© Vatican News

Arhiep. Gallagher: Războiul din Ucraina atroce, Biserica menţine viu visul păcii

Secretarul pentru Relaţiile cu Statele explică presei de la Vatican rolul diplomaţiei Sfântului Scaun în contextul războiului izbucnit acum un an, odată cu atacul rusesc din 24 februarie: alături de apropierea faţă de poporul ucrainean, scopul este de a crea posibilitatea unor negocieri care să ducă la pace.

de Svitlana Dukhoviych

La un an de la invadarea rusească a Ucrainei, arhiepiscopul Paul Richard Gallagher, secretar pentru Raporturile cu Statele, relatează la mass-media vaticane acţiunea diplomatică a Sfântului Scaun pentru a contribui la încetarea acestui război teribil. Pentru a însufleţi această acţiune, susţine el, este "iniţiativa Sfântului Părinte" cu "apelurile sale continue în favoarea păcii în Ucraina". Încercăm mereu să facem să nu se uite "atrocitatea, ferocitatea acestui război", afirmă prelatul, deschişi la speranţa "unei eventuale negocieri" care să ducă la pace. Aminteşte de vizita sa în Ucraina în mai 2022, afirmând că a fost "schimbat profund" şi spune că rămânerea nunţiului apostolic la Kiev în pofida războiului înseamnă că vrea să împărtăşească suferinţele poporului ucrainean: o decizie care face parte din însăşi natura diplomaţiei Sfântului Scaun.

Excelenţă, la 24 februarie în urmă cu un an, a început invadarea Ucrainei pe scară largă din partea Federaţiei Ruse. Războiul nu pare să se oprească. Care sunt domeniile în care se mişcă diplomaţia Sfântului Scaun pentru a contribui la încetarea acestui război şi la instaurarea păcii?

Diplomaţia Sfântului Scaun este condusă şi animată mai ales de iniţiativa Sfântului Părinte: el este cel care continuă să se întoarcă în rugăciunile şi în intervenţiile sale - fie în audienţele generale, fie la rugăciunea mariană Angelus în fiecare duminică - asupra apelurilor în favoarea păcii în Ucraina. Şi noi îl urmăm. Încercăm mereu să menţinem prezentă, cum o fac atâţia alţii, atrocitatea, ferocitatea acestui război care continuă cu preţul atâtor victime, al atâtor morţi, al atâtor persoane rănite, al familiilor pierdute. Asta este ceea ce noi încercăm să facem, menţinând mereu o anumită disponibilitate faţă de actori pentru o eventuală negociere care ar trebui să pună capăt acestui război teribil. Cred că acesta este rolul nostru. În timp ce pentru Ucraina însăşi şi pentru atâtea altele este greu de vorbit despre dialog şi pace, despre reconciliere, asta este ceva ce Biserica, Sfântul Scaun şi Sfântul Părinte pot să facă şi trebuie să facă, şi acest lucru este fundamental: a menţine prezent visul păcii. Înţelegem dificultăţile pentru atâţia, în acest moment de suferinţă, de a se gândi la pace în aceşti termeni, însă cineva trebuie să facă asta, pentru că la sfârşit va fi o încheiere a acestui război teribil şi sperăm ca acest sfârşit să vină repede.

Din punctul de vedere al acţiunii diplomatice a Sfântului Scaun, care sunt aspectele care fac acest război din Ucraina deosebit faţă de alte războaie?

Trebuie să spunem înainte de toate că acesta este un război în Europa. Noi, europenii, după experienţa Celui de-Al Doilea Război Mondial, am crezut că războiul nu va mai fi vreodată şi acum vedem realitatea. Acest lucru este important. După aceea, este un război între două ţări care împărtăşesc o istorie lungă, multe aspecte culturale şi chiar şi dimensiunea religioasă. Astfel, asta face acest război deosebit de problematic. Toate războaiele sunt teribile, însă acest război ne pune în faţa unei situaţii care este foarte dificilă pentru toţi, pentru că, deşi recunoscând gravitatea acţiunilor Rusiei, noi vedem că Rusia este o ţară foarte importantă, o ţară cu o istorie lungă, iar noi până la urmă trebuie să recunoaştem o pace, un raport cu această Rusie în viitor. Şi asta face deosebit de dificilă şi desfăşurarea războiului.

În mai anul trecut, dumneavoastră aţi vizitat Ucraina, ce semnificaţie a avut pentru dumneavoastră această vizită?

Acest lucru a avut pentru mine un impact foarte profund. Când se merge şi se atinge suferinţa unui popor, când se văd, cum am văzut eu la Bucha şi în alte localităţi, faptele, adevărul războiului, suferinţa poporului, asta nu poate să nu aibă un impact foarte profund. Când se ating rănile acestui popor, asta te schimbă pentru totdeauna, nu este un lucru teoretic, o ştire de la telejurnal: este un adevăr, suferinţa unui popor. Aşa s-a întâmplat pentru mine. Experienţa de a fi prezent acolo m-a schimbat profund: a vedea suferinţa, a vedea şi curajul poporului, precum şi complexitatea situaţiei.

Excelenţă, din prima zi a războiului, nunţiul apostolic din Ucraina, arhiepiscopul Visvaldas Kulbokas, a fost unul dintre cei trei diplomaţi rămaşi să lucreze la Kiev. Cum a fost luată această decizie şi ce semnificaţie a avut pentru Sfântul Scaun faptul că el, nunţiul, a rămas acolo?

În realitate, n-a fost luată niciodată o decizie, a fost un lucru spontan. Toţi suntem foarte mândri de Mons. Visvaldas, care îndeplineşte, împreună cu colaboratorii săi, această misiune cu mare curaj, cu mare determinare. Asta face parte din tradiţia diplomaţiei noastre. Gândiţi-vă şi la cardinalul Zenari la Damasc, în Siria: şi el a rămas acolo, acum sunt peste zece ani, cred că aproape 12 ani, în pofida acestui război din Siria. Face parte din tradiţia noastră, pentru că angajarea noastră nu este o angajare - să spunem - politică, în sensul pur diplomatic, este angajare faţă de un popor, faţă de o Biserică. Şi dacă vreodată, dintr-un punct de vedere istoric, nunţii au fost expulzaţi, de exemplu în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial şi chiar mai recent, nu au făcut voluntar aceste lucruri, este ceva ce se întâmplă. Putem spune că ideea de a rămâne, împărtăşind suferinţele unui popor, face parte din diplomaţia noastră. Papa nu vrea să impună sacrificii şi suferinţe persoanelor, ci vrea ca acest spirit solidar, această apropierea a sa personală să fie manifestată prin intermediul reprezentanţilor săi.

În ce mod, după părerea dumneavoastră, poporul ucrainean poate să aspire la pace în faţa unei agresiuni care continuă, o pace pe care Papa Francisc nu încetează s-o invoce?

Eu nu mă îndoiesc că toţi ucrainenii visează pacea, acest lucru este normal. Când în familie taţii şi mamele privesc copiii lor, speră ca aceştia să poată creşte într-o ţară în pace. Trebuie să păstreze acest vis, în pofida suferinţelor, în pofida dificultăţilor, în pofida raporturilor desigur aşa de grele, în acest moment, cu Rusia şi cu ruşii. Însă şi ei trebuie să păstreze - probabil amintindu-şi şi de anii de libertate, de anii de pace pe care i-a trăit acea ţară după independenţa sa -, trebuie să privească spre viitor cu un anumit optimism, încercând să se gândească deja la reconstruirea acelei ţări. Va fi mult de reconstruit şi de reconciliat în ţară.

Mulţumim, Excelenţă.

Vă mulţumesc vouă.

(După Vatican News, 23 februarie 2023)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 172.