© Vatican Media

Papa Francisc: Discurs adresat membrilor din Academia Pontificală pentru Viaţă (20 februarie 2023)

Stimaţi doamne şi domni,
Iubiţi fraţi şi surori,
Domnule cardinal, dragi episcopi!

Vă adresez un cordial bun-venit! Îi mulţumesc Monseniorului Paglia pentru cuvintele pe care mi le-a adresat şi vouă tuturor pentru angajarea pe care o dedicaţi pentru promovarea vieţii umane. Mulţumesc! În aceste zile, veţi reflecta asupra raportului între persoană, tehnologii noi şi binele comun: este o frontieră delicată, la care se întâlnesc progresul, etica şi societatea şi unde credinţa, în actualitatea sa perenă, poate încuraja progresul ştiinţei şi al tehnologiei în slujba demnităţii persoanei şi pentru o dezvoltare umană "integrală şi integrantă"^[1]. În scrisoarea pe care v-am adresat-o cu ocazia celei de-a douăzeci şi cincea aniversări a întemeierii Academiei, vă invitam să aprofundaţi tocmai această temă^[2]; acum aş vrea să mă opresc ca să reflectez cu voi asupra a trei provocări pe care le consider importante în această privinţă: schimbarea condiţiilor de viaţă ale omului în lumea tehnologică; impactul noilor tehnologii asupra definiţiei înseşi a "omului" şi a "relaţiei", cu referinţă deosebită la condiţia subiecţilor mai vulnerabili; conceptul de "cunoaştere" şi consecinţele care derivă.

Prima provocare: schimbarea condiţiilor de viaţă ale omului în lumea tehnicii. Ştim că omului îi este propriu să acţioneze în lume în mod tehnologic, transformând ambientul şi îmbunătăţindu-i condiţiile de viaţă. A amintit asta Benedict al XVI-lea, afirmând că tehnica "răspunde la însăşi vocaţia muncii umane" şi că "în tehnică, văzută ca lucrare a propriului geniu, omul se recunoaşte pe sine însuşi şi realizează propria umanitate"^[3]. Aşadar, ea ne ajută să înţelegem tot mai bine valoarea şi potenţialităţile inteligenţei umane şi, în acelaşi timp, ne vorbeşte despre marea responsabilitate pe care o avem faţă de creaţie.

În trecut, conexiunea între culturi, activităţi sociale şi ambient, graţie interacţiunilor mai puţin dense şi cu efecte mai lente, avea mai puţin impact. Astăzi, în schimb, dezvoltarea rapidă a mijloacelor tehnice face mai intensă şi evidentă interdependenţa între om şi "casa comună", aşa cum recunoştea deja Sfântul Paul al VI-lea în Populorum progressio^[4]. Ba mai mult, forţa şi accelerarea intervenţiilor este de aşa natură încât produce schimbări semnificative – pentru că există o accelerare geometrică, nu matematică –, atât în ambientul, cât şi în condiţiile de viaţă ale omului, cu efecte şi dezvoltări care nu sunt mereu clare şi previzibile. Demonstrează acest lucru diferitele crize, de la cea pandemică la cea energetică, de la cea climatică la cea migratoare, ale căror consecinţe se repercutează unele asupra celorlalte, amplificându-se reciproc. O dezvoltare tehnologică sănătoasă nu poate să nu ţină cont de aceste împletiri complexe.

A doua provocare: impactul noilor tehnologii asupra definiţiei "omului" şi a "relaţiei", mai ales în ce priveşte condiţia subiecţilor vulnerabili. Este evident că forma tehnologică a experienţei umane devine în fiecare zi mai pătrunzătoare: în distincţiile între "natural" şi "artificial", "biologic" şi "tehnologic", criteriile cu care să se discearnă propriul din uman şi din tehnică devin tot mai dificile. Îndeosebi trebuie reafirmată cu hotărâre importanţa conceptului de conştiinţă personală ca experienţă relaţională, care nu poate face abstracţie nici de corporalitate, nici de cultură. Cu alte cuvinte, în reţeaua relaţiilor, atât subiective, cât şi comunitare, tehnologia nu poate lua locul contactului uman, virtualul nu poate înlocui realul şi nici social media, domeniul social. Şi noi suntem în tentaţia de a face să prevaleze virtualul asupra realului: aceasta este o tentaţie urâtă.

Şi în cadrul proceselor de cercetare ştiinţifică, relaţia între persoană şi comunitate semnalează dezvoltări etice tot mai complexe. De exemplu, în domeniul sanitar, unde calitatea informaţiei şi a asistenţei fiecăruia depinde în mare parte de colectarea şi de studierea datelor disponibile. Aici trebuie înfruntată problema de a uni caracterul rezervat al datelor persoanei cu împărtăşirea informaţiilor care se referă la ea în interesul tuturor. De fapt, ar fi egoist a cere să fim îngrijiţi cu resursele şi competenţele cele mai bune de care dispune societatea fără a contribui la creşterea lor. Mai general, mă gândesc la urgenţa ca distribuirea resurselor şi accesul la îngrijiri să meargă în folosul tuturor, ca să fie reduse inegalităţile şi să fie garantat sprijinul necesar în special pentru subiecţii mai fragili, cum sunt persoanele cu dizabilităţi, bolnave şi sărace.

Pentru aceasta, trebuie vegheat asupra vitezei transformărilor, asupra interacţiunii între schimbări şi asupra posibilităţii de a le garanta un echilibru în ansamblu. Apoi nu înseamnă că acest echilibru este acelaşi în diferitele culturi, aşa cum pare, în schimb, perspectiva tehnologică pare să-şi asume atunci când se impune ca limbaj şi cultură universală şi omogenă – aceasta este o greşeală –; angajarea este îndreptată în schimb "să facă în aşa fel încât să crească odată cu stilul care îi este particular, dezvoltând propriile capacităţi de a inova pornind de la valorile propriei culturi"^[5].

A treia provocare: definirea conceptului de cunoaştere şi consecinţele care derivă. Ansamblul elementelor luate în considerare până aici ne fac să ne întrebăm cu privire la modurile noastre de a cunoaşte, conştienţi de faptul că deja tipul de cunoaştere pe care îl pune în aplicare are în sine repercusiuni morale. De exemplu, este reductiv a căuta explicarea fenomenelor numai în caracteristicile fiecărui element care le compun. Este nevoie de modele mai articulate, care să ia în considerare împletirea de relaţii cu care sunt ţesuţi fiecare individ. De exemplu, este paradoxal, referindu-se la tehnologii de potenţare a funcţiilor biologice ale unui subiect, să se vorbească despre om "mărit" dacă se uită că trupul uman face trimitere la binele integral al persoanei şi că prin urmare nu poate fi identificat numai cu organismul biologic. O abordare greşită în acest domeniu sfârşeşte în realitate nu cu "mărirea", ci cu "comprimarea" omului.

În Evangelii gaudium şi mai ales în Laudato si’ am subliniat importanţa unei cunoaşteri pe măsura omului, organică, subliniind, de exemplu, că "totul este superior părţilor" şi că "totul în lume este intim conectat"^[6]. Cred că aceste idei pot favoriza un mod reînnoit de a gândi şi în domeniul teologic^[7]; de fapt, este bine ca teologia să continue în depăşirea planificării eminamente apologetice, pentru a contribui la definirea unui nou umanism şi a favoriza ascultarea şi înţelegerea reciprocă între ştiinţă, tehnologie şi societate. De fapt, lipsa unui dialog constructiv între aceste realităţi sărăceşte încrederea reciprocă ce stă la baza oricărei convieţuiri umane şi a oricărei forme de "prietenie socială"^[8]. Aş vrea să amintesc şi importanţa contribuţiei pe care-o oferă acestui scop dialogul între marile tradiţii religioase. Ele dispun de o înţelepciune seculară, care poate fi de ajutor în aceste procese. Aţi demonstrat că ştiţi să percepeţi valoarea lor, de exemplu, promovând, şi în timpuri recente, întâlniri religioase despre temele "sfârşitului vieţii"^[9] şi a inteligenţei artificiale^[10].

Iubiţi fraţi şi surori, în faţa provocărilor actuale aşa de articulate, misiunea pe care o aveţi în faţa voastră este enormă. Este vorba de a reporni de la experienţele pe care toţi le împărtăşim ca fiinţe umane şi de a le studia, asumând perspectivele complexităţii, a dialogului trans-disciplinar şi a colaborării între subiecţi diferiţi. Dar nu trebuie să ne descurajăm niciodată: ştim că Domnul nu ne abandonează şi că tot ceea ce facem se înrădăcinează în încrederea pe care o punem în el, "iubitor al vieţii" (Înţ 11,26). V-aţi angajat în aceşti ani, aşa încât creşterea ştiinţifică şi tehnologică să se concilieze tot mai mult cu o paralelă "dezvoltare a fiinţei umane în ceea ce priveşte responsabilitatea, valorile şi conştiinţa"^[11]; vă invit să continuaţi pe acest drum, în timp ce vă binecuvântez şi vă cer, cu rugăminte, să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Note:

^[1] Scrisoarea enciclică Laudato si’, nr. 141.

^[2] Cf. Humana communitas, 6 ianuarie 2019, nr. 12-13.

^[3] Benedict al XVI-lea, Scrisoarea enciclică Caritas in veritate, nr. 69.

^[4] Cf. nr. 65.

^[5] Scrisoarea enciclică Fratelli tutti, nr. 51.

^[6] Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, nr. 234-237; Scrisoarea enciclică Laudato si’, nr. 16.

^[7] Cf. Constituţia apostolică Veritatis gaudium, nr. 4-5.

^[8] Scrisoarea enciclică Fratelli tutti, nr. 168.

^[9] Cf. Declaraţie comună a religiilor monoteiste abrahamitice despre problematicile sfârşitului vieţii, 28 octombrie 2019.

^[10] Cf. Semnarea lui Rome Call for AI Ethics, 10 ianuarie 2023.

^[11] Scrisoarea enciclică Laudato si’, nr. 105.

lecturi: 137.