© Vatican Media

Papa Francisc: Angelus (12 martie 2023)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua, duminică frumoasă!

În această duminică, Evanghelia ne prezintă una din întâlnirile cele mai frumoase şi fascinante ale lui Isus, cea cu femeia samariteană (cf. In 4,5-42). Isus şi discipolii se opresc aproape de o fântână din Samaria. Vine o femeie şi Isus îi spune: "Dă-mi să beau" (v. 8). Aş vrea să mă opresc tocmai asupra acestei expresii: Dă-mi să beau.

Scena ni-l arată pe Isus însetat şi obosit, care este găsit la fântână de femeia samariteană la ora cea mai caldă, la amiază, şi ca un cerşetor cere răcorire. Este o imagine a înjosirii lui Dumnezeu: Dumnezeu se înjoseşte în Isus Cristos pentru răscumpărare, vine la noi. În Isus, Dumnezeu s-a făcut unul dintre noi, s-a înjosit; însetat ca şi noi, îndură aceeaşi arşiţă. Contemplând această scenă, fiecare dintre noi poate să spună: Domnul, Învăţătorul "îmi cere să bea. Aşadar îi este sete ca şi mie. Simte setea mea. Cu adevărat eşti aproape de mine, Doamne! Eşti legat cu sărăcia mea - nu pot să cred asta! - m-ai luat de jos, din cel mai jos loc în care mă aflu, unde nimeni nu poate ajunge la mine" (P. Mazzolari, La Samaritana, Bologna 2022, 55-56). Şi tu ai venit la mine, jos, şi m-ai luat de acolo, pentru că ţie îţi era, îţi este, sete de mine. De fapt, setea lui Isus nu este numai fizică, exprimă arşiţele mai profunde ale vieţii noastre: este mai ales sete de iubirea noastră. Este mai mult decât un cerşetor, este un însetat de iubirea noastră. Şi se va evidenţia în momentul culminant al pătimirii, pe cruce; acolo, înainte de a muri, Isus va spune: "Mi-e sete" (In 19,28). Acea sete de iubirea care l-a făcut să coboare, să se înjosească, să fie unul dintre noi.

Dar Domnul, care cere de băut, este Cel care dă de băut: întâlnind-o pe femeia samariteană îi vorbeşte despre apa vie a Duhului Sfânt, şi de pe cruce revarsă din coasta sa străpunsă sânge şi apă (cf. In 19,34). Isus, însetat de iubire, ne adapă cu iubire. Şi face cu noi ca şi cu samariteana: ne vine în întâmpinare în cotidianul nostru, împărtăşeşte setea noastră, ne promite apa vie care face să ţâşnească în noi viaţa veşnică (cf. In 4,14).

Dă-mi să beau. Există un al doilea aspect. Aceste cuvinte nu sunt numai cererea lui Isus adresată samaritenei, ci un apel - uneori silenţios - care în fiecare zi se ridică spre noi şi ne cere să ne îngrijim de setea celuilalt. Dă-mi să beau ne spune cei cărora - în familie, la locul de muncă, în celelalte locuri pe care le frecventăm - le este sete de apropiere, de atenţie, de ascultare; ne spune asta cel căruia îi este sete de cuvântul lui Dumnezeu şi are nevoie să găsească în Biserică o oază unde să se adape. Dă-mi să beau este apelul societăţii noastre, unde graba, alergarea spre consum şi mai ales indiferenţa, această cultură a indiferenţei generează uscăciune şi gol interior. Şi - să nu uităm asta - dă-mi să beau este strigătul atâtor fraţi şi surori cărora le lipseşte apa pentru a trăi, în timp ce se continuă să se polueze şi să se desfigureze casa noastră comună; şi ei, epuizată şi uscată, "îi este sete".

În faţa acestor provocări, Evanghelia de astăzi oferă fiecăruia dintre noi apa vie care ne poate face să devenim izvor de răcorire pentru ceilalţi. Şi atunci, ca samariteana, care a lăsat amfora sa la fântână şi a mers să-i cheme pe oamenii din sat (cf. v. 28), şi noi nu ne vom mai gândi numai să potolim setea noastră, setea noastră materială, intelectuală sau culturală, ci cu bucuria de a-l fi întâlnit pe Domnul vom putea să-i adăpăm pe alţii: să dăm sens vieţii altuia, nu ca stăpâni, ci ca slujitori ai acestui cuvânt al lui Dumnezeu care ne-a însetat, care ne însetează încontinuu; vom putea să înţelegem setea lor şi să împărtăşim iubirea pe care el ne-a dăruit-o nouă. Îmi vine să pun această întrebare, mie şi vouă: suntem capabili să înţelegem setea celorlalţi? Setea oamenilor, setea atâtora din familia mea, din cartierul meu? Astăzi putem să ne întrebăm: mie îmi este sete de Dumnezeu, îmi dau seama că am nevoie de iubirea sa ca de apă pentru a trăi? Şi după aceea, eu care sunt însetat, mă preocup de setea celorlalţi, setea spirituală, setea materială?

Sfânta Fecioară Maria să mijlocească pentru noi şi să ne susţină pe drum.

________________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori!

Vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini din atâtea ţări, îndeosebi credincioşii veniţi din Madrid şi din Spalato.

Salut grupurile parohiale din Padova, Caerano San Marco, Bagolino, Formia şi Sant'Irineo din Roma.

Vinerea viitoare, 17 martie, şi sâmbătă, 18 martie, se va reînnoi în toată Biserica iniţiativa "24 de ore pentru Domnul": un timp dedicat rugăciunii de adoraţie şi sacramentului Reconcilierii. Vineri după-amiază voi merge într-o parohie romană pentru celebrarea penitenţială. Cu un an în urmă, în acest context, am făcut solemnul Act de Consacrare la Inima Neprihănită a Mariei, invocând darul păcii. Încredinţarea noastră să nu dispară, să nu şovăie speranţa! Domnul ascultă mereu rugăciunile pe care poporul său i le adresează prin mijlocirea Fecioarei Mame. Să rămânem uniţi în credinţă şi în solidaritate cu fraţii noştri care suferă din cauza războiului; mai ales să nu uităm martirizatul popor ucrainean!

Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 281.