Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Missio canonica pentru profesorii de religie

Profesorii de religie din Dieceza de Iași, organizați în patru zone de activitate (Bacău, Iași, Onești, Roman), au participat în lunile ianuarie și februarie la examenul pentru obținerea "missio canonica", ce reprezintă acordul cultului pentru a putea preda disciplina Religie și în anul școlar următor. Părintele Petru Sebastian Tamaș, inspector școlar diecezan, a coordonat aceste întâlniri, fiind susținut și ajutat de inspectorii școlari teritoriali și profesorii experți din fiecare zonă.

*

Bacău

Sâmbătă, 14 ianuarie 2023 a avut loc întâlnirea profesorilor de religie din zona Bacău, în cadrul căreia s-a analizat activitatea profesorilor de religie și s-a făcut evaluarea pentru acordarea "missio canonica".

Startul întâlnirii a fost dat în Biserica "Sfântul Nicolae" prin participarea la Sfânta Liturghie celebrată de pr. Petru-Sebastian Tamaș, inspector școlar diecezan. Prin cuvântul de învățătură părintele inspector a evidențiat importanța Cuvântului lui Dumnezeu în viața profesorului de religie pentru împlinirea misiunii încredințate, cu multă responsabilitate, jertfă, sacrificiu și bucurie.

La întâlnirea ce a urmat, părintele Tamaș a transmis profesorilor din zona Bacău salutul și binecuvântarea Preasfințitului Iosif Păuleț, episcop de Iași, a Preasfințitului Petru Sescu, episcop auxiliar de Iași, salutul pr. Benone Lucaci, paroh și decan de Bacău Centru, dar și mulțumiri pentru întreaga activitate. S-au analizat activitățile desfășurate, care au avut impact local, județean, național sau internațional.

Fiecare profesor a prezentat portofoliul personal cu activitatea desfășurată, s-a analizat și evaluat și i s-a înmânat documentul "missio canonica", act care reprezintă acordul cultului pentru desfășurarea activităților de educație religioasă în școli.

Prof. Loredana Cojan

*

Iași

La Centrul "Xaverianum" din Iași a avut loc sâmbătă, 21 ianuarie 2023, începând cu ora 10.00, interviul programat în vederea conferirii "missio canonica" pentru anul școlar 2023-2024, la care s-au prezentat cadrele didactice din zona Iași ce predau disciplina Religie, cultul romano-catolic, și activează în parohiile din această zonă.

Întâlnirea a fost marcată de celebrarea Sfintei Liturghii în capela centrului. Părintele prof. Tamaș Petru Sebastian, inspector școlar diecezan, a coordonat discuțiile și a analizat portofoliile pregătite, ținând cont de activitatea didactică și educativă, de situația specifică din școala sau localitatea în care își desfășoară activitatea fiecare profesor și de cerințele actuale ale învățământului românesc.

La sfârșitul întâlnirii cadrele didactice au primit "missio canonica", acordul PS Iosif Păuleț de a preda disciplina Religie și în următorul an școlar. Înmânarea deciziilor s-a făcut pe fondul încurajării profesorilor de a contribui în continuare la educarea religioasă a elevilor, atât în cadrul activităților școlare, cât și extrașcolare, dar și prin colaborarea rodnică cu parohiile de care aparțin.

Prof. Fulvina Blânda

*

Onești

Sâmbătă, 11 februarie 2023, la Liceul Teologic "Fericitul Ieremia" din Onești, profesorii de religie au participat la evaluarea anuală a activității în vederea acordării "missio canonica". Au participat cei 15 profesori ai zonei Onești. Întâlnirea a început la orele 10.00, în capela liceului, cu o Sfântă Liturghie, concelebrată de pr. Albert Goșman, OFMCap., inspector zonal, și pr. Petru-Sebastian Tamaș, inspector diecezan, un alt coleg profesor, pr. Ciprian Vacaru, OFMCap., fiind disponibil pentru spovezi.

În cuvântul de învățătură la Sfânta Liturghie, pr. Petru Sebastian Tamaș a subliniat ideea deschiderii pe care profesorul de religie trebuie să o aibă pentru a-i iubi și căuta pe elevi necondiționat și cu multă preocupare, în virtutea misiunii pe care o reînnoim anual prin momentul "missio canonica". De asemenea, la fel cum Bernadeta, vizionara de la Lourdes, a fost un copil (poate) neînsemnat, dar Sfânta Fecioară a ales să o facă mesagera sa pentru lume, orice copil educat și crescut în credința creștină poate deveni un mesager fidel al mesajului divin în lume. Ca o particularitate, făcând apel la exemplul Fericitului Ieremia - un model de promptitudine în slujba aproapelui și de răbdare, la încheiere, părintele Tamaș i-a îndemnat pe profesorii de religie să fie modele vii de muncă și răbdare în demersul zilnic de a-i conduce pe copii și tineri la Dumnezeu.

După Sfânta Liturghie, într-o discuție mai amplă, părintele Petru Tamaș a transmis salutul episcopilor diecezei și binecuvântarea lor pentru activitatea de zi cu zi a fiecărui profesor, apoi a prezentat principalele puncte ale activității Oficiului pentru Pastorație Școlară și Predarea Religiei în Școli, pentru a doua parte a anului școlar 2022-2023: concursurile de religie, problemele organizatorice, relația cu comunitățile parohiale, implicarea profesorilor în activitatea parohiilor și a școlilor.

La final, a avut loc și evaluarea activității fiecărui profesor, pentru care părintele inspector Petru Sebastian Tamaș, în numele episcopului diecezan, a acordat "missio canonica".

Prof. Cristian Scripcaru

*

Roman

La Liceul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Francisc de Assisi" din Roman a avut loc sâmbătă, 4 februarie 2023, conferirea "missio canonica" profesorilor de religie romano-catolică din zona Roman, în prezența pr. prof. Petru-Sebastian Tamaș, inspectorul școlar diecezan, și a pr. prof. Bogdan Balașcă, OFMConv., inspector pentru zona Roman.

Activitatea s-a desfășurat cu participarea unui număr de 16 profesori de religie romano-catolică care predau în școlile gimnaziale și liceele din Roman, Barticești, Bârgăoani, Gherăești, Nisiporești, Adjudeni, Buruienești, Piatra Neamț, Pildești, Rotunda, Săbăoani, Sagna, Tămășeni și Traian.

Festivitatea a început cu Sfânta Liturghie, predica pr. prof. Petru Sebastian Tamaș (în care profesorul de religie este îndemnat să aibă ca model și în centrul misiunii sale pe Mântuitorul Isus, să aibă compasiunea și iubirea sa față de elevii săi), constituind un moment emoționant și motivant pentru participanți. După Liturghie, părintele inspector diecezan a avut o întâlnire cu toți profesorii, cărora le-a transmis salutul și încurajările episcopului diecezei, PS Iosif Păuleț. De asemenea s-au discutat probleme specifice învățământului catolic, iar fiecare cadru didactic a fost invitat să expună eventualele probleme cu care se confruntă. La finalul discuțiilor au fost evaluate portofoliile profesorilor și s-a conferit fiecăruia "Missio canonica".

Prof. Odille Doğan


 

lecturi: 2405.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat