© ANSA / Vatican News

Mons. Fisichella: Evanghelizarea este ineficace dacă nu intră în istorie şi în cultură

de Michele Raviart

"Biserica nu evanghelizează pentru că este pusă în faţa marii provocări a secularizării, ci pentru că trebuie să fie ascultătoare faţă de porunca Domnului de a duce evanghelia sa la toată făptura. În această simplă gândire se condensează proiectul pentru următoarele decenii care vor trebui să ne găsească în măsură să înţelegem pe deplin responsabilitatea care apasă asupra Bisericii lui Cristos în această perioadă istorică deosebită." Asta subliniază Monseniorul Rino Fisichella, pro-prefect al Dicasterului, intervenind la conferinţa despre "Evanghelizare şi vocaţie" care s-a desfăşurat la colegiul "Sfântul Patriciu" din Maynooth, în Irlanda.

Creştinismul este inserat în istorie

Una dintre trăsăturile speciale ale creştinismului, reafirmă prelatul, "este concepţia de a fi inserat în istorie". De aceea, Biserica nu poate să fie eficace în opera sa de evanghelizare dacă uită "cum să intre în istorie şi cum să creeze istorie". Aşadar, în acest sens, "a ne gândi la evanghelizare ca şi cum n-ar exista exigenţa înculturării nu este un drum care poate să fie parcurs".

A evangheliza în continentul digital

În curajul evanghelizării de a descoperi noi parcursuri şi de a le urma "sub acţiunea Duhului", continuă Monseniorul Fisichella, nu se poate uita, "pe de o parte, exigenţa de a transmite ceea ce «a fost crezut mereu de toţi şi în orice loc» şi, pe de altă parte, aceea de a înţelege noua cultură care se arată şi care va determina următoarele secole: cultura digitală". De fapt, internetul "reprezintă cu siguranţă o oportunitate de dialog, întâlnire şi schimb între persoane, în afară de a fi acces la informaţie şi la cunoaştere", iar adevărata întrebare "nu este cum să se folosească noile tehnologii pentru a evangheliza, ci cum să se devină o prezenţă evanghelizatoare în lumea digitală".

Întâlnirea cu Domnul

De fapt, folosirea instrumentelor digitale nu poate să fie unicul instrument al evanghelizării, care nu poate să facă abstracţie de întâlnirea interpersonală. "Dimpotrivă", explică pro-prefectul, "vom fi în faţa unei virtualizări a evanghelizării care ajunge să se apropie de alte lumi virtuale experimentate, totuşi cu riscul unei evanghelizări slabe şi ineficace". De aceea, pe primul loc trebuie să fie mereu întâlnirea noastră cu Domnul, chemarea noastră personală, mărturia efectelor pe care aceasta a avut-o asupra noastră şi vocaţia la misiune, care este "un element intrinsec în creştinism şi, în acelaşi timp, devine criteriu de judecată cu privire la eficacitatea pastoraţiei".

Vestea cea bună este un fapt care cere să se ia poziţie

Asemenea apostolilor chemaţi de Domnul în Galileea, "cei care vestesc cuvântul lui Dumnezeu sunt învestiţi cu o autoritate care vine de sus, dar cere celui care o acceptă să fie discipol al unicului învăţător". De fapt, a fi în faţa lui Cristos nu permite nicio neutralitate. Nu putem rămâne noi înşine în faţa minunării şi a uimirii pentru întâlnirea sa. Numai cu această constatare se poate avea "autoritatea" pentru a anunţa "vestea bună". "Să nu se subevalueze folosirea termenului «veste», este de importanţă capitală", mai explică Monseniorul Fisichella, pentru că "înseamnă, înainte de toate, comunicare a unui fapt. De fapt, nu suntem puşi în faţa unei învăţături, nici a unei exortaţii spirituale şi cu atât mai puţin a unei teorii pentru a îmbunătăţi societatea; nu. Referinţa la «veste» este pentru a sublinia adevărul care se află la bază: este un eveniment, un fapt care-l implică pe cel care ascultă şi îi cere să ia poziţie."

Însoţitori şi însoţiţi

"A ajuta să descoperim primatul lui Dumnezeu în viaţa noastră şi forţa harului său devin atunci", continuă prelatul, "instrumentul prin care să ajungem cu conştiinţă să orientăm propria existenţă", pentru că vocaţia "nu este niciodată o improvizaţie", ci "descoperirea unui proiect care vine de departe despre care, probabil, din distragere", încă nu eram conştienţi. Din perspectiva vocaţională, asta înseamnă "că avem nevoie de o mare operă de însoţire a tinerilor noştri", cu conştiinţa "că atunci când mergem împreună, ne însoţim reciproc şi mişcarea, prin urmare, nu este niciodată în sens unic". Asta are nevoie de "înţelepciunea celui care ştie că are o responsabilitate pentru a conduce o persoană spre libertate". Aşadar, slujirea însoţirii este, în primul rând, "aceea de a duce persoana la întâlnirea vie cu cuvântul lui Dumnezeu viu în viaţa Bisericii. Predica nu este un fenomen static, ci dinamic. Ea face referinţă la cuvântul care rămâne ca exprimare a interpelării, a provocării, a relatării, a susţinerii, a mângâierii... aşadar, cuvântul prin natura sa este dinamic".

Curajul lui Dumnezeu de a se încredinţa omului obişnuit

În sfârşit, comportamentul şi stilul de viaţă al însoţirii trebuie să fie coerent cu vestirea cuvântului. "Într-o lume aşa de geloasă de propria autonomie", reafirmă Monseniorul Fisichella, "preotul arată că nu există niciun contrast între autonomie şi abandonare de sine în urmare. Viaţa sa arată că nimic din umanitatea sa nu este luat în momentul în care alege să urmeze chemarea la preoţie şi îi este acordat mult." "Ceea ce se cere preotului, până la urmă, este tocmai asta", afirmă el, "să fie semn concret că iubirea lui Cristos nu este o utopie, nici un fapt de care sunt capabili numai eroii, ci o realitate pe care oameni obişnuiţi pot s-o trăiască atunci când sunt capabili să se dăruiască." În asta, conclude prelatul, este curajul lui Dumnezeu, "în a trebui să se încredinţeze în întregime pe sine însuşi unui om obişnuit", punând în mâinile unui preot trupul său şi cuvântul său ca să fie hrană şi sprijin pentru viaţa celor care se apropie.

(După Vatican News, 25 aprilie 2023)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 1.