mai 2023, la Gioseni s-a desfășurat cateheza tinerilor despre Duhul Sfânt, după pedagogia lui Franz Kett. Acest tip de cateheză răspunde chemării Papei Francisc de a reînnoi cateheza în Biserică.

Miercuri seara, mănăstirea surorilor "Carol Borromeu" din Gioseni a găzduit cateheza tinerilor dedicată cunoașterii și trăirii prezenței Duhului Sfânt în viața noastră și a Bisericii. Au participat 22 de tineri, părintele vicar Marian Păuleț și două surori, Rafaela și Valentina. Cateheza a fost coordonată de sora Rafaela Pușcașu, membru al Institutului "Franz Kett" din România.

Cateheza a început cu o rugăciune, urmată de mai multe momente de lectură și meditație din Sfânta Scriptură. Lecturile au fost luate din cartea Faptele Apostolilor. Acestea ne-au amintit de evenimentele de după Înălțarea lui Isus.

Prin diferite activități, lectură, meditație, dans și jocuri, tinerii au fost provocați să descopere că fiecare dintre noi suntem chemați de Dumnezeu să trăim cu bucurie și curaj credința noastră.

Prin această cateheză am intrat în atmosfera evenimentelor de după Înălțarea Domnului, când toți ucenicii se încuiaseră în Cenacol. Aceștia erau triști și debusolați, plini de frică din cauza iudeilor care îi persecutau. Evenimentul Rusaliilor a însemnat o mare schimbare în viața lor. Duhul Sfânt a fost cel care i-a îmbărbătat și i-a călăuzit în noua misiune, aceea de a vesti cu curaj și fără teamă că Isus a înviat și este viu în mijlocul nostru.

Rolul acestei cateheze este acela de a-i face conștienți pe tineri că Rusaliile nu s-au încheiat. Duhul Sfânt coboară și astăzi asupra noastră pentru a ne dezmorți, pentru a ne scoate din lâncezeala, apatia și indiferența noastră. Duhul Sfânt ne scoate din încăperile noastre liniștite, ne scoate din anonimat și ne însuflețește pentru a trăi cu adevărat frumusețea credinței.

În cadrul acestei cateheze s-au folosit multe materiale auxiliare, cu ajutorul cărora tinerii au fost făcuți atenți și motivați să-și manifeste creativitatea.

Mulțumim Domnului pentru aceste momente frumoase și cu ajutorul Duhului Sfânt nădăjduim să fim și noi martorii învierii lui Isus, prin cuvânt și faptă!

Pr. Marian Păuleț

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 25 mai: Gioseni: Cateheză Kett despre bucuria Rusaliilor


 

lecturi: 1.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat