Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
Papa către iezuiții ungari: "Indietrism" în Biserică, boală de nostalgici

de Andrea De Angelis

Importanța mărturiei, darul tandreței, dialogul între generații. Acestea sunt câteva dintre temele în jurul cărora a reflectat Papa Francisc la sfârșitul lunii trecute, la Budapesta, la întâlnirea cu frații din Societatea lui Isus, în cadrul celei de-a 41-a sale călătorii apostolice. Interviul integral publicat pe site-ul cotidianului "La Civiltà Cattolica".

"Tinerilor trebuie să li se vorbească la fel ca unor adulți, nu ca unor copii", pentru că au nevoie de "mărturie și autenticitate". Este nevoie, și în Biserică, să se contrasteze "Indietrismul, reacția împotriva modernului", care ajunge să fie "o boală nostalgică". Acestea sunt câteva din reflecțiile pe care papa le-a avut în întâlnirea privată cu iezuiții din Ungaria, petrecută în nunțiatură din Budapesta în ziua de sâmbătă, 29 aprilie 2023, în a doua zi după sosirea sa în capitala maghiară. Conversația episcopului de Roma cu iezuiții a fost prezentată într-un articol din revista "La Civiltà Cattolica", semnat de director, părintele Antonio Spadaro.

Coerență de viață

Papa Francisc a răspuns la șapte întrebări puse de câțiva dintre cei 32 de iezuiți prezenți. Între ei și provincialul, părintele Attila Andras. Prima întrebare se referă la tineri, îndeosebi la pastorația dedicată lor și modul în care trebuie să se comporte cu acești credincioși. Papa a sugerat un cuvânt, "mărturie", care "înseamnă coerență de viață", altminteri "se ajunge - a afirmat el - ca acel cântec al lui Mina, cuvinte, cuvinte, cuvinte", dar "fără mărturie nu se face nimic". Așadar, mărturie înseamnă și "coerență, pentru că tinerii nu tolerează limbajul dublu" și "cu tinerii în formare trebuie să se vorbească precum adulții, așa cum se vorbește cu oamenii, nu cu copiii". Apoi pontiful a subliniat importanța dialogului dintre tineri și bătrâni, pentru că "profeția unui tânăr este aceea care se naște din raportul tandru cu bătrânii".

Călătoria în Ungaria

Unul dintre părinții iezuiți l-a întrebat apoi pe Papa Francisc ce anume l-a determinat să se întoarcă la Budapesta. "Motivul - a fost răspunsul - se află în faptul că prima dată trebuia să merg în Slovacia, dar la Budapesta era Congresul Euharistic. Așadar, am venit aici pentru câteva ore. Dar am făcut promisiunea de a mă întoarce și m-am întors". Vorbind tot despre tineri, atenția a mers după aceea la două cuvinte: autenticitate și duioșie. Acesta din urmă "este unul din cuvintele cheie ale lui Dumnezeu: apropiere, compasiune și duioșie. Acesta este stilul lui Dumnezeu". După aceea a lăsa tinerilor libertatea de a fi autentici, "ca să spună - a cerut papa - ceea ce simt".

Abuzurile și condamnările

După aceea papa a fost întrebat cum este posibil să îi iubim ca frați chiar și pe cei care au comis abuzuri sexuale, oferind compasiunea pe care Evanghelia o cere pentru toți, chiar și celor care au fost condamnați. "Nu este deloc ușor, întrebarea ta este foarte puternică", a răspuns Papa Francisc, explicând că "abuzatorul trebuie condamnat, dar ca frate". În acest sens, "a-l condamna trebuie înțeles ca act de caritate", pentru că "există o logică, o formă de a-l iubi pe dușman care se exprimă și așa", deși nu este "ușor de înțeles și de trăit". "Și ei - a continuat el - sunt fii ai lui Dumnezeu. Și este nevoie de o pastorație. Merită o pedepsire, dar în același timp și o îngrijire pastorală".

Istoria dramatică a părintelui Jálics

Papei i s-a cerut să vorbească și despre raportul său cu părintele Ferenc Jálics, iezuitul care în 1976, în Argentina, a fost închis în celulele subterane din Esma, unul din cele mai mari centre de detenție, tortură și exterminare ale dictaturii argentiniene. Regimul militar a încercat să-l implice pe fostul provincial părintele Bergoglio care în schimb s-a străduit pentru a-l salva. "Jálics a venit imediat la mine și am vorbit", a relatat papa, amintind eliberarea sa, petrecută după ce a îndurat "amenințări și torturi". "Eu l-am sfătuit să meargă la mama sa în Statele Unite. Situația era într-adevăr prea încurcată și nesigură. După aceea - a continuat el - s-a dezvoltat legenda că eu i-aș fi predat pentru ca să fie întemnițați. Să știți că în urmă cu o lună Conferința Episcopală Argentiniană a publicat două volume din cele trei prevăzute cu toate documentele referitoare la cele petrecute între Biserică și militari. Găsiți totul acolo". Papa Francisc a amintit apoi și pe celălalt iezuit arestat, Orlando Yorio. "Vreau să adaug că atunci când Jálics și Yorio au fost luați de militari, situația care se trăia în Argentina era încurcată și nu era deloc clar ce anume trebuia să se facă. Eu am făcut ceea ce simțeam să fac pentru a-i apăra. A fost - a spus el - o situație foarte dureroasă".

Pericolul "indietrismului"

În sfârșit o întrebare a fost pusă despre Conciliul Vatican II și îndeosebi despre modul în care să se găsească glasul lui Dumnezeu iubind propriul timp. "Conciliul încă este în curs de punere în aplicare și - a afirmat Papa Francisc - știu că rezistențele sunt teribile. Există un restauraționism incredibil". De aici invitația de a nu avea teama de a schimba, pentru că "mergând înapoi nu se păstrează viața, niciodată. Trebuie schimbat", în timp ce astăzi "pericolul este înapoierea, reacția împotriva modernului", și aceasta este "o boală nostalgică". "Acesta este motivul - a explicat el - pentru care am decis că acum este obligatoriu să se obțină permisiunea de a celebra conform Liturghierului roman din 1962 pentru toți preoții noi abia consacrați. După toate consultările necesare, am decis asta pentru că am văzut că acea măsură pastorală bine făcută de Ioan Paul al II-lea și Benedict al XVI-lea era folosită în mod ideologic, pentru a se întoarce înapoi".

(După Vatican News, 9 mai 2023)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 1.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat