Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Ciugheș: Misiuni populare

În perioada 24-26 martie 2023, comunitatea catolică din Parohia "Sfânta Maria a Zăpezii" din Ciugheș a găzduit misiunile populare conduse de părintele predicator Petru-Sebastian Tamaș.

Au fost trei zile de sărbătoare pentru comunitatea noastră, zile pline de emoții și învățături creștine.

Predicile susținute de părintele Tamaș au avut ca temă centrală o realitate cu care ne confruntăm în ultimul timp: "Nu tremur la cutremur!" și care a adus în mass-media știri despre cutremurele distrugătoare din Turcia, Siria și România. Legătura pe care a făcut-o părintele predicator cu acest subiect din viața noastră ne-a condus, de fapt, spre cutremurele pe care le simte în suflet fiecare creștin. Spre exemplu, părintele a vorbit despre "cutremurul păcatului" și cum putem repara distrugerile provocate de acesta - prin spovadă, o spovadă fără teamă, cu umilință, nu făcută la întâmplare, nu din obligație, ci din dorința de a ne schimba viața.

Un alt fel de cutremur despre care a vorbit părintele Tamaș este "cutremurul iubirii", al iubirii de Dumnezeu, al iubirii de aproape prin care suntem îndemnați să ducem mai departe iubirea pe care Dumnezeu o are față de noi, o iubire necondiționată, autentică, fidelă, care provoacă schimbări în bine în fiecare dintre noi.

Nu în ultimul rând, părintele a adus în discuție și "cutremurul credinței", credința în Dumnezeu. Fiecare zi din viața noastră este presărată cu necazuri, mai mici sau mai mari - modul în care noi ne comportăm când dăm de greu arată cine suntem cu adevărat, arată adevărata noastră față. Să nu ne pierdem niciodată credința, Dumnezeu ne va elibera de necazuri atunci când vrea și cum vrea el. Trebuie să credem cu tărie că Dumnezeu va fi acolo când vom avea nevoie.

Aceste predici din cadrul misiunilor au fost de un real ajutor pentru fiecare creștin, au fost presărate cu întâmplări reale trăite de părintele predicator, cu povețe simple care să ne conducă pe fiecare dintre noi la "cel mai nobil lucru pe care un creștin și-l poate dori: "Doamne, vreau să fiu sfânt!".

Ramona Amagdei

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 24-26 martie: Ciugheș: Misiuni populare


 

lecturi: 1269.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat