© Vatican Media

Calea Crucii de la Colosseum în Vinerea Sfântă 2023

"Voci de pace într-un timp de război"

Meditaţiile şi rugăciunile pentru Calea Crucii de la Colosseum din Vinerea Mare din acest an provin din mărturiile victimelor violenţei pe care Papa Francisc le-a întâlnit în timpul călătoriilor sale apostolice internaţionale din ultimii zece ani. Oficialii Curiei Romane au compilat mărturii din Ucraina, Rusia, Ţara Sfântă, Africa Centrală, Orientul Mijlociu, America de Sud şi din alte părţi ale lumii pentru a însoţi cele 14 staţiuni, intitulate "Voci de pace într-un timp de război", precizează Catholic News Agency.

Rugăciunea de la început

Doamne Isuse, tu eşti "pacea noastră" (Ef 2,14).
Înainte de Pătimire, ai spus: "Pace vă las vouă, pacea mea v-o dau vouă. Eu nu v-o dau aşa cum o dă lumea" (In 14,27). Doamne, avem nevoie de pacea ta, de acea pace pe care numai cu forţele noastre nu reuşim s-o construim. Avem nevoie să auzim repetându-ni-se acele cuvinte cu care, odată înviat, de trei ori ai încurajat inimile discipolilor: "Pace vouă!" (In 20,29.21.26). Isuse, care pentru noi îmbrăţişezi crucea, priveşte pământul nostru însetat de pace în timp ce sângele fraţilor şi al surorilor tale continuă să fie vărsat şi lacrimile atâtor mame, care îi pierd pe copii în război, se amestecă la acelea ale sfintei tale mame. Şi tu, Doamne, ai plâns asupra Ierusalimului, pentru că nu a recunoscut calea păcii (cf. Lc 19,42).
Chiar din Ţara Sfântă se desfăşoară, în această seară, drumul crucii în urma ta. Îl vom parcurge ascultând suferinţa ta, reflectată în cea a fraţilor şi a surorilor care în lume au îndurat şi îndură lipsa de pace, lăsându-ne săpaţi înăuntru de mărturii şi rezonanţe ajunse la urechea şi la inima papei şi în cursul vizitelor sale. Sunt ecouri de pace care apar în acest "al treilea război mondial pe bucăţi", strigăte care vin din ţări şi zone sfâşiate astăzi de violenţe, nedreptăţi şi sărăcie. Toate locurile în care se îndură conflicte, uri şi persecuţii sunt prezente în rugăciunea din această Vineri Sfântă.
Doamne Isuse, la naşterea ta, îngerii în cer au proclamat: "Pe pământ pace oamenilor" (Lc 2,14). Acum la cer se înalţă rugăciunile noastre pentru a atrage "pacea pe pământ, dorinţă profundă a fiinţelor umane din toate timpurile" (Pacem in terris, 1). Ne rugăm implorând acea pace pe care ne-ai încredinţat-o şi pe care nu reuşim s-o păstrăm. Isuse, de pe cruce îmbrăţişezi lumea întreagă: iartă greşelile noastre, vindecă inimile noastre, dăruieşte-ne pacea ta!

1. Isus este condamnat la moarte
(voci de pace din Ţara Sfântă)
Atunci [Pilat] li l-a eliberat pe Baraba, iar pe Isus, biciuindu-l, l-a dat ca să fie răstignit (Mt 27,26).
Baraba sau Isus? Trebuie să aleagă. Nu este o alegere oarecare: este vorba de a decide unde să stea, ce poziţie să ia în evenimentele complexe ale vieţii. Pacea, pe care toţi o dorim, nu se naşte de la sine, ci aşteaptă o decizie a noastră. Astăzi, ca şi atunci, suntem chemaţi încontinuu să alegem între Baraba sau Isus: răzvrătirea sau blândeţea, armele sau mărturia, puterea umană sau forţa silenţioasă a seminţei mici, puterea lumii sau cea a Duhului. În Ţara Sfântă, pare că alegerea noastră cade mereu asupra lui Baraba. Violenţa pare să fie unicul nostru limbaj. Motorul retorsiunilor reciproce este alimentat încontinuu de propria durere, care devine adesea unicul criteriu de judecată. Dreptatea şi iertarea nu reuşesc să-şi vorbească. Trăim împreună, fără a ne recunoaşte unul pe altul, refuzând unul existenţa altuia, condamnându-ne reciproc, într-un cerc vicios fără sfârşit şi tot mai violent. Şi în acest context încărcat de ură şi supărare, suntem chemaţi şi noi să exprimăm o judecată şi să luăm decizia noastră. Şi nu putem face asta fără a privi la acel condamnat la moarte tăcut, perdant, dar asupra căruia a căzut alegerea noastră, Isus. Cristos ne invită să nu folosim metrul lui Pilat şi al mulţimii, ci să recunoaştem suferinţa celuilalt, să punem în dialog dreptatea şi iertarea şi să dorim mântuirea pentru toţi, chiar şi pentru tâlhari, chiar şi pentru Baraba.
Să ne rugăm, spunând: Luminează-ne, Doamne Isuse!
Când credem că avem mereu dreptate: Luminează-ne, Doamne Isuse!
Când condamnăm fără apel pe fraţi: Luminează-ne, Doamne Isuse!
Când închidem ochii în faţa nedreptăţii: Luminează-ne, Doamne Isuse!
Când sufocăm binele în jurul nostru: Luminează-ne, Doamne Isuse!

2. Isus ia crucea pe umeri
(voci de pace de la un migrant din Africa occidentală)
El însuşi, pe lemn, a purtat păcatele noastre în trupul său pentru ca noi, murind pentru păcate, să trăim pentru dreptate. Prin rănile lui aţi fost vindecaţi (1Pt 2,24).
Via crucis a mea a început în urmă cu 6 ani, când am părăsit oraşul meu. După 13 zile de călătorie, am ajuns în deşert şi l-am traversat timp de opt zile, întâlnind maşini incendiate, bidoane de apă goale, cadavre umane, până am ajuns în Libia. Cine mai trebuia să-i plătească pe traficanţi pentru traversare a fost închis şi torturat până când a plătit. Unii şi-au pierdut viaţa, alţii capul. Mi-au promis că mă pun pe o navă spre Europa, dar călătoriile au fost anulate şi n-am mai primit banii înapoi. Acolo era război şi am ajuns să nu mai facem caz de violenţă şi de gloanţele care zburau. Am găsit de lucru ca stucator pentru a plăti o altă traversare. Până la urmă, am urcat cu peste 100 de persoane pe o barcă. Am navigat multe ore înainte ca o navă italiană să ne salveze. Eram plin de bucurie, ne-am îngenuncheat pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu; apoi am descoperit că nava se întorcea în Libia. Acolo am fost închişi într-un centru de detenţie, cel mai rău loc din lume. După zece luni, eram din nou într-o barcă. În prima noapte, au fost valuri mari, patru inşi au căzut în mare, am reuşit să salvăm doi. Am adormit sperând să mor. Trezindu-mă, am văzut alături de mine persoane care zâmbeau. Nişte pescari tunisieni au chemat ajutoare, nava s-a apropiat de chei şi nişte ONG-uri ne-au dat mâncare, haine şi adăpost. Am lucrat pentru a plăti o altă traversare. Era a şasea oară; după trei zile pe mare, am ajuns în Malta. Am rămas într-un centru timp de şase luni şi acolo am pierdut capul; în fiecare seară îl întrebam pe Dumnezeu pentru ce: pentru ce oameni ca noi trebuie să ne considerăm duşmani? Atâtea persoane care fug de război poartă cruci asemănătoare cu a mea.
Să ne rugăm, spunând: Eliberează-ne, Doamne Isuse!
De condamnările uşoare ale aproapelui: Eliberează-ne, Doamne Isuse!
De judecăţile grăbite: Eliberează-ne, Doamne Isuse!
De critici şi de cuvintele inutile: Eliberează-ne, Doamne Isuse!
De bârfe distrugătoare: Eliberează-ne, Doamne Isuse!

3. Isus care pentru întâia oară
(voci de pace de la tinerii din America Centrală)
Iar el a purtat suferinţele noastre şi durerile noastre le-a luat asupra lui. Noi l-am considerat lovit, bătut de Dumnezeu şi umilit. Dar el era străpuns pentru nelegiuirile noastre, lovit pentru păcatele noastre (Is 53,4-5).
Noi, tinerii, vrem pacea. Dar adesea cădem şi căderea are atâtea nume: ne aruncă la pământ lenea, frica, descurajarea, precum şi promisiunile goale ale unei vieţi uşoare, dar murdare, făcută din aviditate şi corupţie. Acest lucru măreşte spiralele traficului de droguri, a violenţei, a dependenţelor şi a exploatării persoanelor, în timp ce prea multe familii continuă să plângă pierderea copiilor; şi nepedepsirea celui care înşală, răpeşte şi ucide nu se termină. Cum să obţinem pacea? Isuse, tu ai căzut sub cruce, dar apoi te-ai ridicat, ai luat din nou crucea şi cu ea ne-ai dat pacea. Ne determini să luăm în mână viaţa, ne determini la curajul angajării, care în limba noastră se spune compromiso. Şi înseamnă a spune nu atâtor compromisos, compromisurilor false care ucid pacea. Suntem plini de aceste compromisuri: nu vrem violenţă, dar atacă pe social pe cel care nu gândeşte ca noi; vrem o societate unită, dar nu ne străduim să înţelegem pe cel pe care-l avem alături; mai rău, neglijăm pe cel care are nevoie de noi. Doamne, pune-ne în inimă dorinţa de a ridica pe cineva care se află la pământ. Aşa cum faci tu cu noi.
Să ne rugăm, spunând: Ridică-ne, Doamne Isuse!
Din lenea noastră: Ridică-ne, Doamne Isuse!
Din căderile noastre: Ridică-ne, Doamne Isuse!
Din tristeţile noastre: Ridică-ne, Doamne Isuse!
Din gândul că a-i ajuta pe alţii nu ne revine nouă: Ridică-ne, Doamne Isuse!

4. Isus o întâlneşte pe Mama sa
(voci de pace de la o mamă din America de Sud)
Simeon i-a binecuvântat şi i-a spus Mariei, mama lui: "Iată, acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în Israel şi ca semn de contradicţie - ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi -, iar o sabie va străpunge sufletul tău!" (Lc 2,34-35).
În 2012, explozia unei bombe plasate de luptătorii de gherilă mi-a devastat un picior. Schijele mi-au provocat zeci de răni pe corp. Din acel moment îmi amintesc urletele oamenilor şi sânge pretutindeni. Dar ceea ce m-a terorizat mai mult a fost să văd fetiţa mea de şapte luni, acoperită de sânge, cu multe bucăţi de sticlă înfipte pe faţa ei mică. Ce trebuie să fi fost pentru Maria să vadă faţa lui Isus tumefiată şi însângerată! Eu, victimă a acelei violenţe nesăbuite, la început am simţit furie şi resentiment, dar după aceea am descoperit că, dacă răspândeam ură, cream şi mai multă violenţă. Am înţeles că înlăuntrul meu şi în jurul meu erau răni mai adânci decât cele ale corpului. Am înţeles că atâtea victime aveau nevoie să descopere, ca mine şi prin intermediul meu, că nu s-a terminat nici pentru ele şi că nu se poate trăi din resentiment. Astfel, am început să le ajut: am studiat pentru a învăţa cum să prevenim accidentele din cauza milioanelor de mine semănate în teritoriul nostru. Îi mulţumesc lui Isus şi Mamei sale, pentru că am descoperit că a şterge lacrimile celorlalţi nu este timp pierdut, ci medicamentul cel mai bun pentru a ne vindeca pe noi înşine.
Să ne rugăm, spunând: Dă-ne să te recunoaştem, Doamne Isuse!
Pe faţa desfigurată a celui care suferă: Dă-ne să te recunoaştem, Doamne Isuse!
În cei mici şi în cei săraci: Dă-ne să te recunoaştem, Doamne Isuse!
În cel care invocă un gest de iubire: Dă-ne să te recunoaştem, Doamne Isuse!
În cei persecutaţi din cauza dreptăţii: Dă-ne să te recunoaştem, Doamne Isuse!

5. Simon din Cirene îl ajută pe Isus
(voci de pace de la trei migranţi care provin din Africa, Sudul Asiei şi Orientul Mijlociu)
Pe când îl duceau, l-au prins pe un oarecare Simon din Cirene, care venea de la câmp, şi i-au pus lui crucea ca s-o poarte după Isus (Lc 23,26).
[1] Eu sunt o persoană rănită de ură. Ura, experimentată o dată, nu se uită, te schimbă. Ura asumă forme oribile. Conduce o fiinţă umană să folosească un pistol nu numai pentru a împuşca pe altul, ci şi pentru a-i rupe oasele în timp ce alţii privesc. Am înăuntru un gol de iubire care mă face să simt o povară inutilă. Va exista un Simon din Cirene pentru mine? [2] Viaţa mea este în călătorie, am scăpat de bombe, de cuţite, de foame şi de durere. Am fost împins într-un camion, ascuns în cufere, aruncat pe bărci periculoase. Şi totuşi, călătoria mea a continuat pentru a ajunge într-un loc sigur, care să ofere libertate şi oportunitate, unde să se poată da şi primi iubire, unde să practic credinţa mea, unde să sper să fie real. Va exista un Simon din Cirene pentru mine? [3] Adesea sunt întrebat: Cine eşti? De ce eşti aici? Care este status-ul tău? Te aştepţi să rămâi? Unde vei merge? Nu sunt întrebări care vor să rănească, dar rănesc. Fac să se reducă ceea ce sper să fie ca un semn pe căsuţele dintr-un modul; trebuie să aleg străin, victimă, unul care cere azil, refugiat, migrant, altceva, dar ceea ce aş vrea să scriu este persoană, frate, prieten, credincios, aproapele... Va exista un Simon din Cirene pentru mine?
Să ne rugăm, spunând: Iartă-ne, Doamne Isuse!
Te-am dispreţuit în cei nenorociţi: Iartă-ne, Doamne Isuse!
Te-am ignorat în cei care au nevoie de ajutor: Iartă-ne, Doamne Isuse!
Te-am abandonat în cei lipsiţi de apărare: Iartă-ne, Doamne Isuse!
Nu te-am slujit în cei suferinzi: Iartă-ne, Doamne Isuse!

6. Veronica şterge faţa lui Isus
(voci de pace de la un preot călugăr din Peninsula Balcanică)
Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu, primiţi ca moştenire împărăţia care a fost pregătită pentru voi de la întemeierea lumii! Căci am fost flămând, şi mi-aţi dat să mănânc, am fost însetat, şi mi-aţi dat să beau, am fost străin, şi m-aţi primit, gol, şi m-aţi îmbrăcat, bolnav, şi m-aţi vizitat, am fost în închisoare, şi aţi venit la mine (Mt 25, 34-36).
Eram un paroh de 40 de ani când a venit războiul: nişte agenţi înarmaţi au intrat în casa parohială şi m-au dus într-un lagăr unde am petrecut patru luni. Au fost teribile: lipsiţi de condiţiile igienice minime, înduram foame şi sete, fără a ne putea spăla şi bărbieri; eram maltrataţi fizic, bătuţi şi torturaţi cu diferite obiecte. Mă duceau afară, chiar şi de cinci ori pe zi, mai ales noaptea, numindu-mă paroh şi lovindu-mă. Mi-au rupt, între altele, trei coaste şi m-au ameninţat că-mi vor smulge unghiile, că îmi vor pune sare pe răni, că mă vor jupui de viu. Odată a fost aşa de greu să rezist, încât am rugat gardianul să mă ucidă, convins cum eram că şi-aşa ar fi făcut-o. Gardianul mi-a răspuns: "Nu vei muri aşa de uşor, pentru tine vom primi în schimb 150 de-ai noştri". Acele cuvinte au retrezit în mine speranţa de a supravieţui. Dar n-aş fi fost în stare să suport tot acel rău singur, fără Dumnezeu: rugăciunea, repetată în inimă, a făcut minuni. Şi Providenţa a venit sub formă de ajutoare şi de mâncare, printr-o femeie musulmană, Fatima, care a reuşit să ajungă la mine, făcându-şi loc prin mijlocul urii. A fost pentru mine ca Veronica pentru Isus. Acum, până la sfârşitul zilelor mele, mărturisesc ororile războiului şi strig: Să nu mai fie niciodată război!
Să ne rugăm, spunând: Dă-ne privirea ta, Doamne Isuse!
Pentru a iubi pe cel care nu este iubit: Dă-ne privirea ta, Doamne Isuse!
Pentru a ajuta pe cel care a pierdut calea: Dă-ne privirea ta, Doamne Isuse!
Pentru a ne îngriji de cel care îndură violenţă: Dă-ne privirea ta, Doamne Isuse!
Pentru a primi pe cel care se căieşte de rău: Dă-ne privirea ta, Doamne Isuse!

7. Isus cade a doua oară
(voci de pace de la doi adolescenţi din Africa de Nord)
"Doamne, când te-am văzut flămând, şi te-am hrănit, sau însetat, şi ţi-am dat să bei? Când te-am văzut străin, şi te-am primit, sau gol, şi te-am îmbrăcat? Când te-am văzut bolnav sau în închisoare, şi am venit la tine?". Iar regele, răspunzând, le va spune: "Adevăr vă spun: tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut" (Mt 25,37-40).
[1] Mi numesc Joseph, am 16 ani. Am ajuns în lagărul pentru evacuaţi cu părinţii mei în 2015 şi trăiesc aici de peste opt ani. Dacă ar fi fost pace, aş fi rămas la casa mea, unde m-am născut, şi m-aş fi bucurat de copilărie. Aici viaţa nu este frumoasă. Mi-e frică de viitor, pentru mine şi pentru ceilalţi tineri. Pentru ce suferim în lagărul pentru evacuaţi? Din cauza conflictelor care se desfăşoară în ţara mea, biciuită de război de când există ea. Fără pace nu vom reuşi să ne ridicăm. De fiecare dată se promite pacea, dar se continuă să se cadă sub povara războiului, crucea noastră. Mulţumesc lui Dumnezeu, care ca un tată ne ridică, şi atâtor oameni generoşi pe care probabil nu-i voi cunoaşte niciodată şi care, ajutându-ne, ne permit să supravieţuim. [2] Eu sunt Johnson şi din 2014 trăiesc într-un alt lagăr pentru evacuaţi, blocul B, sectorul 2. Am 14 ani şi sunt în clasa a treia elementară. Aici viaţa nu este bună, mulţi copii nu merg la şcoală, pentru că nu sunt profesori şi şcoli pentru toţi, locul este prea mic şi aglomerat, nu există nici măcar spaţiul pentru a juca fotbal. Vrem pacea pentru a ne întoarce acasă. Pacea este bună, războiul este rău. Aş vrea să spun asta liderilor lumii. Şi tuturor prietenilor le cer să se roage pentru pace.
Să ne rugăm, spunând: Fă-ne puternici, Doamne Isuse!
În ora încercării: Fă-ne puternici, Doamne Isuse!
În truda de a construi punţi de fraternitate: Fă-ne puternici, Doamne Isuse!
În purtarea crucii noastre: Fă-ne puternici, Doamne Isuse!
În a da mărturie despre evanghelie: Fă-ne puternici, Doamne Isuse!

8. Isus întâlneşte femeile din Ierusalim
(voci de pace din sud-estul asiatic)
Îl urma şi o mare mulţime de popor şi de femei care-şi băteau pieptul şi-l plângeau (Lc 23,27).
Isuse, porţi crucea ta. Şi cred că şi ţara mea poartă crucea sa. Suntem un popor care iubeşte pacea, dar suntem striviţi de crucea conflictului: de violenţă, de mutările interne, de atacurile la locurile de cult... Este o povară grea, Isuse, pe care o târâm într-o via crucis care pare interminabilă. Lacrimile mamelor noastre plâng foamea copiilor lor. Şi ca şi ei, tot aşa nici eu nu am multe cuvinte cu care să mă rog, dar atâtea lacrimi de oferit. Doamne, cortegiul care te conducea la Calvar era teribil, dar în rândul mulţimii urâţite de rău şi-au făcut loc nişte femei care plângeau. Pentru a-ţi da forţă au fost ele, mame care vedeau în tine nu un condamnat, ci un fiu. Şi la noi a ieşit din mulţime o femeie, devenită mamă în spirit pentru atâţia, care în apărarea oamenilor săi a îngenuncheat în faţa puterii desfăşurate a armelor şi, dispusă să-şi dea viaţa, a invocat cu blândeţe pace şi reconciliere. Isuse, acum ca şi atunci, în zarva macabră a urii se naşte dansul păcii. Şi noi, creştinii, vrem să fim instrumente de pace. Converteşte-ne la tine, Isuse, şi dă-ne forţă, pentru că numai tu eşti forţa noastră.
Să ne rugăm, spunând: Converteşte-ne, Doamne Isuse!
De comercializarea de arme fără scrupule de conştiinţă: Converteşte-ne, Doamne Isuse!
De destinarea banilor pentru armamente şi nu pentru alimente: Converteşte-ne, Doamne Isuse!
De la sclavia banului care provoacă războaie şi nedreptăţi: Converteşte-ne, Doamne Isuse!
Ca să se transforme suliţele în seceri: Converteşte-ne, Doamne Isuse!

9. Isus cade pentru a treia oară
(voci de pace de la o consacrată din Africa Centrală)
Adevăr, adevăr vă spun: dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult. Cine îşi iubeşte viaţa o va pierde; cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta o păstrează pentru viaţa veşnică (In 12,24-25).
La 5 decembrie 2013, la ora 5 dimineaţa, am fost trezită de arme. Rebelii invadau capitala. Mulţi alergau şi încercau să se ascundă, dar era suficient a intersecta un cartuş liber pentru a muri. A fost începutul suferinţelor indescriptibile: ucideri, pierderea membrilor din familie, prieteni şi colegi. Sora mea a dispărut şi nu s-a mai întors, ceea ce a provocat traume mari tatălui, care ne-a lăsat după câţiva ani ca urmare a unei scurte boli. Eu continuam să plâng. În acea vale de lacrimi şi de "pentru ce"... m-am gândit la Isus. Şi el a căzut sub povara violenţei, ajungând să spună pe cruce: "Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?". Uneam "pentru ce"-urile mele cu ale sale şi un răspuns şi-a făcut spaţiu în mine: iubeşte aşa cum te iubeşte Isus. A fost lumina în mijlocul întunericului. Am înţeles că trebuia să iau forţa de a iubi. De atunci, de fiecare dată când există un minimum de calm, merg la Liturghie. Pentru a ajunge în parohie, trebuie să parcurg mult drum şi să trec prin cel puţin trei bariere rebele. Însă, Liturghie după Liturghie, a crescut în mine o certitudine: cu toate că am pierdut practic totul, inclusiv casa unde am crescut, totul trece în afară de Dumnezeu. Asta m-a ridicat şi împreună cu câţiva prieteni am început să adunăm copii, care se jucau de-a soldaţii, pentru a încerca să le transmitem lor, care sunt viitorul, valorile evanghelice ale ajutorului reciproc, ale iertării, ale onestităţii, pentru ca visul păcii să devină realitate.
Să ne rugăm, spunând: Vindecă-ne, Doamne Isuse!
De frica de a nu fi iubiţi: Vindecă-ne, Doamne Isuse!
De frica de a fi neînţeleşi: Vindecă-ne, Doamne Isuse!
De frica de a fi uitaţi: Vindecă-ne, Doamne Isuse!
De frica de a nu reuşi: Vindecă-ne, Doamne Isuse!

10. Isus este despuiat de haine
(voci de pace de la tinerii din Ucraina şi din Rusia)
[Soldaţii] l-au răstignit şi, împărţind hainele lui, au aruncat zarurile pentru ele, care ce să ia. Aceasta ca să se împlinească Scriptura: Au împărţit între ei hainele mele şi pentru tunica mea au aruncat zaruri (Mc 15,24; In 19,24).
[1] Anul trecut, tata şi mama m-au luat pe mine şi pe fratele meu mai mic pentru a ne duce în Italia, unde bunica noastră lucra de peste douăzeci de ani. Am plecat din Mariupol în timpul nopţii. La graniţă, soldaţii l-au blocat pe tatăl meu şi i-au spus că trebuia să rămână în Ucraina pentru a lupta. Noi am continuat în autocar timp de alte două zile. Ajunşi în Italia, eu eram trist. M-am simţit despuiat de toate: complet gol. Nu cunoşteam limba şi nu aveam niciun prieten. Bunica se străduia pentru a mă face să mă simt norocos, dar eu nu făceam altceva decât să spun că voiam să mă întorc acasă. La sfârşit, familia mea a decis să se întoarcă în Ucraina. Aici, situaţia continuă să fie dificilă, este război în toate părţile, oraşul este distrus. Dar în inimă mi-a rămas acea certitudine despre care îmi vorbea bunica atunci când plângeam: "Vei vedea, va trece totul. Şi cu ajutorul bunului Dumnezeu se va întoarce pacea". [2] Eu în schimb, sunt un tânăr rus... în timp ce spun asta, simt aproape un sentiment de vină, dar în acelaşi timp nu înţeleg pentru ce şi mă simt rău de două ori. Despuiat de fericire şi de vise pentru viitor. Sunt doi ani de când le văd plângând pe bunica şi pe mama. O scrisoare ne-a comunicat că fratele meu mai mare a murit, dar mi-l mai amintesc în ziua împliniri vârstei de 18 ani, zâmbitor şi strălucitor ca soarele, şi toate acestea numai câteva săptămâni înainte de a pleca pentru o călătorie lungă. Toţi ne spuneau că trebuia să fim orgolioşi, dar acasă era numai multă suferinţă şi tristeţe. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi pentru tata şi bunicul, şi ei sunt plecaţi şi nu mai ştim nimic. Un coleg de şcoală, cu multă frică, mi-a spus la ureche că este războiul. Întors acasă, am scris o rugăciune: Isuse, te rog, fă să fie pacea în toată lumea şi ca toţi să putem fi fraţi.
Să ne rugăm, spunând: Purifică-ne, Doamne Isuse!
De resentiment şi de supărare: Purifică-ne, Doamne Isuse!
De cuvintele şi de reacţiile violente: Purifică-ne, Doamne Isuse!
De atitudini care creează diviziuni: Purifică-ne, Doamne Isuse!
De căutarea de a apărea umilind pe alţii: Purifică-ne, Doamne Isuse!

11. Isus este pironit pe cruce
(voci de pace de la un tânăr din Orientul Apropiat)
Împreună cu el au răstignit şi doi tâlhari, unul la dreapta şi unul la stânga lui. Cei care treceau rosteau blasfemii împotriva lui, clătinând din cap şi spunând: "Hei, tu, care dărâmi templul şi-l construieşti în trei zile, salvează-te pe tine însuţi coborând de pe cruce!" (Mc 15,27-30).
În 2012, grupuri de extremişti înarmaţi au intrat în cartierul nostru, ucigând cu rafale de mitralieră pe cei care se găseau pe balcoane şi în locuinţe. Aveam nouă ani. Îmi amintesc de angoasa mamei şi a tatălui; seara, ne-am găsit îmbrăţişaţi şi în rugăciune, conştienţi de o nouă realitate foarte dură în faţa noastră. Războiul devenea în fiecare zi mai oribil. Pentru perioade lungi lipseau lumina şi apa şi s-au săpat fântâni peste tot. Mâncarea era o problemă zilnică. În 2014, în timp ce eram pe balcon, o bombă a explodat în faţa casei, izbindu-ne în interior şi acoperindu-ne de sticle şi schije. După puţine luni, o altă bombă a lovit camera părinţilor mei, care s-au salvat prin minune şi au decis cu mâhnire să părăsească ţara. A început un alt calvar, pentru că, după două tentative de a obţine o viză, nu ne-a rămas decât să ne îmbarcăm. Am riscat viaţa, am rămas pe o stâncă pentru a aştepta zorile şi o navă a pazei de coastă. Salvaţi, locuitorii din acel loc ne-au primit cu braţele deschise, înţelegând dificultăţile noastre. Războiul a fost crucea vieţii noastre. Războiul ucide speranţa. În ţara noastră, şi mai mult după calamităţile naturale teribile, multe familii, copii şi bătrâni sunt fără speranţă. În numele lui Isus, care a deschis braţele pe cruce, întindeţi mâna poporului meu!
Să ne rugăm, spunând: Vindecă-ne, Doamne Isuse!
De incapacitatea de a dialoga: Vindecă-ne, Doamne Isuse!
De neîncredere şi de suspiciune: Vindecă-ne, Doamne Isuse!
De nerăbdare şi de grabă: Vindecă-ne, Doamne Isuse!
De închidere şi de izolare: Vindecă-ne, Doamne Isuse!

12. Isus moare iertându-i pe ucigaşii săi
(voci de pace de la o mamă din Asia Occidentală)
Atunci Isus a spus: "Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!". Era cam pe la ora a şasea şi s-a făcut întuneric pe tot pământul până la ora a noua. Soarele s-a întunecat. Catapeteasma templului s-a sfâşiat la mijloc. Isus a strigat cu glas puternic şi a spus: "Tată, în mâinile tale încredinţez sufletul meu". Şi spunând aceasta, şi-a dat duhul (Lc 23,34.44-46).
La 6 august 2014, oraşul a fost trezit de bombe. Teroriştii erau la uşă. Cu trei săptămâni înainte, invadaseră oraşele şi satele vecine, tratându-i cu cruzime. De aceea am fugit, dar după câteva zile ne-am întors acasă. Într-o dimineaţă, în timp ce eram ocupaţi şi copiii se jucau în faţa caselor, a răsunat în aer o lovitură de obuz. Am ieşit în fugă. Nu se mai auzeau vocile copiilor, dar creşteau urletele adulţilor. Fiul meu, verişorul său şi tânăra vecină de casă care se pregătea pentru căsătorie au fost loviţi: morţi. Uciderea acestor trei îngeri ne-a determinat să fugim: dacă n-ar fi fost ei, rămânând în oraş, inevitabil am fi căzut în mâinile teroriştilor. Nu este uşor de a accepta această realitate. Totuşi, credinţa mă ajută să sper, pentru că îmi aminteşte că morţii sunt în braţele lui Isus. Şi noi, supravieţuitorii, încercăm să iertăm agresorul, pentru că Isus i-a iertat pe călăii săi. În morţile noastre credem în tine, Stăpâne al vieţii. Vrem să te urmăm şi să mărturisim că iubirea ta este mai puternică decât toate.
Să ne rugăm, spunând: Învaţă-ne, Doamne Isuse!
Să iubim, aşa cum tu ne-ai iubit: Învaţă-ne, Doamne Isuse!
Să iertăm, aşa cum tu ne-ai iertat: Învaţă-ne, Doamne Isuse!
Să facem primul pas pentru a ne reconcilia: Învaţă-ne, Doamne Isuse!
Să facem bine fără a cere răsplata: Învaţă-ne, Doamne Isuse!

13. Isus este coborât de pe cruce
(voci de pace de la o călugăriţă din Africa Orientală)
Cine ne va despărţi de iubirea lui Cristos? Oare necazul sau strâmtorarea sau persecuţia sau foametea sau lipsa de haine sau primejdia sau sabia?... Dar în toate acestea noi suntem mai mult decât învingători prin cel care ne-a iubit (Rom 8,35.37).
Era 7 septembrie 2022, zi în care în ţara noastră amintim Acordul cu care, în sfârşit, s-a recunoscut poporului nostru dreptul la independenţă deplină, când, pe neaşteptate, s-a întâmplat ceva ce a sfărâmat bucuria: o soră, dintotdeauna misionară în ţinuturile noastre, a fost ucisă. Teroriştii au intrat în casă şi fără milă i-au luat viaţa. Ziua victoriei s-a schimbat în înfrângere: frica şi incertitudinea au inundat inimile noastre. Experienţa a sute de familii care au văzut moartea tragică a celor dragi ai lor a devenit realitate: între braţele noastre zăcea corpul fără viaţă al surorii. Nu este uşor de a asista la moartea violentă a unuia din familie, a unui prieten, a unui vecin de casă, aşa cum nu este uşor a vedea propria casă şi propriile averi reduse în cenuşă şi viitorul devenind întunecat. Dar aceasta este viaţa poporului meu, este viaţa mea. Însă, aşa cum ne-a fost mărturisit şi cum învăţăm la şcoala Fecioarei din Nazaret, care l-a primit în braţele sale pe Isus fără viaţă şi l-a contemplat cu iubirea iluminată de credinţă, nu trebuie să încetăm niciodată să găsim curajul de a visa un viitor de speranţă, pace şi reconciliere. Pentru că iubirea lui Cristos Înviat a fost revărsată în inimile noastre, pentru că el este pacea noastră, el este adevărata noastră victorie. Şi nimic nu ne va despărţi vreodată de iubirea sa.
Să ne rugăm, spunând: Ai milă de noi, Doamne Isuse!
Bunule Păstor, care îţi dai viaţa pentru turma ta: Ai milă de noi, Doamne Isuse!
Tu care, murind, ai distrus moartea: Ai milă de noi, Doamne Isuse!
Tu care, străpuns în inimă, faci să izvorască Viaţa: Ai milă de noi, Doamne Isuse!
Tu care din mormânt iluminezi Istoria: Ai milă de noi, Doamne Isuse!

14. Isus este depus în mormânt
(voci de pace de la tinere fete din Africa Australă)
După acestea, Iosif din Arimateea [...] i-a cerut lui Pilat să ia trupul lui Isus. Pilat i-a permis. Atunci, a venit şi a luat trupul lui Isus. A venit şi Nicodim [...] şi a adus un amestec de smirnă şi aloe, cam de o sută de litre. Ei au luat trupul lui Isus, l-au înfăşurat în giulgiuri, cu uleiuri aromate (In 19,38-40).
Era o vineri seara, când rebelii au năvălit în satul nostru, au luat ostatici pe toţi cei pe care au putut, au deportat pe cei pe care i-au găsit şi au încărcat tot ceea ce jefuiseră. În timpul drumului, au ucis mulţi bărbaţi cu gloanţe şi cuţite. Femeile le-au dus într-un parc. În fiecare zi, eram maltratate în trup şi în suflet. Despuiate de haine şi de demnitate, trăiam goale ca să nu fugim. Prin har, într-o zi, când ne-au trimis să luăm apă la fluviu, am reuşit să fug. Provincia noastră este şi astăzi un loc de lacrimi şi durere. Când papa a venit în continentul nostru, am depus sub crucea lui Isus hainele bărbaţilor înarmaţi, care încă ne provoacă frică. În numele lui Isus îi iertăm pentru tot ceea ce ne-au făcut. Domnului îi cerem harul unei convieţuiri paşnice şi umane. Ştim şi credem că mormântul nu este ultima locuinţă, ci că suntem toţi chemaţi la viaţă nouă în Ierusalimul ceresc.
Să ne rugăm, spunând: Păzeşte-ne, Doamne Isuse!
În speranţa care nu dezamăgeşte: Păzeşte-ne, Doamne Isuse!
În lumina care nu se stinge: Păzeşte-ne, Doamne Isuse!
În iertarea care reînnoieşte inima: Păzeşte-ne, Doamne Isuse!
În pacea care ne face fericiţi: Păzeşte-ne, Doamne Isuse!

Rugăciune de încheiere
("14 mulţumim")
Doamne Isuse, Cuvânt veşnic al Tatălui, pentru noi te-ai făcut tăcere. Şi în tăcerea care ne conduce la mormântul tău mai este un cuvânt pe care vrem să ţi-l spunem, regândind la drumul crucii parcurs cu tine: mulţumim!
Mulţumim, Doamne Isuse, pentru blândeţea care încurcă aroganţa.
Mulţumim, pentru curajul cu care ai îmbrăţişat crucea.
Mulţumim, pentru pacea care izvorăşte din rănile tale.
Mulţumim, pentru că ne-ai dăruit-o ca Mamă a noastră pe Sfânta ta Mamă.
Mulţumim, pentru iubirea arătată în faţa trădării.
Mulţumim, pentru că ai schimbat lacrimile în zâmbet.
Mulţumim, pentru că i-ai iubit pe toţi fără a exclude pe nimeni.
Mulţumim, pentru speranţa pe care o reverşi în ora încercării.
Mulţumim, pentru milostivirea care vindecă mizeriile.
Mulţumim, pentru că te-ai despuiat de toate pentru a ne îmbogăţi.
Mulţumim, pentru că ai schimbat crucea în pom de viaţă.
Mulţumim, pentru iertarea pe care ai oferit-o ucigaşilor tăi.
Mulţumim, pentru că ai înfrânt moartea.
Mulţumim, Doamne Isuse, pentru lumina pe care ai aprins-o în nopţile noastre şi, reconciliind orice diviziune, ne-a făcut pe toţi fraţi, fii ai aceluiaşi Tată care este în ceruri:
Tatăl nostru

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 2.