© Vatican Media

Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 19 aprilie 2023

Cateheze. Pasiunea pentru evanghelizare: zelul apostolic al credinciosului. 11. Martori: martirii

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Vorbind despre evanghelizare şi vorbind despre zelul apostolic, după ce am luat în considerare mărturia sfântului Paul, adevărat "campion" de zel apostolic, astăzi privirea noastră se îndreaptă nu spre o singură figură, ci spre ceata martirilor, bărbaţi şi femei de orice vârstă, limbă şi naţiune care şi-au dat viaţa pentru Cristos, care şi-au vărsat sângele pentru a-l mărturisi pe Cristos. După generaţia apostolilor, ei au fost, prin excelenţă, "martorii" Evangheliei. Martirii: primul a fost sfântul diacon Ştefan, omorât cu pietre în afara zidurilor Ierusalimului. Cuvântul "martiriu" derivă din grecescul martyria, care înseamnă tocmai mărturie. Un martir este un martor, unul care dă mărturie până la vărsarea sângelui. Totuşi, foarte repede în Biserică s-a folosit cuvântul martir pentru a indica pe cel care dă mărturie până la vărsarea sângelui [Origene, In Johannem, II, 210: "Oricine dă mărturie despre adevăr, fie în cuvinte, fie cu faptele sau străduindu-se în orice mod în favoarea lui, se poate numi pe bună dreptate martor. Dar numele de martor (martyres) în sens propriu, comunitatea fraţilor, loviţi de forţa sufletească a celor care au luptat pentru adevăr sau virtutea până la moarte, a luat cutuma de a-l rezerva celor care au dat mărturie despre misterul adevăratei religii cu vărsarea sângelui"]. Adică, mai întâi cuvântul martir indica mărturia dată în toate zilele, după aceea s-a folosit pentru a-l indica pe cel îşi dă viaţa cu vărsarea sângelui.

Însă martirii nu trebuie văzuţi ca "eroi" care au acţionat individual, ca flori răsărite într-un deşert, dar ca roade coapte şi excelente din via Domnului, care este Biserica. Îndeosebi creştinii, participând cu asiduitate la celebrarea Euharistiei, erau conduşi de Duhul la zidirea vieţii lor pe baza acelui mister de iubire: adică pe faptul că Domnul Isus şi-a dat viaţa pentru ei, aşadar şi ei puteau şi trebuiau să-şi dea viaţa pentru El şi pentru fraţi. O mare generozitate, drumul de mărturie creştină. Sfântul Augustin subliniază adesea această dinamică de recunoştinţă şi de schimb gratuit al darului. Iată de exemplu ceea ce predica el cu ocazia sărbătorii sfântului Laurenţiu: "Sfântul Laurenţiu era diacon al Bisericii din Roma. Acolo era slujitor al sângelui lui Cristos şi acolo, pentru numele lui Cristos, şi-a vărsat sângele său. Fericitul apostol Ioan a expus clar misterul Cinei Domnului, spunând: «După cum Cristos şi-a dat viaţa pentru noi, tot aşa şi noi trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi» (1In 3,16). Laurenţiu, fraţilor, a înţeles toate acestea. A înţeles şi a pus în practică. Şi cu adevărat a dat înapoi ceea ce a primit la această masă. L-a iubit pe Cristos în viaţa sa, l-a imitat în moartea sa" (Disc. 304, 14: PL 38, 1395-1397). Astfel sfântul Augustin explica dinamismul spiritual care îi anima pe martiri. Cu aceste cuvinte: martirii îl iubesc pe Cristos în viaţa sa şi îl imită în moartea sa.

Astăzi, iubiţi fraţi şi surori, îi amintim pe toţi martirii care au însoţit viaţa Bisericii. Ei, aşa cum am spus deja de atâtea ori, sunt mai numeroşi în timpul nostru decât în primele secole. Astăzi există atâţia martiri în Biserică, atâţia, deoarece pentru a mărturisi credinţa creştină sunt alungaţi din societate sau merg în închisoare... Sunt atâţia. Conciliul al II-lea din Vatican ne aminteşte că "martiriul, prin care ucenicul devine asemenea cu Învăţătorul, care primeşte în mod liber moartea pentru mântuirea lumii, şi se ridică la conformitatea cu El prin vărsarea sângelui, este preţuit de Biserică drept darul cel mai ales şi suprema dovadă a carităţii" (Constituţia Lumen gentium, 42). Martirii, imitându-l pe Isus şi cu harul său, fac să devină violenţa celui care refuză vestirea o ocazie supremă de iubire, care ajunge până la iertarea propriilor călăi. Interesant acest lucru: martirii îi iartă mereu pe călăi. Ştefan, primul martir, a murit rugându-se: "Doamne, iartă-i, nu ştiu ce fac". Martirii se roagă pentru călăi.

Deşi numai unii sunt cei cărora le este cerut martiriul, "toţi trebuie să fie, însă, pregătiţi să-l mărturisească pe Cristos în faţa oamenilor şi să-l urmeze pe calea Crucii în prigonirile care nu lipsesc niciodată Bisericii" (ibid., 42). Dar, acest lucru al persecuţiilor este ceva de odinioară? Nu, nu: astăzi. Astăzi există persecuţii pentru creştini în lume, atâţia, atâţia. Sunt mai mulţi martirii de astăzi decât cei din primele timpuri. Martirii ne arată că fiecare creştin este chemat la mărturia vieţii, şi atunci când nu ajunge la vărsarea sângelui, făcând din el însuşi un dar pentru Dumnezeu şi pentru fraţi, imitându-l pe Isus.

Şi aş vrea să închei amintind mărturia creştină prezentă în fiecare colţ al lumii. Mă gândesc, de exemplu, la Yemen, o ţară rănită de mulţi ani de un război teribil, uitat, care a făcut atâţia morţi şi care şi astăzi face atâţia oameni să sufere, în special pe copii. Chiar în această ţară au fost luminoase mărturii de credinţă, ca aceea a surorilor Misionare ale Carităţii, care şi-au dat viaţa acolo. Şi astăzi ele sunt prezente în Yemen, unde oferă asistenţă bătrânilor bolnavi şi persoanelor cu dizabilităţi. Unele dintre ele au îndurat martiriul, dar celelalte continuă, riscă viaţa dar merg înainte. Îi primesc pe toţi, de orice religie, deoarece caritatea şi fraternitatea nu au graniţe. În iulie 1998, sora Aletta, sora Zelia şi sora Michael, în timp ce se întorceau acasă după Liturghie, au fost ucise de un fanatic, pentru că erau creştine. Mai recent, puţin după începutul conflictului aflat încă în desfăşurare, în martie 2016, sora Anselm, sora Marguerite, sora Reginette şi sora Judith au fost ucise împreună cu câţiva laici care ajutau în opera carităţii printre cei din urmă. Sunt martirii din timpul nostru. Între aceşti laici ucişi, în afară de creştini erau credincioşi musulmani care lucrau cu surorile. Ne emoţionează să vedem cum mărturia sângelui poate să unească persoane de religii diferite. Niciodată nu trebuie să se ucidă în numele lui Dumnezeu, deoarece pentru El toţi suntem fraţi şi surori. Dar împreună să poate da viaţa pentru alţii.

Aşadar, să ne rugăm pentru ca să nu încetăm să dăm mărturie despre Evanghelie chiar şi în timp de suferinţă. Toţi sfinţii martiri sunt seminţe de pace şi de reconciliere între popoare pentru o lume mai umană şi fraternă, aşteptând ca să se manifeste în plinătate Împărăţia cerurilor, când Dumnezeu va fi totul în toţi (cf. 1Cor 15,28).

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 1.