Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Episcopia Romano-Catolică de Iași
Oficiul pentru Comunicații Sociale

Bd. Ștefan cel Mare, 26, 700064-Iași;
tel. 0232/212003; fax 0232/212006;
www.ercis.ro
Nr. 1 / 4.04.2023

COMUNICAT DE PRESĂ

Zilele dinaintea Paștelui în Biserica Romano-Catolică

Biserica Romano-Catolică celebrează în perioada 6-8 aprilie 2023 cele trei zile sfinte care precedă marea sărbătoare a Sfintelor Paști. Aceste zile au o importanță deosebită, pregătind sărbătoarea Învierii Domnului. Celebrările sfinte din aceste zile în Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași vor fi prezidate de PS Iosif Păuleț, episcop romano-catolic de Iași.

Joia Sfântă. Joi dimineața are loc, începând cu ora 10.30, Liturghia crismei (a sfințirii uleiurilor). Preoții din toată dieceza vor fi în jurul episcopului, moment în care își vor reînnoi făgăduințele din ziua hirotonirii. În cadrul sfintei Liturghii se vor sfinți uleiurile pentru catehumeni (cei care urmează să fie botezați), pentru bolnavi și crisma (ulei folosit la Botez, la Mir, la hirotonirea preoților, consacrarea altarelor etc.).

Seara are loc Liturghia Cinei Domnului. Împărtășania sau Cina Domnului, Preoția și porunca iubirii vor sta în centrul acestei Liturghii. În catedrala din Iași, Liturghia este la ora 18.00. În cadrul acesteia, este amintit gestul lui Isus de umilință care a spălat picioarele celor 12 apostoli la Cina cea de Taină. După Liturghie, la un altar lateral, credincioșii vor medita la pătimirile lui Cristos, rând pe rând, pe parcursul a patru ore de adorație și rugăciune.

Vinerea Sfântă. După o tradiție foarte veche, Biserica nu celebrează Liturghia în ziua aceasta. Seara se celebrează Pătimirea Domnului. Altarul nu are nimic pe el: nici cruce, nici sfeșnice, nici fețe de altar. Celebrarea Pătimirii Domnului are loc la Iași la ora 18.00 și se compune din trei părți: lecturi din Sfânta Scriptură (se proclamă Pătimirea Domnului Isus Cristos după sfântul Ioan), adorarea sfintei cruci și distribuirea Sfintei Împărtășanii. Ziua aceasta este zi de post și de abstinență.

Sâmbăta Sfântă. Cristos este în mormânt, ca atare Biserica este în tăcere. Nu este nicio celebrare. Toți sunt invitați să mediteze pătimirea și moartea lui Cristos.

Noaptea Sfântă. Noaptea aceasta este o priveghere în cinstea Domnului, astfel încât credincioșii, urmând îndemnul evangheliei, ținând în mâini candele aprinse, să fie asemenea slujitorilor care îl așteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă, pentru ca atunci când va sosi, găsindu-i veghind, să-i așeze la masă. Întreaga celebrare a privegherii pascale are loc la catedrala din Iași începând cu ora 22.00. Binecuvântarea focului în afara bisericii, aprinderea lumânării pascale și a celorlalte lumânări, preconiul pascal (o cântare specială adresată lui Cristos, lumina lumii), lecturi din Vechiul Testament, proclamarea evangheliei Învierii, înnoirea făgăduințelor de la Botez, împărtășirea credincioșilor - stau în centrul atenției acestei nopți sfinte. La finalul Sfintei Liturghii se va merge în procesiune cu lumânarea pascală, simbolul Învierii lui Cristos, pe străzile orașului.

Cu ocazia sărbătorilor pascale, PS Iosif Păuleț a adresat credincioșilor o scrisoare pastorală, în care vorbește despre învierea lui Cristos ca eveniment care a schimbat istoria. "Învierea lui Cristos este un eveniment istoric, cu o semnificație universală și o rezonanță cosmică, pentru că reprezintă un nou început: transformarea întregii omeniri. Este un eveniment care schimbă istoria, care dă un sens nou tuturor evenimentelor umane". Prin învierea sa, Cristos a dat morții un alt sens. "Moartea însăși nu mai are ultimul cuvânt: Isus nu și-a încheiat activitatea pământească pe cruce sau în mormânt, ci este triumfător asupra morții și a răului". Pornind de la acest eveniment istoric, Excelența Sa îi îndeamnă pe credincioșii la speranță: "Conștienți de semnificația profundă a Învierii Domnului, vă invit din toată inima să privim istoria noastră în lumina promisiunii vieții! De Paști, vestim o viață de care moartea nu se mai poate atinge. Noi proclamăm o speranță care locuiește deja în noi și ne dă puterea de a ieși din mormintele noastre, pentru a mărturisi că viața ne-a cucerit și pe noi". Spre finalul scrisorii pastorale PS Iosif își exprimă dorința "ca această celebrare a Învierii Domnului să ne descopere tuturor condiția noastră de fii ai lui Dumnezeu și de frați, uniți în Duhul Sfânt, chemați să purtăm în lume bunătatea, fraternitatea și pacea lui Isus înviat".

Ziua de Paști. Liturghia zilei de Paști, din ziua de 9 aprilie, se celebrează cu mare solemnitate. La începutul Liturghiei, credincioșii sunt stropiți cu apă binecuvântată în noaptea precedentă pentru a aminti de Botez. Lumânarea pascală (o lumânare mare, simbol al Învierii lui Cristos) este așezată lângă altar. În catedrala ieșeană, Sfintele Liturghii au loc la orele: 8.00, 9.15, 11.00, 16.00, 18.00. PS Iosif Păuleț va prezida Sfânta Liturghie de la ora 11.00.

Biroul de presă
Pr. Adrian Blăjuță

________________________________________

Persoane de contact:

- Pr. Adrian Blăjuță (tel. 0766/689853; e-mail: adrian@ercis.ro)

- Pr. Daniel Iacobuț (tel. 0767/352215; e-mail: pr_danieliacobut@yahoo.it)


 

lecturi: 467.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat