Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
Fratele Alois: Este nevoie de o răbdare arzătoare împotriva războiului

de Antonella Palermo

S-a încheiat în această dimineață, 15 martie 2023, cu audiența privată în Vatican, întâlnirea de patru zile la Roma a organizatorilor veghii de rugăciune ecumenică "Together" care se va ține la 30 septembrie în Piața "Sfântul Petru" și care va deschide sesiunea Adunării Generale a Sinodului despre sinodalitate. Circa șaptezeci de persoane din toată Europa s-au întâlnit pentru a experimenta o altă pietricică de fraternitate și de educație la procesul sinodal, în colaborare deplină cu Dicasterul pentru Unitatea Creștinilor, cu Dicasterul pentru Laici, Familie și Viață și cu vicariatul din Roma.

Veghea va fi deschisă tuturor, mai ales celor care trăiesc la margini

Au fost zile marcate de întâlnirea cu părintele Davide Carbonaro, paroh de "Santa Maria in Portico in Campitelli" și referent al drumului sinodal al Bisericii de Roma, de momente de adunare și laboratoare în curia generală a Societății lui Isus, de vizite pentru a cunoaște diferite realități la nivel ecumenic (Biserica metodistă, Centrul anglican, Facultatea valdeză...). Îndeosebi, a existat posibilitatea de a învăța mai de aproape și de a aprecia munca, de amprentă ecumenică, față de migranți și refugiați care ajung la Roma prin coridoarele umanitare. Și la aceste persoane, care au trăit aventura dezlipirii și a primirii într-o țară diferită de cea de origine, organizatorii vor să se deschidă: "Fac parte din poporul lui Dumnezeu - precizează sora Natalie Bequart, sub-secretară a Sinodului Episcopilor - și am vrea ca împreună cu toți aceia care trăiesc la margini să participe la veghe".

Sinodalitatea și ecumenismul se învață cu practica

Sinodalitatea se învață practicând-o, același lucru este valabil pentru ecumenism. Este convinsă de asta și Anne-Laure Danet, pastoră protestantă din Paris, care subliniază importanța de a fi implicați în rugăciunea din Vatican în ajunul Adunării sinodale: "Este o ocazie extraordinară pentru a trăi ceea ce numim «ecumenism al solidarității», care înseamnă tocmai a găsi momente de rugăciune împreună. Pentru că fără prietenie nu există ecumenism. Noi credem în unitatea reconciliată - precizează ea -; în aceste zile în centru a fost ascultarea cuvântului lui Dumnezeu și același lucru se va întâmpla în septembrie. Provocarea este de a mobiliza nu numai conducătorii Bisericilor, ci tot poporul. Așa cum se spune - adaugă ea - singuri mergem repede, dar împreună mergem departe".

Încurajarea papei

Audiența cu Papa Francisc, în această dimineață, înainte de audiența generală de miercuri în Piața "Sfântul Petru, a folosit pentru a reînnoi încurajarea și pentru a remarca încă o dată că divergențele teologice în ecumenism nu împiedică rugăciunea împreună. Grupul afirmă că pontiful a amintit și câteva experiențe ecumenice ale sale din tinerețe, oprindu-se să observe cât drum s-a parcurs din epoca dinainte de Conciliu, când exista un climat de distanță și de suspiciune față de cei care aparțineau celorlalte Biserici, până astăzi. Redă întâlnirea cu papa fratele Alois, prior al Comunității ecumenice din Taizé:

Cum trăiți această fază pregătitoare?

Sunt foarte recunoscător pentru această colaborare, pentru a merge împreună cu oameni din diferite comunități, mișcări, Biserici care încă nu se cunoșteau, dar care au început să facă asta. Această întâlnire pe care am făcut-o este ca o mică imagine a ceea ce vrem să trăim la 30 septembrie aici în Piața "Sfântul Petru", când creștini din toate Bisericile vor celebra împreună unitatea care vine de la Cristos.

Ce v-a impresionat mai mult din ceea ce v-a spus în această dimineață papa primindu-vă în audiență?

A spus să nu ne fie frică: deși Duhul Sfânt creează uneori un pic de dezordine, după aceea vine armonia. Sinodul nu este un parlament, ci o armonie care vine de la Duhul Sfânt. Este foarte curajos că papa a lansat acest drum de deschidere la Duhul Sfânt. La Taizé suntem foarte recunoscători pentru asta.

Gândindu-ne la războiul din Ucraina, după părerea dumneavoastră ecumenismul ar putea juca un rol important?

Trăim un moment foarte dificil, este acest război, sunt alte dificultăți, ecologice de exemplu, tinerii, acum este un moment cu adevărat dificil. Ecumenismul nu este o metodă pentru a ajunge să depășim toate aceste dificultăți, însă trebuie să luăm în serios Cuvântul lui Cristos de a fi Una. Acest lucru nu este ușor acum, cu tensiunile și din Biserica ortodoxă. Trebuie să avem răbdare și să încercăm să privim comuniunea în măsura în care este posibil acum.

Ce mai este nevoie, în afară de răbdare?

Răbdarea arzătoare. Pentru că nu este posibil a accepta această diviziune pe care o creează războiul, nu. Trebuie să creăm legături. Eu am fost la Crăciun în Ucraina. Am vizitat diferitele Biserici, chiar dacă între ele există tensiuni. Am crezut, înainte de război, că se putea crea unitatea Bisericilor, dar nu este așa de ușor. Așadar, trebuie să mergem spre toți. A trăi cu vizitele și rugăciunile comune această unitate pe care o sperăm.

Au trecut zece ani ai pontificatului lui Francisc. Dumneavoastră cum vreți să amintiți asta?

Cu multă recunoștință. El mă primește în fiecare an, avem un moment de împărtășire. Eu sunt foarte impresionat de seninătatea sa. Este un mare dar. Sunt multe dificultățile, poverile pe care el le poartă, dar este această seninătate. Este un exemplu foarte puternic pentru mine, personal, dar cred că pentru toți creștinii.

(După Vatican News, 15 martie 2023)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 343.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat