Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Oficiul pentru Pastorația Familiei: Cursuri pentru logodnici în perioada mai-septembrie 2023

Formarea pentru viața de familie nu mai este astăzi un "moft", ci o necesitate urgentă. A ști în ce intri prin "întâlnirea" care a avut loc deja, prin drumul care s-a deschis prin cererea în căsătorie și prin răspunsul la ea și prin logodna care a început odată cu prezentarea la biroul parohial, presupune din partea celor doi, a băiatului și a fetei, o responsabilitate în plus. Nu este suficientă doar întâlnirea, așa cum nu este suficientă doar simpla declarație de dragoste mai mult sau mai puțin împărtășită, ci astăzi este nevoie de mai mult.

De aceea, Oficiul pentru Pastorația Familiei, așa cum face deja de zece ani, continuă și anul acesta cursurile pentru logodnici în centrele decanale ale Diecezei de Iași. Formarea pe care o asigură oficiul prin echipa sa de specialiști nu suplinește întâlnirea și formarea religioasă pe care tinerii trebuie să o facă în parohii cu preoții.

În consecință, sâmbătă de sâmbătă, începând chiar din ziua de 6 mai 2023, ne vom întâlni, dragi logodnici, în cele unsprezece centre decanale (unele vor fi comasate), după cum urmează:

  • 6 mai: Curs pentru logodnici la Traian, Centrul "Gaudium et Spes"

  • 13 mai: Curs pentru logodnici la Iași-Catedrală

  • 20 mai: Curs pentru logodnici la Bacău-Centru

  • 27 mai: Curs pentru logodnici la Moinești

  • 3 iunie: Curs pentru logodnici la Piatra Neamț

  • 10 iunie: Curs pentru logodnici la Suceava

  • 17 iunie: Curs pentru logodnici la Onești

  • 24 iunie: Curs pentru logodnici la Traian, Centrul "Gaudium et Spes"

  • 1 iulie: Curs pentru logodnici la Focșani

  • 8 iulie: Curs pentru logodnici la Bacău-Centru

  • 15 iulie: Curs pentru logodnici la Iași-Catedrală

  • 22 iulie: Curs pentru logodnici la Traian, Centrul "Gaudium et Spes"

  • 12 august: Curs pentru logodnici la Traian, Centrul "Gaudium et Spes"

  • 23 septembrie: Curs pentru logodnici la Traian, Centrul "Gaudium et Spes"

O zi de curs se va derula astfel:

  • ora 9.00-10.00: Creați de "Dumnezeu-iubire"

  • ora 10.00-11.00: Chemați la iubire și comuniune - Căsătoria ca vocație

  • ora 11.00-13.00: Despre planificarea familială

  • ora 13.00-14.00: Pauză de prânz

  • ora 14.00-15.00: Căsătoria - aspecte psihologice și pedagogice

  • ora 15.00-16.00: Căsătoria - aspecte practice

Se va putea participa doar printr-o înscriere prealabilă, la adresa de e-mail: feliciantiba@yahoo.com sau la telefon: 0744/407260 sau prin înscrierea directă la sediul decanatelor unde se vor desfășura cursurile.

Cursul se va desfășura doar pe parcursul unei zile, participanții urmând să aleagă ziua și locul unde urmează să participe.

Vă așteptăm cu drag!

Pr. Felician Tiba
Oficiul pentru Pastorația Familiei


 

lecturi: 2.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat